INTERNATIONALSTIRI

Orban îi ‘lovește’ pe homosexuali unde îi doare mai tare: interzice cuplurilor să adopte copii; protestele nu sunt posibile

Guvernul Ungariei a elaborat modificări ale legislaţiei prin care practic s-ar interzice cuplurilor homosexuale să adopte copii; minorităţile sexuale nu pot manifesta împotriva măsurilor, din cauza restricţiilor în vigoare pentru combaterea epidemiei de coronavirus, remarcă Reuters. Premierul Viktor Orban a propus şi un amendament la Constituţie, conform căruia copiii trebuie crescuţi conform interpretării creştine a rolului genurilor, relatează Agerpres.

Proiectele de legi au fost depuse în parlamentul ungar marţi seara, iar de miercuri în Ungaria sunt în vigoare diferite interdicţii prin care se încearcă diminuarea numărului de infectări cu coronavirus. Apărătorii drepturilor minorităţilor consideră că intenţiile executivului de la Budapesta sunt un atac împotriva comunităţii LGBTQ (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali şi altele).

Conform proiectelor de reglementări, numai cuplurile căsătorite vor putea adopta copii; persoanele singure au nevoie de permisiunea specială a ministerului răspunzător de problemele familiei. Grupul Hatter, susţinător al drepturilor minorităţilor, arată că astfel cuplurilor gay li se interzice practic adopţiile; până acum, unul din parteneri putea solicita adopţia individual, deoarece în Ungaria nu sunt permise căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

Partidul de dreapta Fidesz, aflat la guvernare, se confruntă în perspectiva alegerilor de la începutul lui 2022 cu problemele legate de pandemie şi de efectele economice ale acesteia. În paralel, guvernanţii şi-au amplificat retorica anti-LGBTQ şi susţin că noua legislaţie ‘va pune mai puternic accentul pe drepturile copiilor în procesul de adopţie’. În mai, Ungaria a interzis modificarea sexului în actele personale. Orban şi alţii au criticat, de asemenea, cărţile pentru copii care prezintă în mod pozitiv diversitatea sexuală.

Reuters reaminteşte că homofobia a fost una din poziţiile importante în campania pentru alegerile de anul acesta şi pentru PiS (Lege şi Justiţie), partidul naţionalist de guvernământ din Polonia.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.