Ororile lui Kim Jong-un. Ce a facut de frica virusului
Forțele nord-coreene au împușcat un sud-coreean care lucra în domeniul pescuitului și care, din motive neclare, a ajuns în apele teritoriale ale Nordului.
Ministerul Apărării de la Seul a calificat acest act drept „scandalos”. Sud-coreeanul a dispărut de la bordul navei în care se afla și a ajuns în apele teritoriale ale Phenianului.
Bărbatul, care avea 47 de ani, se afla la bordul acestei nave care naviga în apropiere de granița de vest a insulei Yeonpyeong, a precizat ministerul sud-coreean într-un comunicat.
După analiza serviciilor de informații, armata sud-coreeană a „confirmat” că nordul „a împușcat un cetățean sud-coreean găsit în apele teritoriale nord-coreene și i-a incinerat corpul”.
Potrivit agenției de știri sud-coreene Yonhap, bărbatul a fost localizat de forțele nord-coreene și interogat de pe o barcă de un oficial îmbrăcat în echipament de protecție.
Covidul și glonțul
„A fost împușcat în apă”, potrivit unui oficial militar. „Soldații nord-coreeni i-au turnat benzină pe corp și l-au incendiat în apă”, a spus el.
Astfel, nord-coreenii ar fi dat foc cadavrului pentru a preveni orice risc de contaminare cu noul coronavirus, a declarat oficialul militar.
Potrivit agenției Yonhap, care citează oficiali sud-coreeni, ordinul de deschidere a focului a fost dat de „o autoritate superioară” a Nordului.
Ministerul Apărării din Coreea de Sud a condamnat fapta, numind-o „scandaloasă”.
„Avertizăm solemn Coreea de Nord că toate responsabilitățile legate de acest incident îi revin”, a precizat partea sud-coreeană.
Motivele pentru care funcționarul sud-coreean se afla în apă nu sunt clare. Presa a informat că încălțările sale se aflau la bordul navei pe care a părăsit-o, ceea ce poate sugera că ar fi vrut să „dezerteze”.
În luna iulie, un transfug nord-coreean fugit în Sud în urmă cu trei ani s-a întors în ţara sa reuşind să traverseze ilegal „linia de demarcaţie” care servește ca frontieră cu Coreea de Sud.
Ceea ce a determinat autoritățile din Nord să decreteze închiderea orașului Kaesong, situat la frontier, de teamă că transfugul era purtător de coronavirus.
Comandantul forțelor americane din Coreea de Sud, Robert Abrams, a susținut că autoritățile nord-coreene au ordonat împușcarea celor care au încercat să intre în țară din China, pentru a preveni o epidemie de coronavirus.
A fost creată o „zonă tampon” la frontieră, cu soldați ai forțelor speciale gata să tragă.
Phenianul a susținut până acum că nu a înregistrat niciun caz de Covid-19 pe teritoriul său.
Coreea de Nord și-a închis granițele la sfârșitul lunii ianuarie, când epidemia exploda în China și a impus restricții drastice asupra populației sale, inclusiv izolarea strictă a mii de persoane.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: