Patronul de la Ferma Dacilor: „Urmează să fiu arestat!”

Cornel Dinicu, patronul de la „Ferma Dacilor“, a făcut o spovedanie publică pe Facebook după ce și-a înmormântat fiul, mort în incendiul în care alte 7 persoane și-au pierdut viața, la 26 decembrie. El a explicat cum s-a născut proiectul, dar și cât de mare este suferința unui om care și-a înmormântat copilul.

„Acestea sunt nopțile de priveghi ale fiului meu și am început să scriu pentru că n-am unde să-mi vărs durerea. N-am nici unde să spun adevărul. N-am nici prieteni în politică, nici în presă, nici susținerea de care se tot vorbește.

Am prieteni mulți și apropiați, dar nu din ăștia de care se tot aude.

Scriu pentru că am înțeles că după înmormântarea fiului urmează să fiu arestat și cum altfel o să mai pot să îmi spun povestea?!“, începe spovedania lui Cornel Dinicu, patronul de la „Ferma Dacilor“.

El a transmis condoleanţe familiilor celor care au fost în pensiune în noaptea tragică şi i-au pierdut pe cei dragi. „Mesajul acesta e spovedania publică pe care nu mă așteptăm să o fac vreodată, e durerea unui tată care își îngroapă fiul, e durerea unui prieten care își îngroapă prietenii cei mai apropiați.

Condoleanțe familiilor celor care au fost cu noi în acea noapte tragică.

E peste puterile mele să duc nenorocirea și toate lucrurile pe care le spuneți despre mine, dar măcar să fi încercat să vă povestesc“.

Cornel Dinicu spune că este „un băiat care a plecat din Mizil acum peste 30 de ani la București din dorința de mai mult. Provin dintr-o familie simplă cu 8 copii. Din păcate pentru mine, variantele mele de a găsi un loc de muncă erau extrem, extrem de limitate. Aveam un singur avantaj cu care am plecat la drum, anume acela de a fi fost sportiv. Să fiu paznic, gardă de corp, n-a fost visul meu în viață, dar n-aveam cu ce trăi, deci asta a fost. Acum știu să fac multe, dar la vremea aia atât puteam și asta a fost.

Pe măsură ce mi s-a mai dezghețat mintea am mai avut și alte locuri de muncă. Am făcut un club. M-am întors la Mizil, am vândut apartamentul părinților și o casă moștenită tot de la ei la Breaza, m-am umplut de credite la bănci, datorii la prieteni și am făcut Hotelul din Mizil, apoi Pisicina. Falimentul a bătut pe nesimțite la ușă pentru că băncile nu te așteaptă…iar eu nu eram tocmai un administrator cu școală. Atât s-a putut“.

Ferma Dacilor, continuă patronul, „a apărut ca idee în urma unei tragedii. Un bun prieten mi-a murit de foarte tânăr, iar când au venit rezultatele analizelor concluzia a fost că a murit intoxicat de mâncarea proastă din comerț. Atunci m-am gândit să-mi fac o fermă unde să produc lapte, ouă, carne, cârnați, brânză și să livrez către 500 de familii săptămânal materie primă pentru mesele lor. Pământul era extrem de ieftin la vremea respectivă, așa că am cumpărat și eu o bucată mică din ceea ce azi era Ferma Dacilor. Voiam să fac un grajd pentru care am fost să obțin autorizații încă de la început. În baza faptului că aveam un trecut și bani de dat stânga-dreapta deloc, autorizația întârzia să apară. Documentele pe care le cereau erau imposibil de obținut, cum ar fi un plan urbanistic zonal care a fost eliberat după 4 ani!!! Apoi într-un control s-a constatat că aveam construite niște cuști de iepuri (sper că știți cum arată) și că trebuie să le dărâm dacă vreau autorizație. Era, evident, un alt mod de a lungi procesul.

Am început să cresc păsări, gâște, porci pentru livrările la care visam eu. Vulpile ne dădeau târcoale necontenit, până când, într-o zi era prea evident că ceva nu-i în regulă. Vulpea trecea nestingherită cu o gâscă la purtător chiar prin fața mea. Ne-am apucat de numărat și șocul a fost pe măsură, peste 1000 de gâște lipsă. Am realizat că nu eram deloc în filmul bun și atunci am decis să construim primele 6 camere de închiriat în continuarea grajdului. Iar drumuri la autorități, iar dezbateri, iar ignorare, iar, iar, iar. Și acum mă întreb citind prin presă una-alta unde sunt relațiile și conexiunile astea despre care zice lumea că le am sau le aveam, că nu vă puteți imagina câte greutăți am avut cu ferma și nu vorbesc doar de autorizări, ci și de electricitate, și de apă, și de acces, și câte și mai câte și n-am găsit nici rezolvare, nici înțelegere de la autorități.

An de an am încercat să dezvoltăm Ferma Dacilor. Să extindem cazările, să diversificăm producția, să ne adaptăm vremurilor. Am muncit la pământ și la animale, am cumpărat materia primă pe care nu o produceam noi de la producători locali, am reinvestit fără regret banii care au venit ulterior muncii noastre“.

Mărturisirea vine acum, pentru că, spune el, aude la nesfârșit că după înmormântarea copilului va fi arestat. „La durerea pe care o simt acum, nu contează ce se întâmplă cu mine, dar îmi doresc liniște pentru cei dragi, nu contează cât mă veți hăitui pe mine.

Mă numiți pe toate posturile interlop. Și din păcate, am o reputație proastă creată cu mulți ani în urmă care merge peste tot cu mine. Nu contează cât bine faci, contează doar greșelile pe care le faci. Nu pare să conteze nici că sunt achitat, nici care a fost adevărul la vremea respectivă.

Mulți dintre cei care aveți o opinie acum legată de activitatea mea de atunci, deși a avea o părere nu e echivalent cu a cunoaște ceva, nici nu erați născuți.

Dacă acum spun că atunci am fost condamnat pentru că trebuia? Că mi-am apărat un prieten bun împotriva clanurilor țigănești care aveau relații extraordinar de sus și eu eram doar un simplu pion? Că eram un nimeni care trebuia să pice ca să fie alții bine?“.

Tot el explică pe Facebook de ce spațiile de cazare nu au autorizație ISU: „Ferma s-a construit în timp. Întâi o fermă, apoi câteva locuri de cazare. Nu a fost de la început așa cum era în prezent. Necesitatea autorizarilor a venit pe parcurs pentru că la început noi aveam 12 locuri de cazare, respectiv 6 camere, iar până în 16 locuri această autorizație nu este necesară.

Când ne-am mărit am cerut autorizarea. De ce nu o aveam?

Pentru că eram în proces. Totul era nou, făcut cu firme specializate, ferma având hidranți interiori și exteriori, extinctoare, scări de exterior, lemnul era ignifugat, centrală antiincendiu, detectoare de fum, 4 bazine a câte 40 de tone de apă fiecare, mai exact 160 de tone de apă pregătită mereu pentru orice eventualitate. În fapt, toate măsurile de siguranță existau, mai puțin paratrăsnetul.

Mă gândeam că o să le auziți și la televizor că sigur s-a constatat prezența tuturor acestor măsuri.

Ce nu spune nimeni e că această nenorocire s-a întâmplat în casa mea, la petrecerea de Crăciun cu familia mea și musafirii mei.

Toți cei care au decedat nu erau clienți ai Fermei, erau familie și musafiri care au fost găzduiți în casa privată care nu avea nevoie de autorizații pentru că nu era destinată închirierii.

Deasupra camerelor de cazare de la parter destinate închirierii există o parte a clădirii cu intrare separată din interior și din exterior unde existau 4 camere și un living unde locuiam eu și familia mea și unde mai găzduiam prietenii când veneau în vizită.

Dupa petrecerea de Crăciun musafirii au rămas peste noapte în acest spatiu, care nu era destinat publicului.

Nu știu ce urmează să se întâmple cu mine, dar tot trebuie să aflu cine mi-a ucis familia, apropiații!“

Şapte trupuri carbonizate au fost găsite în urma incendiului devastator de la Ferma Dacilor, victimele fiind identificate pe baza probelor ADN.

Se aşteaptă ca expertiza genetică să confirme dacă fragmentele osoase găsite joi seară aparţin ultimei victime date dispărute.

Printre cei decedaţi se află unul dintre copiii lui Cornel Dinicu, patronul pensiunii, fiul generalului Petru Băiceanu, şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, finul lui Dinicu, Lucian Ene, şi doi copii ai săi, dar şi o studentă în anul II la Facultatea de Sociologie şi prietenul acesteia.

În cauză sunt efectuate cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru şi ucidere din culpă, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.