Patimile lui Mitică Popescu. Cum îl descriau securiştii în dosarul de urmărire

Mitică Popescu a trecut pe la penitenciarele Malmaison, Jilava, Periprava şi Salcia

Pe când era student în cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa lui George Dem Loghin, cunoscutul actor a fost arestat şi condamnat la trei ani de închisoare corecţională, pentru delictul de „acte preparatorii de trecere frauduloasă a frontierei“. O parte a pedepsei a executat-o în lagărul de la Periprava, aflat în cel mai estic şi inaccesibil loc din Delta Dunării.

Bucureştean autentic, născut şi crescut pe strada Sorcovei, într-o fostă mahala din zona Apărătorii Patriei, astăzi parte a cartierului Berceni, Mitică Popescu sau Dumitru Popescu, aşa cum e trecut în buletin, a avut mult de pătimit până să devină actorul iubit de public care este astăzi.

Îndrăgostit de teatru fiind, Mitică Popescu a ajuns mai întâi să facă figuraţie în Teatrul Armatei datorită influenţei unui prieten de familie, Nicolae Gărdescu – junele-prim ce făcuse furori în Bucureştiul dinainte de război, cel care s-a format la şcoala marelui Constantin I. Nottara şi care a rămas în memoria colectivă ca „Baronul Münchhausen“. A picat apoi de trei ori admiterea la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, până când l-a întâlnit pe Ion Şahighian, pionier al filmului românesc, care l-a învăţat ce trebuie să facă pentru a impresiona chiar şi o comisie din care făceau parte nume ca Ion Finteşteanu, Costache Antoniu şi George Dem Loghin.

Însă adevărata piatră de încercare a reprezentat-o arestarea şi ulterior condamnarea suferită chiar în timpul studenţiei, un episod despre care actorul vorbeşte extrem de rar. În dosarul pe numele său aflat astăzi în custodia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se arată că „în anul 1955, în timp ce era figurant la Teatrul Armatei din Bucureşti, a cunoscut un diplomat iugoslav, care i-a propus să fugă din ţară, recomandându-i să ia legătura cu un diplomat american“. Ulterior, Mitică Popescu ar fi propus „în acelaşi timp şi numiţilor Willy Moldoveanu şi Gacu Ion să fugă peste graniţă“. Până la urmă, toţi trei au fost arestaţi şi condamnaţi, iar Mitică Popescu a fost nevoit să execute o pedeapsă de trei ani pentru „delictul de acte preparatorii de trecere frauduloasă a frontierei“.

„Eram la nişte vecini, la onomastica unui prieten. Din una-n alta, cum povesteşti la întâlnirile astea tot ce-ţi trece prin minte, unii au spus că vor să plece în America. Eram în 1958. Îţi dai seama. Mie mi-a intrat pe o ureche şi mi-a ieşit pe cealaltă. După câteva zile mă trezesc umflat de Securitate. M-au întrebat dacă am ştiut că ăia vor să fugă din ţară, dacă am ştiut că au trimis o scrisoare la ambasada americană… Nu, n-am ştiut, le-am zis. «N-ai auzit… Lasă că-ţi spunem noi. Uite că noi ştim!». Şi m-au condamnat la trei ani de închisoare că nu mi-am turnat nişte prieteni care visau să ajungă în America. Dar nu-i nimic, că ne-a turnat altul care era acolo cu noi. Am fost arestaţi şi condamnaţi pe vorbe. Eu n-am avut niciodată intenţia să fug din ţară, ăsta e adevărul“, a povestit actorul.

Detenţia a început-o la închisoarea bucureşteană Malmaison, amplasată la intersecţia Căii Plevnei cu strada Constantin Noica, după care a trecut pe la Jilava şi pe la coloniile de muncă Periprava şi Salcia, considerate drept unele dintre cele mai dure locuri de întemniţare din acea perioadă, prin prisma regimului de detenţie şi de muncă extrem de dur, dar şi a mortalităţii ridicate.

„Au fost ani grei, foarte grei, pentru că nu aveam dreptul nici la vizite, nici la pachete. Scularea la 5 dimineaţa, un tur printr-un culoar apoi înapoi în celulă. Luam micul dejun – un ceai -, apoi prânzul – o fiertură fără culoare, arpagic uneori, rareori fasole fiartă –, înapoi în celulă, iar seara ceva mai uşor la cină, ca nu cumva să ne cadă greu la stomac. Ani de zile am visat că mănânc. Nu un fel anume, ci mâncare… Ne scoteau la muncă, la început la cules arpagic, dar au renunţat curând, nu era rentabil, puşcăriaşii mâncau arpagicul crud, avea un gust nemaipomenit! Ne-au trecut la tăiat stuf, se mânca şi stuful, dar în cantităţi mai mici… La Periprava am stat vreo trei luni la muncile agricole, iar la Salcia am lucrat la dig, la canalele de desecare“, a mărturisit actorul.

După eliberare, Mitică Popescu a reuşit să se angajeze la Teatrul de Comedie, cu ajutorul lui Radu Beligan şi a lui Mircea Şeptilici, iar în 1963 şi-a reluat studiile de actorie, la clasa lui Constantin Moruzan. După absolvire a activat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, unde a rămas până în 1973, când s-a transferat la Teatrul Mic din Bucureşti, pe scena căruia a jucat până în anul 2010.

„Şi astăzi îmi zice lumea: Să trăieşti «Împărate»“

Mitică Popescu a rămas în memoria colectivă datorită prestaţiei magistrale din serialul „Lumini şi umbre“, în care l-a interpretat pe Virgil Bălan. Culmea e că a fost la un pas să renunţe la rol după prima zi de filmare. „Era o zi geroasă de decembrie şi trebuia să filmăm o secvenţă din episodul 17, la Gara Chitila. După ce am îngheţat o zi întreagă printre linii şi vagoane – în condiţiile în care eu nu suport deloc frigul – a venit operatorul-şef la domnul Andrei Blaier şi i-a spus că nu se poate monta materialul. Noi trăgeam cu două camere – plan şi contraplan – şi cu priză directă. O cameră avusese filtru, cealaltă nu! Mi-am spus: am călcat cu stângul, nu mai joc. Avem şi noi, actorii, superstiţiile noastre. Şi i-am zis regizorului: «Oricum trebuie să refaceţi ziua de filmare, o s-o faceţi fără mine». Atunci domnul Blaier – un om extraordinar şi un prieten adevărat al actorilor – a mimat o criză de inimă, m-a rugat să rămân. Şi m-am înduioşat…“, a povestit îndrăgitul actor. „Mi s-a zis de la început că e posibil ca personajul meu să nu placă, dar că serialul trebuie să meargă înainte, cu «Împăratul» sau fără el. Apoi mi-au spus: «Tu l-ai făcut să trăiască!». M-am simţit extraordinar în pielea lui Virgil. Şi astăzi îmi zice lumea: Să trăieşti «Împărate»!“, a mărturisit Mitică Popescu.

STENOGRAME

Sursa: „Sandu“
25 iulie 1972

NOTĂ

DUMITRU POPESCU a terminat I.A.T.C. în anul 1967 şi a fost repartizat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, din anul 1967 şi până în prezent a jucat în aproape toate piesele prinse în repertoriul teatrului, este un actor cu foarte mare ambiţie profesională, nu iese niciodată din linia rolului stabilit de regizorul artistic, uneori este foarte necăjit când colegii sau partenerul de joc a adăugat ceva în plus, chiar dacă gagul (sau cârligul, cum se mai spune în teatru) a fost făcut sau pus cu multă fineţe şi a prins la public.

Cum a venit la Piatra Neamţ, prima lui grijă a fost să-şi facă reabilitarea, deoarece suferise o condamnare de 3 ani înainte de terminarea institutului, după câte cunosc eu participase la nişte discuţii ce se refereau la siguranţa statului. De când a fost reabilitat şi până în prezent a insistat de câteva ori să intre în partid, dar a fost sfătuit de B.O.B. că nu este cazul să fie pus în discuţia adunării generale.

Dumitru Popescu este un tip foarte calculat şi econom, colegii lui de câte ori au nevoie de 100 sau 200 de lei între chenzina I şi a II-a întotdeauna au apelat la el. Nu am auzit să-i fi refuzat vreodată (…) La ora la care scriu aceste rânduri este cotat ca un actor talentat şi destul de bine apreciat pentru seriozitatea cu care munceşte, în prezent este responsabilul grupei artistice şi preşedintele casei de ajutor reciproc. A fost cu Teatrul Tineretului de două ori în străinătate la Veneţia şi San Marino, unde a avut o comportare bună. Visul lui e să ajungă actor pe o scenă a teatrului bucureştean.

• copie la tov. lt. col. Toma Constantin

Mr. Alexandru Liviu

(C.N.S.A.S. Fond „R“, dosar nr. 200723, f. 3)

STRICT SECRET
Exemplar unic
EXTRAS

DOSAR ANCHETĂ NR. 38373

POPESCU DUMITRU, născ. la 02.12.1936 în Bucureşti, de profesie actor, cu ultimul domiciliu în Bacău. A fost arestat de organele M.A.I. la 05.11.1958 pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei. Din cercetări a rezultat că în anul 1955, în timp ce era figurant la Teatrul Armatei din Bucureşti, a cunoscut un diplomat iugoslav, care i-a propus să fugă din ţară, recomandându-i să ia legătura cu un diplomat american, către care i-a dat recomandaţie.

POPESCU DUMITRU propune în acelaşi timp şi numiţilor WILLY MOLDOVEANU şi GACU ION să fugă peste graniţă. Aceştia, declarându-se de acord, au mers împreună la diplomatul american KENT cu recomandaţia dată de diplomatul iugoslav, acesta răspunzându-le că va trebui să ia legătura şi cu secretarul I al ambasadei şi îi va ajuta să plece în America. Peste câteva zile, au mers din nou la ambasada americană unde au luat legătura cu KENT, căruia i-a dat şi câteva scrisori în care calomnia modul de viaţă din ţara noastră.
Pentru aceste fapte a fost judecat şi condamnat de Trib. Mil.al Reg.a II-a Mil.prin sentinţa nr. 10 / 23.01.1959 la 3 ani închisoare corecţională şi 3 ani interdicţie corecţională pentru delictul de acte preparatorii de trecere frauduloasă a frontierei.
A fost eliberat la 03.02.1961 prin expirarea pedepsei.
Lt. Maj. Petre Ion
27.01.1968

(C.N.S.A.S. Fond „I“, dosar nr. 133531, f. 3)

Sursa: „Wily“
Mr. Guită Ionaşcu

MITICĂ POPESCU
Sursa îl cunoaşte din 1967, când Mitică Popescu era în penultimul an de facultate la clasa prof. Const. Moruzan.
– Era respectuos, foarte popular, cunoscut ca un actor foarte bun. Oricui îi făcea plăcere să discute cu el.
– În afara programului de facultate juca la Teatrul de Comedie din Bucureşti roluri relativ mici, dar foarte bine jucate.
(…)
– După absolvire l-am văzut în minunatele producţii ale teatrului în care s-a afirmat deosebit.
Aici, sursa l-a cunoscut mai bine, la Piatra Neamţ.
– Astfel, am aflat că el făcea pentru a doua oară facultatea, pe care a întrerupt-o din cauza unei condamnări.
– Cauzele nu le-a discutat cu nimeni dintre colegi, provocând de fiecare dată o mare uimire pentru aceasta.
– De la el am aflat că ar fi fost o greşeală, fiind acuzat de tăinuire a unor chestiuni secrete ale unui grup în care se afla întâmplător, el nefiind în cauza intenţiilor lor. Ca de pildă fuga unora dintre ei peste graniţă. De la colegii lui nu am aflat nici comentarii pro, nici contra (…)

(C.N.S.A.S. Fond „R“, dosar nr. 200723, f. 4)