NATIONALSTIRI

Panică la Guvern. Polițiștii au anunțat că BLOCHEAZĂ Capitala

Polițiștii amenință cu blocarea Bucureștiului. Ciucă i-a chemat, de urgență, la discuții

La scurt timp după anunțul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual referitor la marele protest din Capitală, unde vor bloca circulația la orele de vârf, premierul Nicolae Ciucă a chemat conducerea sindicatului la discuții. Mai mult, chiar și ministrul de Interne și-a manifestat dorința de a se întâlni cu liderii polițiștilor, însă aceștia sunt deciși să meargă înainte cu protestele, până la aplicarea integrală a Legii 153/2017.

Marele miting al polițiștilor, anunțat pentru vineri, 24 martie, a reușit să producă panică în rândul guvernanților. Încercând să evite blocarea Capitalei la ore de vârf, premierul Nicolae Ciucă i-a chemat la Guvern pe liderii Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) pentru discuții. Ce nu știe premierul este că aceștia nu se vor mulțumi cu firimituri și că sunt deciși să continue protestele până la aplicarea integrală a Legii 153/2017.

”În 24 martie, care pică vineri, blocăm Bucureștiul, pentru că ieșim după amiază, între 12 și 16, pe marile bulevarde. Mâine (n.r. marți), la ora 14, ne-a chemat premierul Nicolae Ciucă pentru discuții. Asta nu înseamnă că amânăm protestele. Vedem ce se va discuta, pentru că nu acceptăm doar promisiuni. Prim-ministrul ne-a mai chemat după protestele din decembrie 2021 și cele din august 2022. Este posibil să se miște din nou ceva, dar nu știm ce. Noi vrem să se aplice integral Legea 153/2017, ceea ce înseamnă să primim restanța pe salariul de bază, care ar înseamnă, în medie, 250 lei în plus, net, și sporurile, care ne interesează cel mai mult, pentru că ar însemna o majorare de circa 700 de lei. Deci, dacă s-ar aplica Legea salarizării, ar însemna cel puțin undeva la o mie de lei în plus la salariu. Noi nu ne vom opri din proteste până nu vedem concretizată pe hârtie majorarea de o mie de lei”, ne-a declarat Vasile Zelca, președintele SNPPC.

Vor să dea doar 250 de lei
Din semnalele pe care le au sindicaliștii din Poliție, Guvernul vrea să dea doar 250 de lei, însă bătaia cea mai mare este pentru sporuri, adică să aplice sporurile la salariul de funcție aflat în plată, pentru că acum se aplică sporurile la salariul de funcție aflat în plată în decembrie 2018, înainte de prima tranșă din Legea 153/2017. Prima tranșă a fost în 2019, a doua în 2020, în 2021 nu au dat nimic, în 2022 au dat o pătrime, iar în 2023 au dat 10%.

”Au bălmăjit-o ca să nu mai știm ce mai avem de primit. Oricum, dacă nu vedem ordonanța de urgență cu toate majorările nu vom renunța la proteste. Nu mai merge cu promisiuni de genul că lasă, că o să fie bine. Trebuie să se miște ceva pentru că suntem în cădere liberă, e colaps total. Să nu uităm că anul acesta îndeplinesc condițiile de pensionare 3.000 de polițiști. E bine că a ieșit PSD, prin Ciolacu, care a lămurit situația cu pensile militare, dar acolo trebuie să iasă și premierul, și ministrul de Interne și ministrul Apărării, care să spună că nu schimbă nimic, pentru că se pleacă pe capete din Poliție. Cum iese unul public și vorbește despre pensiile militare ca fiind speciale, cum ies 300 la pensie. În plus, ne dorim un Ghid al carierei polițistului, dat prin lege organică, care să spună clar ce evoluție poate avea în carieră, cum se poate muta, când se poate muta, la ce vechime, și un Statut al polițistului modernizat, că și aici avem multe de lămurit”, ne-a mai precizat președintele SNPPC, Vasile Zelca.

”Răbdarea noastră nu mai are limite”
Sub sloganul ”Răbdarea noastră nu mai are limite!”, SNPPC a anunțat un calendar amplu de proteste, cauzate de ignorarea revendicările perfect legitime pe care polițiștii le tot transmit, oficial și pe canale mediatice, de peste doi ani, potrivit unui comunicat al sindicatului. Astfel, primul protest va avea loc în 21 martie, în Timișoara, urmat de protestul din Cluj-Napoca, în22 martie, din Iași, în 23 martie, și din București, în 24 și 25 martie. Sindicaliștii cer aplicarea, de urgență și în integralitate, a Legii-cadru a salarizării nr. 153/2017 (așa cum s-a procedat în cazul altor familii ocupaționale/sectoare de activitate, care au intrat în grilele de salarizare la termen), salarizarea decentă, acordarea drepturilor pentru transport și încadrarea în condiții de muncă adecvate a personalului contractual din MAI/SNAOPSN și aplicarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, în forma votată inițial, pentru a asigura stabilitatea și predictibilitatea unui sistem de pensii existent în toate statele membre NATO/UE (în contextul războiului, care durează de un an, la granițele României).

Claudia Marcu

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.