Până unde va merge Putin?

12/03/2014 Redacția 1 Views

După ce Crimeea a fost ocupată de către ruși fără a se trage vreun foc de armă, forțele militare ucrainene rămase în peninsulă fiind practic neutralizate, blocate în cazărmi (vezi Crimeea a căzut fără luptă), toată lumea se întreabă ceva face Putin mai departe. Până unde va merge?
Ei bine, răspunsul se întrevede astăzi. Până aici! Înainte de a detalia, să ne amintim până unde a mers ultima oară, respectiv până unde a intrat în Georgia în 2008. Și de ce s-a oprit înainte de a ocupa Tbilisi?

De ce s-a oprit armata rusă înainte de Tbilisi în 2008?

O scurtă readucere aminte, un moment al războiului ruso-georgian din 2008 (pentru amănunte Învățămintele conflictului Războiul ruso-georgian din 2008 II). Acordul de încetare al focului a fost semnat la 14 august 2008, mediat de președintele francez Nicolas Sarkozy, care deținea prin rotație președinția UE. Un fragment din discuția dintre cei doi a fost dat publicității. Putin îi spune lui Sarkozy că vrea să meargă până la Tbilisi, să-l prindă pe Shakashvili (președintele georgian) și să-l spânzure, la fel cum a făcut Bush cu Saddam Hussein. Sarkozy a întrebat atunci, referindu-se la căderea de popularitate a președintelui american: Și vrei să sfârșești ca și el? Putin, după un moment de gândire: Să știi că ai marcat un punct!
Dar oare punctul marcat de Sarkozy l-a făcut pe Putin să nu ocupe Tbilisi? Când armata rusă se afla la 30 de kilometri de oraș, la Gori, după ce ocupase portul Poti și debarcase trupe proaspete pe acolo? Abhazii ocupaseră defileul Kodori sprijiniți de ruși, osetinii avansau spre sud împreună cu Armata 58 rusă, capitala georgiană era prinsă ca în clește. Să fie diplomația lui Sarkozy care a oprit armata rusă, credeți că pe Putin l-au apucat mustrările de conștiință de spaima că va suferi o cădere de popularitate ca și George W Bush la finalul său de mandat? Să fim serioși. Motivul opririi avansului rusesc este cu totul altul. Și este strict de natură militară, nu e vorba de crizele de conștiință ale lui Putin.
Din armata georgiană ce număra în jur de 25000 de militari, cei mai bine pregătiți dintre ei, în jur de 2000, la începutul conflictului se aflau în misiune în Irak. Un pod aerian american îi readuce în patrie pentru a lupta pentru țara lor. Ori, cum a fost posibil ca acest pod aerian să poată fi constituit fără ca rușii să fi putut măcar amenința acest pod aerian? Răspunsul este simplu: în cinci zile de conflict, rușii au pierdut patru avioane de luptă (oficial), doborâte de apărarea antiaeriană georgiană, fără ca georgienii să-și fi folosit firava ei aviație militară. Iar din punct de vedere al apărării antiaeriene rusești, situația era dezastruoasă.
Mare parte din regimentele de apărarea antiaeriană ruseşti sunt dotate cu rachete S-300PT sau PS, nedigitale, datând din anii 80. Aşa era şi regimentul antiaerian 108 cu baza la Voronej, 500 de kilometri sud de Moscova. Mai mult, majoritatea acestora erau regimente total lipsite de soldaţi, doar câteva cadre militare, respectiv ofiţeri şi subofiţeri care aveau în grijă lansatoarele şi rachetele. Efectivele armatei au scăzut de la 5,2 milioane de soldaţi în timpul URSS la 1 milion astăzi, în Rusia. Confruntată în ultimii douăzeci de ani doar cu războaie în care adversarii nu puteau fi în niciun caz o ameninţare aeriană, Moscova a neglijat total aceste regimente, astfel că s-a ajuns ca imense teritorii sau zone de graniţă să nici nu fie monitorizate radar. Astfel, în timpul războiului cu Georgia, trupele ruseşti s-au oprit la Poti nu numai în urma presiunilor diplomatice, dar şi prin recunoaşterea faptului că nu aveau cu ce să descurajeze manevrele aeriene americane. Cu patru avioane pierdute şi sistemele antiaeriene lipsite de soldaţi, ba dotate cu rachete din anii 80, ce credibilitate avea armata rusă? Astfel, cei 2000 de georgieni au putut fi readuşi din Irak de avioanele americane, iar un pod aerian cu ajutoare americane ar fi putut fi constituit fără ca Rusia să poată face ceva. În Marea Neagră începuse desfăşurarea NATO care ar fi protejat un astfel de sistem de convoaie cu ajutoare, inclusiv ajutor militar, către Tbilisi. Asta a fost forţa din spatele manevrelor diplomatice ale Vestului care au oprit avansul Rusiei către Tbilisi. (întreaga analiză în Rusia și apărarea imperiului)

Conflictele din ziua de azi care ajung să opună mari puteri, care nu vor să ajungă la confruntare directă, strategia este asemănătoare unui joc de șah între marii maeștri. Îmi mut tura înainte, dar dacă e amenințată de regină sau de un cal, mă opresc sau dau înapoi. Gândesc altă mutare, unde adversarul are piesele neprotejate. Nu îi iau piesele, mut să obțin poziția cea mai avantajoasă fără să îi iau vreo piesă, fiindcă dacă iau vreo piesă, respectiv deschid focul, iese război. Totul e o mișcare strategică pe punctele slabe ale adversarului, niciunul dintre noi nu dorește deschiderea focului, dar se poziționează în așa fel, încât dacă se ajunge în situația de a deschide focul, să fiu în avantaj maxim. Adversarul vede că sunt în avantaj, și atunci renunță, face un pas înapoi.

Rețineți acest paragraf, deoarece ne vom întâlni cu această logică mai departe. Ori, Putin a înțeles în 2008 că nu mai poate face un pas înainte fără ca SUA să reacționeze prin instituirea unui pod aerian protejat de navele din Marea Neagră, iar acest pod ar fi adus armament sofisticat care să doteze trupele georgiene comasate pentru apărarea capitalei Tbilisi. Și nu ar fi fost prea greu, am văzut modul de deplasare al coloanelor blindate rusești, aglomerate, bară la bară, înghesuindu-se pe șoselele înguste. O companie de georgieni pregătiți, ca și cei veniți din Irak, dotați cu lansatoare antitanc de tip occidental ca și Javelin, de exemplu, desfășurată pe ambele părți ale șoselei, ar fi putut provoca prăpăd. Ori, prin acceptarea acordului de încetare a focului, Putin s-a oprit. Adevărul că nu șarmul și retorica lui Sarkozy l-au oprit pe Putin să nu ocupe Tbilisi, ci argumentul militar conform căruia nu avea cum să se opună podului aerian american. Dacă ar fi avut o baterie de rachete S-400 în zonă, americanii nu ar fi riscat trimiterea avioanelor, dar aceste baterii sunt plasate în apropierea Moscovei. Ce vorbeam de jocul de șah, americanii au mutat tura înainte, dar rușii nu au avut cu ce să o amenințe, așa că s-au retras.

Până unde va merge Putin în Ucraina?

Printr-o mișcare de maestru, Putin a ocupat Crimeea fără luptă, fără sânge vărsat (vezi Crimeea a căzut fără luptă). Reacțiile au fost mai mult diplomatice, amenințare cu sancțiuni, așa că Putin mai face un pas. Din nou o mișcare deșteaptă, exerciții militare la Marea Baltică și în zona Kalinigrad, enclavă rusească între Polonia și Țările Baltice. Cu ce scop?
Să ne amintim din nou anul 2008. După Summitul NATO de la București din aprilie 2008, Ucraina condusă atunci de Iushcenko și Georgia cer Member Action Plan, primul pas spre admitere în NATO. Le este refuzat, formal amânat, dar reacția Rusiei începe imediat. Toată presa rusă, controlată desigur de Kremlin, amenință Ucraina, toate ziarele și emisiunile TV sunt pline de amenințări ale Rusiei împotriva Ucrainei (se poate verifica) dar nimic despre Georgia. Și totuși, la 8 august 2008, ofensiva rusă se declanșează împotriva Georgiei, nu împotriva Ucrainei. De reținut, este o tactică elementară. Ameninți în stânga, lovești în dreapta. Îți agiți brațul drept, apoi lovești cu cel stâng pentru a-ți surprinde și nimici adversarul. Toată strategia militară se bazează pe disimulare, iar asta a făcut Rusia cu succes.
Revenim la exercițiul militar din Kalinigrad. A agitat apele la Marea Baltică, Polonia își trimite trupele la graniță, Lituania își pune trupele în alertă. Greșeală, Rusia va lovi în altă parte, în estul Ucrainei unde terenul este deja pregătit după ocuparea Crimeii fără luptă. Terenul e pregătit acolo, încep demonstrațiile pro-ruse, este arborat drapelul rus, ne așteptăm dintr-o clipă în alta ca să apară ca și în Crimeea băieții cu cagule și fără însemne care să ocupe clădiri, posturi de pază, obiective strategice. În câteva zile vom constata că estul Ucrainei este scos de sub controlul Kievului. Da, asta ar fi logica lucrurilor, asta ar fi trebuit să urmeze, dacă nu ar fi intervenit între timp ceva.
Ceva ce se numește George Bush. Nu este vorba de George Bush de care vorbea Sarkozy mai devreme, ci de alt George Bush. Americanii își denumesc portavioanele după numele foștilor președinți sau personalități importante din istoria lor, iar cel mai nou și mai modern portavion al lor poartă numele lui George Herbert Bush, tatăl lui George W Bush, președinte între 1988 și 1992, fost șef al CIA, dar și cel mai tânăr pilot american de bombardier în al doilea război mondial, așa că are merite. Portavionul George H Bush (CVN77), la ora actuală este cel mai mare și modern portavion din clasa Nimitz (ce cuprinde alte nouă portavioane) și este nava amiral a marinei americane, cea mai puternică și bine dotată din întreaga marină americană. Comparativ, flota militară americană este mai numeroasă decât toate cel treisprezece flote militare următoare luate toate la un loc, dar din care unsprezece îi sunt aliate, așa că cei care prevăd declinul puterii militare americane pe mare ar trebui să se mai gândească.

Ca să revenim, în 2008 în Georgia pe Putin l-a oprit amenințarea militară și nu a mers mai departe. Acum, în 2014, cine credeți că îl va opri pe Putin? Aceeași amenințare militară. De data asta sub forma portavionului George H Bush care s-a în portul grecesc Pireu, la o zi de marș de Marea Neagră. Dar un portavion nu se plimbă singur, are o flotă care îl însoțește. În marina americană, și în oricare alta, portavionul este nava amiral, dar nava amiral a unei flote. Un portavion nu se plimbă singur ca țintă a unui submarin inamic nimerit în zonă. Portavionul este lider și parte a unei flote, care cuprinde obligatoriu și alte nave de însoțire cu rol de protecție sau întărire a forței navale. Ori, numai această flotă de însoțire se ridică la trei crucișătoare (Philippine Sea, Leyte Gulf, Anzio), șase distrugătoare (Gravely, Truxtun, Mason, Bulkeley, Arleigh Burke, Kauffman), trei submarine, plus alte nave de însoțire, depășind ca și putere de foc tot ce are Rusia în Marea Neagră. Deci SUA mută cu regina, și Rusia nu are cu ce să-i răspundă.
Vedem că Rusia a trecut deja în expectativă, oarecum neașteptat după mișcările rapide, de forță, începute la 1 martie 2014. Mișcările ruse au avut efectul invers celui scontat de către Vladimir Putin, este din ce mai plauzibilă versiunea că acesta a acționat la repezeală, și-a pierdut cumpătul. Altfel nu se poate explica ce a fost în mintea lui când a ordonat exercițiile de la Marea Baltică care au îngrijorat Polonia și Țările Baltice. Posibil o manevră de disimulare pentru etapa a doua a ocupării teritoriilor pro-ruse din Ucraina, respectiv zona de est. Putin a greșit, s-a lăsat din nou purtat de furie și a acționat fără să gândească prea mult, iar consilierii săi, de fapt niște pupincuriști, nu au avut curajul să-i atragă atenția unde greșește. Și-a umflat mușchii în Marea Baltică, rezultatul? Dar ce a ieșit a fost ceea ce își dorea Rusia mai puțin: un ajutor militar american pentru Polonia și Lituania, 12 avioane de luptă F-15 americane în Polonia și 5 în Lituania. Asta după ce ani la rând Rusia s-a străduit să creeze zâzanie între Europa și SUA și să-i îndepărteze pe americani din Europa. Asta nu are cum să fie gândire strategică, ci o acțiune în grabă, fără să fi evaluat corect posibilele consecințe.
Revenim la Marea Neagră. Ce va face portavionul George H Bush? Va intra în Marea Neagră, și va forța Sevastopolul? Nici vorbă. Nu așa acționează portavioanele, a căror forță tocmai în asta constă: lovesc de la mare distanță și controlează o suprafață mare, concentric în jurul portavionului, cu ajutorul grupului de avioane de luptă. Un portavion american are un număr impresionat de avioane de luptă la dispoziție pe punțile sale, iar George H Bush nu face excepție, ba dimpotrivă, capacitatea de a avea 90 de aparate aeriene, dintre care majoritatea (circa 70) avioane de luptă de genul F-18 (F/A-18E/F Super Hornets și F/A-18C Hornets) care depășesc în toate domeniile aparatele rusești. Mai mult, în Crimeea, la baza de la Sevastopol, rușii au sub 30 de aparate Suhoi-27 și Mig-29. Dacă s-ar aduna toate avioanele rusești de luptă din sudul Rusiei, din raza de acțiune a portavionului american, tot nu ar avea cu ce să-i facă față. Iar dacă rușii ar deplasa avioane spre sud, către Marea Neagră, în mod sigur vom asista la relocarea a încă 50 de avioane F-16 de la bazele americane de la Incirlic (Turcia) și Aviano (Italia) către baza NATO de la Constanța, Mihail Kogălniceanu, aflată la circa 400 de km de Sevastopol.
Foarte sensibilă este situația la Constanța, mai precis la baza Mihail Kogălniceanu, unde de săptămâna trecută a început tranzitul forțelor americane care se retrag din Afghanistan. Acest pod aerian trece la 400 de kilometri de Sevastopolul din Crimeea, unde situația este incertă. Este normal ca americanii să fie interesați și îngrijorați, de aceea își iau măsurile de rigoare. Distrugătorul USS Truxton, din escorta portavionului George H Bush, a sosit la Constanța pentru exerciții comune cu marina română și bulgară. Nu este întâmplător, ci cu scop clar. Protejarea culoarului aerian, dar și trimiterea unui mesaj Moscovei vizavi de Ucraina. În acest caz, Truxton este doar mesagerul care avertizează că în spate e ceva mai serios, întregul grup de luptă al portavionului George H Bush. Și să nu uităm, USS Truxton nu este sigura navă americană aflată acum în Marea Neagră, se mai află aici și USS Taylor, care asigura asistența americană în timpul Olimpiadei de la Sochi, dar care nu mai plecat, rămânând în portul turcesc Samsun pentru reparații (!). Priviți pe hartă unde se află Samsun față de Sevastopol și veți înțelege mai multe.

Ori, grupul de luptă american nu are de ce să intre în Marea Neagră, poate aștepta, e suficient că este acolo aproape. Și în caz de nevoie poate intra în Marea Neagră, și ar fi suficient ca să stea în larg, doar prin prezența sa blochează întreaga flotă rusă în portul Sevastopol, anihilându-i orice mișcare. Fiindcă această flotă nu are cum și nici cu ce să reacționeze împotriva Grupului de luptă american ce însoțește portavionul George H Bush. La fel, sunt anihilate orice tentative aeriene prin superioritatea netă a avioanelor americane în regiune. Rusia nu are cum să reacționeze în Marea Neagră în acest context, la fel ca și în 2008.

Sunt unii care spun că portavionul american nu are cum să intre în Marea Neagră, invocând chestiuni tehnice sau Convenția de la Motereaux din 1936. Tehnic, e posibil, citiți caracteristicile navei. Politic ar fi o discuție, deoarece prin această convenție este interzisă intrarea în Marea Neagră a navelor militare mai mari de 45000 de tone care nu aparțin țărilor riverane, portavionul având deplasament de 90000 tone. Dar chiar Turcia este cea care garantează accesul, și să ne amintim faptul că Turcia este membră NATO și, mai mult, este foarte deranjată de acțiunea rusă din Crimeea din perspectiva minorității etnice tătare. Iar startul la încălcările de convenții a fost dat chiar de Rusia, care a nesocotit Convenția de la Budapesta din 1994, prin care chiar ea, alături de SUA și Marea Britanie, garantau frontierele Ucrainei în schimbul renunțării de către aceasta la armamentul nuclear rămas în posesia ei după dezmembrarea URSS din 1991. Astfel, aceste argumente nu prea stau în picioare, și Rusia știe asta, de aceea s-a oprit deocamdată.
La ora actuală fiecare este în așteptare, se negociază dar fără prea mare rezultat. Rusia e foarte grăbită cât mai repede să aducă un argument în favoarea sa pe tema Crimeii, de aceea a devansat așa-zisul referendum, din mai în 30 martie, apoi în 16 martie, după ce s-a văzut reacția militară americană care își întărește poziția în regiune, lăsându-i un spațiu de manevră mai redus. Un lucru este sigur, Rusia va încerca să țină cu dinții de Crimeea, și va aștepta un moment mai prielnic pentru a lua și estul Ucrainei. Dar asta nu înseamnă că va renunța la gândul de a integra întreaga Ucraină în Uniunea Eurasiatică (vezi Ucraina, spre război?), perspectivă mult mai îndepărtată după evenimentele începute la 1 martie 2014. Sursa: Cristian Negrea

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT: