Ordonantele de Urgenta explicate pentru toti! Acum intelegi?
Abuzul in serviciu si Ordonanta 13/2017 pe intelesul tuturor!
Am constatat ca sunt foarte multi oameni, inclusiv participanti la proteste, care nu inteleg mecanismele legislative la care a recurs guvernul Grindeanu. Si e firesc sa fie asa, par insiruiri de articole si de argumente plictisitoare pentru cineva fara pregatire juridica. Oamenii stiu doar ca Guvernul vrea sa scape niste politicieni de inchisoare, printre care si Dragnea. Ceea ce-i corect.
Pentru a intelege exact josnicia si manevrele penibile la care au recurs pentru a da aceasta Ordonanta, voi incerca sa explic, fara sa folosesc un limbaj juridic tehnic, ce se intampla. O sa indic, totusi, articolele, in caz ca cineva vrea sa verifice acuratetea informatiilor. Voi raspunde unor intrebari care mi s-au tot pus zilele acestea.
1. Ce inseamna, mai exact, abuz in serviciu? Cum se savarseste?
Sa ne imaginam un primar. El angajeaza un prieten la primarie, care ia un salariu lunar o perioada, dar nu trece niciodata pe la primarie ( fix de asta e acuzat Dragnea ). Acesta e un abuz in serviciu. Daca prietenul ii da primarului niste bani pt treaba asta, e luare de mita. Daca nu-i da, e abuz in serviciu.
2. Ce au schimbat la abuzul in serviciu?
Au stabilit ca un functionar public poate fura sau face cuiva o paguba de pana la 200.000 lei fara sa pateasca nimic penal, adica nu mai e infractiune.
Au redus limita de pedeapsa de la 2-7 ani pana la 6 luni-3 ani.
Au zis ca, daca faci neglijenta in serviciu, adica faci cuiva o paguba din greseala, nu patesti nimic penal, ca functionar public.
Au spus ca, daca faci abuz in serviciu cand dai o ordonanta sau o lege, nu e infractiune.
3. Cine are de castigat de pe urma acestor modificari?
Functionarii publici. Adica primarii, consilierii judeteni, lucratorii din primarii, prefecturi etc.
Si, mai ales, politicienii. In primul rand Dragnea, apoi Ponta si multi, multi altii.
4. Poti fura, ca functionar public, in limita a 200.000 lei, fara sa patesti nimic?
Din pacate, da. Ei spun ca nu, ca poti doar pagubi pe cineva, dar va mint. Exista inca un articol de lege, art 13 indice 2 din legea 78/2000, care se refera si la situatia cand functionarul fura direct si spune ca-i tot abuz in serviciu. Nu va vor spune nimic de articolul asta. La fel poti pagubi pe cineva cu suma asta si sa nu patesti nimic. Teoretic, raspunzi administrativ, adica iei o amenda. Statul, daca e pagubit, ar putea sa vina peste functionar si sa ceara banii cu care a fost furat, dar, daca nu-i infractiune, nu se intampla niciodata in practica.
Daca functionarul public iti produce, tie cetatean, o paguba mai mica de 200.000 lei, in mod ilegal, trebuie sa-l dai in judecata. Dureaza ani si ani de zile. Penal, nu pateste nimic.
5. De ce au dat o astfel de ordonanta?
E simplu. Dragnea e acuzat ca a facut un abuz un serviciu ( instigare mai exact ) cu o paguba de 130.000 lei. Are un dosar penal pe rol. Ar fi facut sigur puscarie, ca-i recidivist. Cu ordonanta data, scapa de puscarie.
6. E adevarat ca abuzul in serviciu nu e infractiune in statele europene?
E doar o minciuna ordinara. In toate statele mari ( nu neaparat teritorial ) ale Uniunii Europene abuzul in serviciu e infractiune si nici nu are vreo suma minima pe care o poti fura, trecuta in textul de lege.
In Italia e articolul 323 Cod penal. Pedeapsa de la 1-4 ani. Fara limite de bani.
In Franta sunt articolele 432-1 pana la 432-4 Cod penal. Pedeapsa de la 0-7 ani. Fara limite de bani.
In Belgia sunt articolele 254 si urmatoarele, Cod penal. Pedeapsa de la 1-4 ani. Fara limite de bani.
In Anglia e articolul 83 Cod penal. Pedeapsa de la 2-3 ani. Fara limite de bani.
In Olanda sunt articolele 359-361Cod penal. Pedeapsa de la 0-4 ani. Fara limite de bani.
In Spania sunt articolele 439-441 Cod penal. Pedeapsa de la 6 luni la 2 ani. Fara limite de bani.
In Portugalia e articolul 66 Cod Penal. Pedeapsa e de la 0-3 ani. Fara limite de bani.
Si tot asa!!
7. E adevarat ca i-a obligat Curtea Constitutionala sa treaca un prag valoric, adica o suma de bani in Ordonanta?
Nu. Decizia Curtii Constitutionale numarul 405/2016 nu face o astfel de recomandare.
Curtea Constitutionala a zis doar sa nu mai scrie in textul de lege: “mijloace frauduloase”, si sa il inlocuiasca cu: “prin incalcarea legii”. Atat. Restul sunt fabulatii.
8. E adevarat ca a spus Comisia de la Venetia ca trebuie trecuta o suma de bani in articol?
Nu, Comisia de la Venetia nu a recomandat asa ceva. Au spus doar ca politicienii nu trebuie sa foloseasca legea ca sa se razbune pe adversarii lor politici si ca legea trebuie sa fie clara, ca sa nu se dea posibilitatea cuiva sa o interpreteze abuziv.
Nu exista nicaieri un document al Comisiei de la Venetia prin care recomanda tarilor UE sa treaca o suma de bani minima pt a exista infractiunea de abuz in serviciu.
Comisia de la Venetia a adoptat, in 8-9 martie 2013, un raport despre legatura dintre raspunderea ministeriala si cea penala. Despre acest raport vorbeste ministrul Justitiei. Recomandarile cu sume de 30.000 euro sunt doar in imaginatia ministrului!
9. E adevarat ca Estonia a fost obligata de CEDO sa treaca suma minima de 30.000 Euro pentru a exista abuzul in serviciu?
Nu. CEDO a condamnat Estonia printr-o decizie din 25.09.2009 pt ca un domn, pe numele lui Liivik, fusese condamnat abuziv.
Liivik fusese directorul Agentiei Nationale de Privatizare si a incheiat un contract de privatizare a unei societati de stat.
A semnat un contract prin care Estonia isi asuma niste garantii. Nu a fost vreun prejudiciu, dar instantele din Estonia l-au condamnat la inchisoare fara sa audieze martorii propusi de el.
S-a stabilit de catre CEDO ca a fost un proces abuziv! ATAT!!! Nici vorba de sume minime sau alte traznai.
Sper ca a fost de folos acest material si ca, citindu-l, nu veti fi o prada usoara a dezinformarii masive din aceste zile! Sursa
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: