GENERAL

Pfizer/BioNTech: COPIII ar putea fi vaccinați anti-COVID de la 5 ani. „Totul merge conform planului”

 

BioNTech va cere, în următoarele săptămâni, autorizarea, în toată lumea, a vaccinului său anti-COVID pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani.

Pregătirile pentru lansare sunt pe drumul cel bun, au spus doi dintre directorii companiei pentru „Der Spiegel”, citați de Reuters.

„În următoarele câteva săptămâni vom depune la autoritățile de reglementare rezultatele studiului nostru făcut pe copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani și vom cere aprobarea vaccinului pentru această grupă de vârstă”, a declarat Oezlem Tuereci, unui dintre fondatorul companiei farmaceutice germane BioNTech, potrivit Mediafax.

Oezlem Tuereci a spus că dozele de vaccin au fost adaptate pentru copii.

În prezent, vaccinul Pfizer / BioNTech este aprobat pentru adulți și copii cu vârsta de peste 12 ani.

„Lucrurile arată bine, totul merge conform planului”, a declarat pentru „Der Spiegel” și Ugur Sahin, celălalt fondator al BioNTech.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.