Pericol în Marea Neagră. Anunțul momentului venit din SUA
După ce a spus vineri că armata sa va recurge la armele nucleare „dacă este necesar”, analiștii militari au făcut o serie de estimări cu privire la intenția lui Vladimir Putin de a apăsa pe butonul nuclear. Pericolul este foarte aproape de granițele României.
În prezent, jurnalistul american de investigație Eric Schlosser susține ferm că Vladimir Putin ar putea detona o armă nucleară tactică în Marea Neagră pentru a demonstra Occidentului puterea Rusiei. Totodată, armele nucleare ar putea ţinti Kievul pentru a elimina dintr-o singură lovitură conducerea Ucrainei. De altfel, există posibilitatea ca președintele rus să aleagă drept țintă un obiectiv militar ucrainean greu de cucerit.
Eric Schlosser, însă, se gândește acum că Vladimir Putin ar putea ataca cu arme nucleare și un simplu oraș ucrainean pentru a provoca multe victime umane. Potrivit spuselor sale, aceste arme nucleare „tactice” cu rază scurtă de acţiune sunt depozitate în 12 silozuri nucleare, unul dintre ele aflându-se la doar 30 kilometri distanță de graniţa Rusiei cu Ucraina.
SUA a avertizat Rusia că vor exista „consecințe severe” dacă folosește arme nucleare în Ucraina
Declarațiile lui Vladimir Putin nu au atras doar atenția jurnaliștilor americani, ci și atenția autorităților americane. Amintim faptul că Statele Unite ale Americii au avertizat recent Rusia că folosirea armelor nucleare în războiul din Ucraina va atrage „consecințe severe”. Administraţia Biden nu a clarificat însă ce presupun aceste „consecințe severe”.
Totodată, fostul secretar al Apărării din SUA, William J. Perry, a precizat recent că o lovitură atomică demonstrativă în Marea Neagră nu i-ar aduce deloc beneficii lui Vladimir Putin, iar distrugerea unui oraş ucrainean ar fi o greşeală imensă.
În plus, dacă președintele rus ar ataca cu arme nucleare Ucraina, atunci sancțiunile asupra Rusiei ar trebui să fie puternice, dar convenționale, susține ferm William J. Perry. Conform spuselor sale, reacția Statelor Unite ale Americii ar trebui să se limiteze doar la trupele ruse din Ucraina.
Vladimir Putin a spus că va folosi armele nucleare numai dacă va fi necesar
În discursul susţinut vineri, la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, Vladimir Putin a explicat va recurge la folosirea armelor nucleare doar „dacă este necesar” pentru a-şi apăra suveranitatea, notează agenţia EFE.
„Nu suntem o ameninţare, dar toţi trebuie să ştie ce avem noi şi ce vom folosi dacă este necesar pentru apărarea suveranităţii noastre”, a precizat liderul de la Kremlin.
De asemenea, acesta a comentat şi declaraţiile făcute de unii oficiali occidentali, care vorbesc despre ameninţările nucleare din partea Rusiei. El a catalogat aceste afirmații, care susțin că Rusia ameninţă omenirea cu arsenalul său nuclear, drept „iresponsabile”.
„Am auzit acest tip de retorică. Noi să rămânem tăcuţi? Răspundem aşa cum trebuie. Dar imediat ce răspundem, ei se prevalează de asta şi spun: Rusia este o ameninţare”, a indicat Vladimir Putin.
Totuși, el a admis faptul că Rusia ar putea ajunge să se confrunte la un moment dat cu Occidentul, din punct de vedere militar.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: