ANALIZENOUTATI

Partenerele Antena 3 și CNN: Canale pestilențiale „fake news” și trompete ale globalismului progresist

Antena 3 a trecut de la „afiliere” la „parteneriat” cu canalul american CNN: astfel, Antena 3 devine oficial, vorba președintelui Donald Trump, un canal de Fake News

Antena 3 a anunțat că intră din mai 2020, în „parteneriat” cu CNN: mai direct spus, Antena 3 intră într-un ospiciu de lux al extremei stângi americane, fidel reprezentată prin CNN, cvasi-neosocialistă, cu audiență în cădere dramatică în ultimii ani și unde suporterii președintelui SUA, Donald Trump, sunt catalogați public drept „țărănoi analfabeți”, în stilul „haștag rezist” consacrat în România pentru suporterii PSD.

În februarie 2017, Donald Trump spunea că

… „CNN nu înseamnă Știri False, ci Știri Foarte False” („Very Fake News”). Când un președinte de țară democratică face astfel de afirmații, s-ar fi născut întrebări cu privire la libertatea de expresie la CNN chiar și într-un trib din Amazon. Pentru președintele Mihai Gâdea și patronatul Grupului Antena, nu s-a născut nimic, iar acesta este un semn că mișcarea este planificată și dusă la îndeplinire în altă parte, într-o zonă unde Gâdea și staff-ul nu au mare lucru de spus.

Previzibil, „parteneriatul” va atenua criticismul

… din Antena 3 – care fusese ultimul bastion Anti-Stat Paralel dintre televiziuni (și nu prin Știrile sale, care nu depășesc în amploare o gazetă de perete globalistă, ci prin unele dintre emisiunile sale) și va exporta în România, câteva obsesii ale Deep State de peste Ocean: de exemplu, CNN („postul cel mai respectat din lume”, din informațiile lui Gâdea) a sprijinit public violența fizică, specific atacurile „activiștilor” Antifa (grup-frate cu „haștag rezist”) asupra suporterilor republicani care s-au soldat cu oase fracturate și capete sparte în numele democrației.

Iar România – cu voia serviciilor secrete și a partidelor politice – este azi bine reprezentată la capitolul „haștagiști”, din Justiție, trecând prin mass-media, ONGuri, partide politice și până la Klaus Werner Iohannis, care este singurul președinte din UE care a participat la un miting „rezist”.

Privind tabloul

… poți avea viziunea babuinilor care primesc sticlă colorată și care se simt fericiți în noua colonie. Mihai Gâdea nu are, însă, de ce să fie emoționat: va pierde popularitate și telespectatori, dar va rămâne măcar cu „aerul respirabil” oferit de președintele Iohannis, ozonul identificat de jurnalistul rezistent Radu Tudor în preajma tronului prezidențial: dacă Ordonanțele militare vor cere purtarea măștilor, Antena 3 va putea, la o adică, să rămână cu „aerul respirabil” perfect prezidențial.

Dacă ar fi fost interesat de standardele

… actualului canal CNN (măcar de cele controversate), Mihai Gâdea ar fi putut afla multe: de exemplu, faptul că în oct. 2019, un angajat important al canalului, Nick Neville (Media Coordonator) i-a relatat inocent unui „whistleblower” din televiziune: „Like, there’s a lot of people who are out here trying to like just do what they think is best of journalistic integrity. Then you get on the 9am call and big boss, Jeff Zucker, f**king tells you what to do. And it’s like you have to like…. to a certain extent, you have to follow his verdict.” („De parcă ar fi și mulți jurnaliști pe-aici care încearcă să facă ce cred că e cel mai bine pentru integritatea jurnalistică. Apoi primești la 9 dimineața un telefon de la Big Boss Jeff Zucker care îți zice ce naiba trebuie să faci! (…) apoi trebuie să urmezi hotărârea lui” – n.n., orig.lb engl.).

Destăinuirea Coordonatorului Media Nick Neville

… zugrăvea trista realitate: la CNN Worlwide, un președinte, eventual fără atribuții pe partea editorială, se face „stăpân pe plantație” și spune jurnaliștilor ce subiecte (nota bene, anti-Trump) trebuie să mai construiască, eventual fără „consum nervos” pe integritatea actului jurnalistic. Mai mult, Zucker și-a permis la standardele „ridicate” ale CNN, să impună angajaților ce „prieteni” nu trebuie să mai aibă, cum ar fi cazul congresmanului L. Graham.

„Parteneriatul” Antena 3 cu CNN a fost

… anunțat la doar o zi după ce, pe 11 mai 2020, cristoiublog.ro publica articolul „Radiografia unei mistificări de presă”: articolul descria cum au folosit jurnaliștii de la CNN celebrul dicton al vicepremierului PNL Raluca Turcan „Se culcă omul sănătos și se trezește mort a doua zi” ca să-l țină „decedat” timp de 10 zile pe liderul nord-coreean Kim Jong Un: mai precis, pe 21 aprilie 2020, jurnaliștii l-au „înmormântat” pe liderul nord-coreean, iar pe 3 mai a.c., același CNN anunța, cu mare întârziere, că „Rocket Man” Kim Jong Un era bine-sănătos, după ce acesta participase la inaugurarea unei fabrici.

Practic, în astfel de cazuri

… coeficientul de inteligență al unor subiecte „investigate” de CNN nu este cu mult mai mare decât mărimea la pantofi a reporterilor: pentru evaluarea coeficientului de inteligență al „parteneriatului” semnat de Mihai Gâdea cu reprezentanții CNN, cuvine-se să mai avem răbdare.

Traian Horia

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.