Paradoxal, moartea educației este constatată, astăzi, la #UntoldFestival

Irimie Popa, lector la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor în cadrul Universității ”Babeș Bolyai” din Cluj, trage concluzii dureroase după ceea ce s-a întâmplat la UNTOLD, unde și-a manifestat „arta” Gheboasă.

Redăm mesajul profesorului postat pe pagina sa de Facebook:
Falimentul/moartea educației în România,
(coliva mâncată la Cluj)

Când eram elevi de liceu, la gândul ca vom ajunge la Cluj, studenti, ne lua pe toți cu fiori.
Personal, pentru mine, Clujul era întruchiparea devenirii intelectuale, a calității umane, era expresia educației, a unei „uzine” de șlefuit caractere, prin mediul cultural asociat universităților din urbe.
Între trăirea noastră de atunci și ceea ce se întâmplă astăzi, este un abis.

Nu mai scriu despre zgomotul, marele zgomot, care a luat locul muzicii de calitate.

Nu voi scrie despre publicitatea pe bani mulți care, livrată repetat, căpăta valoare de adevăr, substituind, sau mascând o realitate care nu seamănă cu propaganda.

Nu o sa mai scriu despre manelizarea unei societăți, care metastazează în toate măruntaiele, de la Negru-Vodă până la Carei.

Nu o sa mai scriu de plăcerea românilor de a fi mințiți si de a ne minți/ amăgi pe noi înșine, pornind pe fenta tuturor, străini sau „băieți deștepți”, autohtoni.

Astăzi voi scrie despre educație. Familia românească este în faliment privind educația. Copii crescuți de bunici, de unchi, de mătuși sau, în cel mai fericit caz, de un singur părinte, privați de educația riguroasă asigurată acasă în cei șapte ani, decisivi penttu restul vieții.(Când un fost ministru a enunțat pe un post de televiziune ce se întâmplă în familiile românești, destrămate, incapabile sa asigure educație copiilor, este drept, spus fără perdea, un cor deontologic a sărit ca ars, măcar că pe fond, avea dreptate.)

Școala românească, nici ea, nu mai produce educație, decât sporadic! Diplomele fără acoperire acordate în regim de „vine cine vrea, termină cine vrea” , fără examen serios de acces și fără triere pe parcurs, astăzi ne arată decăderea în care a ajuns o societate cu elite de carton.

Paradoxal, moartea educației este constatată, astăzi, la Cluj. Taman în orașul universitar care, mie si altora, ne dădeau fiori, numai la gândul că…..vom ajunge studenți aici.

Nu am putut să îmi imaginez niciodată, până de curând, că:

1. Într-o manifestare publică, pe domeniul public, girată moral de administrația publică a urbei, poate fi propovăduită cu nonșalanță cultura de mahala, ca expresie a unei periferii a educației pe care o trăim. Contrar așteptărilor, inclusiv propagandei #efainlacluj, iată, realitatea este alta, se poate.

2. La Cluj, vreodată, o mulțime de tineri, elevi și studenți, vor cânta, cu toții la unison, împreună cu „vedeta” de pe scenă un cântec rasist, care discriminează și de o obscenitate pestilentială: „Rupe banca”. „Rupe banca” este, iată, precum teorema lui Arhimede, care, parafrazând-o, ar suna cam așa:”Un oraș apăsat cu publicitatea unei administrații care și-a luat Clujul pe nume propriu, impinge cu aceeasi forță transpiratia unui spectacol grotesc, demascand spoiala di prefăcătoria de joasă speță”. #efainlacluj. Cei care și-au tocit coatele și au uzat băncile școlilor, cu adevărat, niciodată nu vor gusta mahalaua pe post de educație.

Ce poate fi mai sugestiv, decât înregistrarea următoare, cu „Rupe banca”, că educația românească, este în moarte clinică, siluită, schilodită. Coliva este împărțită, așa, să fie cu ștaif, în orașul cultural, universitar, producător de educație fanion, mai ieri, Cluj-Napoca?! #efainlacluj