Pericol pentru populație. Dispare consumul mediu anual la energie. Compensările, doar pentru lunile de vară
Bulibășeala compensărilor. Românii vor plăti mai mult la energie
Pe lista modificărilor Ordonanței 119/2022 se află și o prevedere care îi va lovi pe toți românii. Potrivit acesteia, nu se va mai face consumul mediu anual, ci fiecare va plăti în funcție de consumul pe fiecare lună, ceea ce înseamnă că facturile din sezonul rece vor fi uriașe pentru toată lumea, atrag atenția reprezentanții furnizorilor de energie. Pentru 2023 situația se anunță și mai dramatică, dat fiind că furnizorii nu mai găsesc de unde să cumpere energie, aceasta fiind integral contractată.
Una dintre modificările legislative propuse în ordonanța plafonărilor la energie este să nu se mai țină cont de consumul mediu anual, care ar fi ajutat la încadrarea într-un consum sub 300 de kWh, ci să se factureze lunar pentru cât consumă fiecare.
”Aparent este mai bine, dar există și un risc pentru că un consumator ar putea avea într-o lună 320 de kWh, iar în această situație nu mai beneficiază de nimic. Ori dacă ținem seama că în 2021 a avut un consum mediu la nivelul întregului an de sub 300 kWh, ar fi beneficiat de compensare. Totodată, este posibil ca într-o lună să consumi sub 100 de kWh și plătești 68 de bani pe kWh, iar în luna următoare consumi peste 100 kWh și plătești cu 80 de bani kWh, deși probabil pe consumul mediu al anului trecut ai plătit numai 68 de bani pentru fiecare lună. Situația actuală era totuși bună, dar există această întârziere, pentru că regularizarea se făcea în februarie 2023 și atunci se făcea media anuală pe 2022 și, în funcție de această medie, erai reîncadrat și primeai diferența. Ar trebui să vedem forma finală a legii, deși, până ajunge în dezbatere la Camera Deputaților, până se introduc amendamente, până se votează în plen, până se promulgă și apare în Monitorul Oficial vom intra în 2023. Deci, cel mai probabil, anul acesta se va merge pe utlima ordonanță în vigoare, care ține cont de consumul pe anul 2021”, ne-a declarat Ion Lungu, director executiv al Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER). În orice caz, indiferent când apar modificările în Monitorul Oficial, acestea nu se vor aplica retroactiv.
Deputații decid
Senatorii au votat ca subvenționarea prețului energiei să fie extinsă și la lăcașele de cult, producătorii de medicamente și transportul în comun, însă deputații sunt cei care vor decide forma finală. De un preț plafonat de 68 de bani pe kWh pentru întreg consumul vor beneficia familiile care au în întreţinere cel puţin trei copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ. Același preț plafonat va fi plătit și de consumatorii care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza declaraţiei pe propria răspundere, pentru întreg consumul realizat. ”Scopul principal al legii este să calmăm piaţa de energie. Dacă rămânem exact în acelaşi mecanism de până acum, şi anume să fie încurajaţi producătorii şi traderii să meargă pe piaţa PZU nu e în regulă. Piaţa PZU a fost făcută tocmai ca să ai posibilitatea să-ţi achiziţionezi o energie suplimentară. Majoritatea energiei pe care tu o livrezi consumatorilor trebuie să fie achiziţionată prin contracte bilaterale, contracte la termen”, a afirmat senatorul Daniel Zamfir.
Fără energie în 2023
Un furnizor important a primit preavize de deconectare de la producătorii de energie și de gaze pentru că nu reușise să plătească aceste consumuri și a avut mari dificultăți în a plăti, ne spune directorul executiv al AFEER, Ion Lungu. Acesta arată că sunt 3 luni de întârziere la primirea plafonărilor de la Guvern, ori termenii de plată la producători și la operatorii de transport sunt destul de duri, adică trebuie plătit cam în 20 de zile după terminarea lunii, iar banii de la populație se încasează mai târziu, cam în două-trei luni. ”Plafonul de 1.300 de lei MWh nu este sustenabil. Furnizorii au depus oferte de cumpărare la acest preț, dar nu mai există energie în piață pentru 2023, care a fost deja contractată. Din câte am înțeles, s-au făcut ceva contracte și pentru 2024. Problema este că nu se mai produce energie care să acopere cererea și de aici și prețurile enorme din piață”, ne-a mai precizat Ion Lungu, directorul executiv al AFEER.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: