NATIONALSTIRI

Ordin de la UE. Ariile naturale protejate, interzise populației

Teritoriul României, folosit de UE pe post de muzeu natural. Populația țării, sacrificată

România are, în prezent, 1.574 de arii naturale protejate, iar numărul acestora urmează să crească, la recomandarea organizațiilor internaționale. Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență al Ministerului Mediului, care transpune integral o Directivă europeană, în aceste zone vor fi strict interzise orice activități de exploatare a resurselor, punându-se bazele interdicției hidrocentralelor în țara noastră. Mai mult, populația nu va mai avea acces în aceste teritorii românești, decât cu aprobări speciale de la administratori.

Ministerul Mediului, la ordinul UE, vrea să accelereze transformarea României într-o imensă arie naturală protejată, care va interzice orice dezvoltare și exploatare a resurselor. Din pădurile protejate vor fi scoși silvicultorii, care se ocupau de întreținerea fondului forestier, iar animalele sălbatice vor fi lăsate să se înmulțească necontrolat, în numele protejării faunei. Pe lângă cele 1.574 de arii protejate în acest moment, cu suprafețe imense, organizațiile internaționale vor putea decide extinderea acestor zone, în care vor fi impuse interdicții draconice. Potrivit proiectului de ordonanță de urgență inițiat de Ministerul Mediului, administratorii ariilor naturale protejate de interes comunitar vor avea obligația de a stabili măsuri preventive în siturile Natura 2000, în scopul evitării atât a deteriorării provocate de om, cât și a celei naturale previzibile asupra speciilor, habitatelor speciilor și habitatelor de interes comunitar. Mai mult, în toate ariile protejate, vor fi interzise camparea în afara locurilor special amenajate, circulația cu bicicletele cu nerespectarea condițiilor stabilite de către administratorul ariei naturale protejate, accesul şi circulația publicului, în zonele restricționate de către administratorul ariei natural protejate, precum și organizarea de manifestări sportive, culturale, religioase, tabere sau de altă natură, pe teritoriul ariei naturale protejate, fără acordul administratorului ariei naturale protejate.

Administratori străini

Pe lângă Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, administratorii acestor zone pot fi și persoane juridice, inclusiv din afara țării, neexistând o interdicție în acest sens. Administratorii trebuie să ia măsuri pentru protejarea speciilor prioritare, pentru a căror conservare Comunitatea Europeană are o responsabilitate particulară datorită proporției reduse a arealului acestora pe teritoriul Uniunii Europene a speciilor de floră şi faună sălbatică care beneficiază de un statut legal de protecție, dar și a speciilor care pe teritoriul Uniunii Europene sunt sau ar putea fi amenințate cu dispariția, vulnerabile sau rare. Totodată, sunt introduse și zonele de protecție strictă, care sunt stabilite în conformitate cu prevederile Strategiei UE privind Biodiversitatea 2030. ”Tipurile de arii naturale protejate se pot modifica şi completa prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale pentru protecția mediului, cu avizul Academiei Române, luându-se în considerare recomandările organizațiilor internaționale autorizate”, se arată în proiectul de act normativ.

Adio, hidroenergie!

Instituirea regimului de arie naturală protejată va fi prioritară în raport cu orice alte obiective, cu excepția celor care privesc asigurarea securității naționale și asigurarea securității, sănătății oamenilor și animalelor. Regimul de protecție și conservare se stabilește indiferent de destinația terenului şi de deținător, iar respectarea acestuia este obligatorie, conform proiectului de ordonanță. Acest lucru înseamnă că nu numai finalizarea hidrocentralelor, unele finalizate în proporție de 90%, va fi imposibilă, ci și construcția altora, noi. Mai mult, aceste reguli draconice impuse vor perturba grav proiectele de infrastructură, întârziate cu mai bine de 20 de ani tocmai în numele protejării diferitelor specii.

Claudia Marcu

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

One thought on “Ordin de la UE. Ariile naturale protejate, interzise populației

  • Foarte curînd vom fi băgați în faliment ABSOLUT TOTAL!!! România=CEA MAI JALNICA COLONIE,de cel mai jos rang!!! Ăsta e purul adevăr!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.