POLITICA

Orban, TAXAT dur de Presedinte: Acțiune punctuală a unor persoane care N-AU ÎNȚELES NIMIC

 

Președintele Klaus Iohannis l-a taxat dur pe Ludovic Orban, în cadrul conferinței de presă.

În contextul în care, încă de la începutul pandemiei de COVID-19, a făcut apel la populație să respecte măsurile impuse de autorități, președintele Klaus Iohannis a fost întrebat dacă Guvernul Orban mai are autoritatea morală să dea astfel de sfaturi, după ce și-a încălcat recomandările, dar și dacă le-a atras atenția celor din Guvern pentru aceste fapte.

„Așa e, aveți dreptate! E nevoie de respectarea acestor reguli de către toată lumea, dar haideți să nu confundăm acțiunea generală cu acțiunea punctuală a unor persoane care nu au înțeles nimic. Guvernul, în ansamblu, își face treaba, și-a făcut treaba, gestionează treburile publice. Pe de altă parte, în perioada stării de urgență, a existat un regim special de achiziții și am atras atenția și atunci, și acum că, indiferent ce regim avem, legea trebuie respectată și oamenii trebuie respectați. Cine nu a respectat legea sau cine a încercat fraudulos să se îmbogățească din necazul oamenilor va plăti!”, a declarat Klaus Iohannis.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.