INTERNATIONALSTIRI

Papa Francisc: „Fiecare țară aparține și imigrantului”, iar Imamul Al-Azhar îl felicită

Papa Francisc are o abordare pur comunistă în recenta Scrisoare Enciclică “Fratelli Tutti” (Toți suntem frați), spunând că imigranții ilegali au dreptul să intre în orice țară pe care o aleg și să ia în posesie resursele de care au nevoie, gratuit.

Nimeni nu are „dreptul” de a lua ceva de la altcineva atât timp cât acel lucru nu le aparține, este doar o prostie socialistă.

De exemplu, atunci când un imigrant este adus la unitățile medicale de urgență, persoana respectivă va primi asistența medicală necesară să îi salveze viața, fără nicio taxă. Asta nu pentru că are „dreptul” la asistență medicală gratuită, ci pentru că țara respectivă are compasiune. Dar îngrijirile medicale și tratamentul în spital costă bani, iar persoanele care asigură aceste îngrijiri sunt plătite, ca atare, și merită să fie compensate pentru timpul, bunurile și serviciile lor.

Socialismul spune diferit, iar papa îl susține:

„În zilele noastre, o credință fermă în destinația comună a bunurilor terestre necesită ca acest principiu să fie aplicat și națiunilor, teritoriilor și resurselor lor. Văzut din punctul de vedere nu doar al legitimității proprietății private și al drepturilor cetățenilor săi, ci și al primului principiu al destinației comune a mărfurilor, putem spune că fiecare țară aparține și străinului, în măsura în care bunurile unui teritoriu nu trebuie refuzat unei persoane nevoiașe care vine din altă parte. „

Totodată papa Francisc a fost felicitat de Marele Imam al lui Al-Azhar, Ahmad Al-Tayyeb, pentru conținutul documentului “Fratelli Tutti”, într-un mesaj din care răzbate dorința de unire religioasă:

„Fratele meu, mesajul papei Francisc, Fratelli tutti , este o extensie a Documentului despre fraternitatea umană și dezvăluie o realitate globală în care cei vulnerabili și marginalizați plătesc prețul pentru poziții și decizii instabile … Este un mesaj care este îndreptat către oameni de bunăvoință, ale cărei conștiințe sunt vii și redau conștiinței umanității. ”

Al-Tayyeb a semnat împreună cu Papa Francisc, în februarie 2019, la Abu Dhabi, Documentul privind Fraternitatea Umană pentru Pacea Mondială și Viața Împreună.

Fratelli tutti este a treia Enciclică a Papei și conține mai multe citate din Documentul despre fraternitatea umană. – Ortodoxinfo

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.