Pericolul de pe marginea drumului. Zeci de oameni au ajuns la spital
Mare grijă de unde cumpărați ciuperci! În județul Bihor, zeci de oameni au ajuns la UPU, iar unii dintre ai au fost internați la ATI, după ce au consumat ciuperci culese de ei sau cumpărate de pe marginea drumului.
În această perioadă, pe marginea drumurilor de la noi încep să apară vânzătorii de ciuperci. DN 10 – zona Ciuta reprezintă cel mai bun exemplu. Oamenii locului, buni cunoscători ai pădurilor din zonă, culeg bureți, ghebe și alte soiuri de ciuperci comestibile, pe care le vând celor aflați în tranzit.
Problema, spun medicii, o reprezintă faptul că nu toate ciupercile culese din păduri sunt comestibile. În lipsa unei verificări atente, există riscul ca sporii otrăvitori să ajungă pe ciupercile comestibile, iar oamenii care le culeg să se înșele în privința lor.
Ciupercile otrăvitoare pot afecta sănătatea sau pot ucide, spun medicii. Numai în Bihor, 39 de persoane au ajuns la UPU cu probleme de sănătate după ce au consumat ciuperci de pădure. Nouă dintre acestea au fost internate chiar pe secția de anestezie și terapie intensivă cu insuficiență hepatică și au avut nevoie de dializă pentru a elimina toxinele din ciuperci.
Otrava din ciuperci începe să acţioneze imediat ce ajunge în organism. Mai întâi la nivel digestiv, moment în care apar durerile de burtă şi vărsăturile. Pacientul crede că are o toxiinfecţie alimentară şi, de cele mai multe ori, se tratează singur. Simptomele dispar, însă nu şi otrava. Ea ajunge în sânge şi apoi în ficat şi rinichi. Aşa se face că oamenii merg la doctor când insuficienţa hepatică este deja instalată.
Acum 4 ani, o femeie din orașul Pătârlagele a murit după ce a consumat ciuperci culese din pădure. Femeia a gătit ciupercile pentru întreaga familie, însă fiica și soțul său au fost reținuți cu alte treburi și nu au mâncat. Imediat după ce a consumat din mâncarea gătită din ciupercile otrăvite, femeii i s-a făcut foarte rău și a fost dusă de urgență la Spitalul Nehoiu. Aici a mai trăit doar două zile. Toate eforturile medicilor de a o salva s-au dovedit inutile.
Doctorii atrag atenția că otrava din ciuperci este foarte periculoasă. Prin urmare, ne recomandă să consumăm doar ciuperci care au fost verificate înainte, adică pe acelea cumpărate din magazine. – Cosmin Sontica
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: