GENERAL

PENSII! Parlamentul, DECIZIE CRUCIALA privind majorarea cu 40% a punctului de pensie

Ședință crucială în Parlamentul României, unde se va decide dacă pensiile a milioane de români vor fi majorate. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, care conduce şedinţa, a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 264 parlamentari.

Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, marţi, pentru a dezbate proiectele de lege privind rectificarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2020, care includ amendamentul PSD referitor la creşterea punctului de pensie cu 40%, în loc de 14%, potrivit propunerii Guvernului.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că speră ca reprezentanţii PMP, UDMR, Pro România, ALDE şi parlamentarii independenţi să votezemajorarea cu 40% a punctului de pensie.

„Vom intra în plenul reunit cu proiectul de rectificare şi vom face modificările ca legile votate în parlament, e o lege votată, să se respecte, respectiv să fie mărite pensiile cu 40%. Am auzit şi eu guvernatorul Băncii Naţionale, care a spus că s-au împrumutat aproape 7 miliarde de euro în şapte luni, respectiv un miliard de euro pe lună.

Să vină să ne spună unde sunt aceşti bani şi de ce nu avem bani să mărim pensiile. Eu cred că liderii atât PMP, cât şi UDMR, Pro România mi-a confirmat, domnul Tăriceanu a zis că votează în continuare… Am avut discuţii şi cu minorităţile, sper că sunt consecvenţi în continuare, au votat şi data trecută mărirea pensiilor cu 40%”, a declarat Marcel Ciolacu.

Reamintim că, miercurea trecută, Comisiile de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat raport de adoptare rectificării bugetare, cu 20 de voturi „pentru” şi unul „împotrivă”, adoptând un amendament al PSD care abrogă articolul potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14% şi rămâne în vigoare creşterea acestuia cu 40%, prevăzută în legea sistemului public de pensii.

Pensiile a milioane de români, decise astăzi. Cățu: „Este un act criminal”
În legătură cu votul de astăzi, Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a declarat că intenţia PSD de a modifica rectificările bugetare, având ca principal scop majorarea pensiilor cu 40%, este un „act criminal”.

Cîțu a motivat că România se află într-o perioadă dificilă, similară celei dinaintea crizei economice din 2010, iar o majorare a cheltuielilor ar putea arunca ţara în aer.

„Ceea ce fac ei într-o perioadă dificilă pentru România, într-o perioadă de criză economică globală, este ca un act de agresiune la stabilitatea economică a României, şi se folosesc de majoritatea din Parlament. Aceşti oameni vor răspunde pentru tot ceea ce fac şi sper să răspundă cât mai curând.

Am încredere că nu toţi oamenii din Parlamentul României vor să arunce România în aer. Sunt sigur că pe lângă PNL sunt şi alţii care vor vota împotriva acestor aberaţii. Dar, dacă se întâmplă să treacă această lege, noi nu vom permite anul acesta să se ajungă să aruncăm România în aer. Nu suntem iresponsabili. În 2008, aceeaşi majoritate toxică, socialistă, a propus o creştere exact în campania electorală a salariilor profesorilor cu 50%”, a declarat Cîțu, citat de Agerpres.

„Nu vom arunca România în criză pentru că vrea PSD”
Ministrul Finanțelor a mai precizat că premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, a spus că nu se poate face acest lucru dar astăzi el susţine, s-a schimbat, este cu socialiştii: Ce a urmat ştim foarte bine: România a fost retrogradată, dobânzile au crescut, a fost inflaţie, am intrat în criză economică din care am ieşit în 2015. Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi dacă îi lăsăm pe ei să meargă mai departe, cu acest program al lor de modificare a rectificărilor bugetare. Nu îi vom lăsa, nu vom arunca România în criză pentru că vrea PSD, Arsene şi restul găştii de infractori”.

Evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.