Pitipoanca FARA PERMIS a fost la un pas să omoare 4 persoane, iar acum vrea să se întoarcă la volan. Iata ce TUPEU ARE ACUM
O tânără din București, prietenă cu mai multe vedete de la noi, a creat panică pe autostrada A4, în urmă cu câteva zile. Ioana Costache a fost la un pas să omoare 4 persoane și a fugit de la fața locului pentru că nu avea permis de conducere.
Ioana Costache a intrat violent într-o mașină pe autostrada A4, iar mașina ei s-a făcut praf. Se pare că anchetatorii au descoperit că tânăra nu avea permis de conducere.
”La data de 11.08.2017, Ioana Costache, în timp ce conducea autoturismul pe autostrada A4, la km 14+942m, pe fondul nepăstrării unei distanţe corespunzătoare faţă de autoturismul, ce era condus regulamentar, a intrat în coliziune faţă-spate cu acesta. În urma impactului, autoturismul a rămas imobilizat pe banda doi de circulaţie şi pe banda de urgenţă, iar autoturismul s-a oprit pe banda de urgenţă. Din aceeaşi direcţie rula un alt autoturism al cărui conducător, surprins de staţionarea celor două autovehicule pe carosabil, în încercarea de a evita un impact cu acestea şi, din cauza bucăţilor de elemente de caroserie împrăştiate, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu glisiera metalică de pe partea dreaptă a sensului de mers şi de aici în cea mediană. Din accident a rezultat vătămarea corporală a patru persoane”, potrivit anchetatorilor.
După ce a produs accidentul și a fugit de la fața locului, Ioana Costache a postat câteva mesaje pe rețelele de socializare prin care își anunță prietenii virtuali că este bine, dar și că se va întoarce din nou pe șosea. ”Mulțumesc pentru toată grija voastră. Suntem ok! Nu am nici un număr disponibil momentan, dar promit să răspund la toată lumea. Asta înseamnă să ai zile și să te iubească Dumnezeu. Chiar am o armată de îngerași. Mă iubesc maxim! Și mașina este un fier și are CASCO. Curând din nou la volan!”, a scris Ioana Costache pe una dintre rețelele de socializare.
Astăzi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa și a propus luarea de măsuri, cum ar fi arestarea preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: