PASTILA DE DUMINICĂ | Liderul STATULUI ISLAMIC cere eliberarea lui Vanghelie și propune un schimb de prizonieri!
Liderul autointitulatului Stat Islamic, Șeic Abu Bakr al-Baghdadi a postat pe Youtube un mesaj filmat de circa 30 de minute în care îl felicită pe procurorul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi pentru succesele obținute şi îi propune un schimb de prizonieri.
Mesajul debutează cu elogii la adresa activităţii DNA, liderul musulman exprimându-și invidia:
Aflu de la agenţii voştri acoperiţi din presă că în jurul Munţilor Carpaţi a apărut şi a înflorit un califat care, asemenea nouă, iubeşte Jihadul dreptăţii, un Stat al Procurorilor Români (DNA) în care tu, Frate Kovesi, eşti calif, spune al-Bagdadi.
Acesta comite însă o gravă confuzie şi o gafă diplomatică mai mare decât a ministrului Aurescu afirmând:
Slavă lui Allah, din fotografiile de pe Google văd că eşti un bărbat bine, puternic şi în floarea vârstei, de aceea nu înţeleg de ce ai renunţat la barba Profetului şi te-ai ras precum necredincioşii. Te rog, iar la rugăminţile mele se adaugă cele ale tuturor mujahedinilor, să îţi laşi barba la loc, tu, Kovesi, calif al celor dintre Carpati, Dunăre şi Pont.
După această primă parte introductivă a mesajului, liderul Statului Islamic – anterior cunoscut sub denumirea Statul Islamic in Irak si Levant (SIIL) trece la subiect.
Îţi propun ţie, Ayatollah al Statului de Drept (DNA) să începem colaborarea noastră bazată pe pe un Cocktail Molotov între Sharia și Codul Penal printr-un schimb de prizonieri.
Te informez pe această cale că John Călăul este pe cale să-și facă de cap, la propriu, cu un grup de cetăţeni de-ai voştri prinşi ciordind kalasnokoave și aruncătoare de flăcări şi grenade pentru a le vinde la fier vechi. În marea noastră mărinimie, declarăm că suntem de acord să îi lăsăm să se repatrieze, mai ales că au făcut o mizerie la Mossul pe care n-a văzut-o Levantul.
Dorim în schimb să ne dai pe prizonierii tăi pe nume Vanghelie, Udrea, Bica şi Cocoş şi iată de ce.
Mai întâi despre Vanghelie. A fost întotdeauna infiltrat la voi, încă de pe vremea răsponsatului Ossama, Allah să-l ierte. Misiunea lui era să terorizeze limba română și am fost mulțumiți să vedem de câte ori a aruncat-o în aer și pe el împreună cu ea. Iată de ce dorim acum să îl recuperăm în rândul mujahedinilor.
Acum, câteva cuvinte despre Udrea. Îţi mărturisesc, Effendi Kovesi, că am văzut-o pe Elena pe Al Jazzeera 3 cum se bătea cu necredincioşii voştri parlamentari şi mi-a dovedit forţa interioară pe care o are: nu a plâns, nu a implorat, nu s-a dat cu mir, nu a citit sure, nu a leşinat şi nici nu i s-au găsit, din senin, boli de care nu avea cunoştinţă înainte. Îmi place atât de mult fata asta, încât am decis să mă joc cu ea de-a Iulia Vântur şi Salman Khan.
În altă ordine de idei, suntem pe cale să turnăm primul lung metraj al statului Islamic. Îţi spun doar ţie, în premieră, că se va numi tot De ce eu ? dar ca mesaj e mai tare ca al vostru, este vorba despre un prizonier în faţa camerei de luat vederi, iar el se întreabă de ce eu. Emoţionant, nu ?
Pe Bica o vreau fiindcă vom avea enorm de multe retrocedări de făcut după ce cucerim Siria, Yemenul, Libia, Egiptul, Italia, Spania, Franța etc. Se pricepe fata.
Pe Cocoş nu mi l-am dorit neapărat, aşteptam să-l prinzi pe Blaga. Oricum, au amândoi nişte fălcuţe cum nu vezi de la Tikrit la Kabul. Ar sfârâi mai mult, fiind bogaţi în lipide, știi tu când. Sirienilor pe care îi mai prindem pe aici li se văd coastele, ce să faci cu ei, se sting repede.
L-aş vrea şi pe Pinalti, așa, de fantezie. Mi-ar fi drag să-l aud cum zice dişiert.
Te rog să îl capturezi, de asemenea, pe Dan Șova, vreau să i-l dăruiesc unui prieten pentru haremul lui. Drăguț băiat, trebuie să recunoști.
Când îl prinzi pe Rareș Bogdan să ni-l dai tot nouă, o, tu, emir al procurorilor. Vrem să îl urcăm în vârful celui mai înalt minaret și să îl punem muezin șef fiindcă nimeni nu se tânguie ca el că e corupție. Cine zice ăla e, spune un proverb arab.
Acestea fiind propunerile mele, îţi transmit Salam Aleikum şi să nu uiţi de rugămintea mea cu barba. Te-ar prinde mai bine, jur cu mâna pe…(înţelegi tu, jucăuşule).
În încheiere, hai să-ţi spun un banc.
La biroul de emigrari:
- Să-mi spuneti numele, va rog…
- Abdul Ahmed
- Sex?
- De cinci ori pe zi, și dimineața, și la prânz, și seara. Când imi vine…
- Nu, nu, domnule, n-ați inteles intrebarea. Bărbat sau femeie?
- Ce mai conteaza, poa’ sa fie si cămilă…
Sursa: Criterii.ro
Al tău, al – Baghdadi.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: