POLITICAUMOR

Plagiatul ca disciplină academică și cîteva ipoteze despre doctoratul lui Ponta

plagiat-doctorat-ponta-liviu-dinu-lingvistica-matematica

S-au scris atîtea despre plagiatul lui Ponta, că deja riscăm să plagiem noi înșine pe cineva dacă mai abordăm acest subiect. Și cum nu ne recunoaștem de persoane creative sau pline de imaginație, am zis s-o luăm băbește, din aproape în aproape, matematic. Și uite-așa am ajuns la Liviu P. Dinu, conferențiar la Facultatea de Matematică, specializat în domeniul larg denumit lingvistică matematică. Mai pe înțelesul nostru, o sumă de informaticieni și matematicieni se ocupă cu crearea a tot felul de algoritmi și metode pe baza cărora se poate stabili dacă un text anume aparține unui autor sau altuia. Veți mai auzi vorbindu-se de „autorship“, detectarea plagiatului sau stilistică computațională, dar în mare este vorba despre stabilirea paternității unui text. (Revista Kamikaze, iulie 2012)

Introducere în teoria și practica plagiatului

Trebuie să știți, de exemplu, că în aceste comunități academice există concursuri pentru detectarea plagiatelor. Așa este, de pildă, cel de la San Sebastian, a cărui ediție din 2009 a fost cîștigată de un român din Berlin, Cristi Grozea (denumirea oficială a concursului a fost „3rd Pan Workshop. Uncovering Plagiarism, Authorship and Social Software Misuse. 25th Annual Conference of the Spanish Society for Natural Language Processing, SEPLN 2009“). La astfel de congrese și sesiuni de comunicări științifice participă adesea și practicieni, cum ar fi șefi de Interpol, FBI sau diverse alte poliții care au de a face cu fraude bazate pe metode de copiere. Ca o curiozitate, vă spunem că specialiștii din domeniul lingvisticii matematice au creat inclusiv softuri care îți pot semnala, cu o bună rată de succes, cînd cineva care scrie recenzii pe site-ul de călătorii TripAdvisor, de pildă, își dă altă identitate și încearcă să inducă lumea în eroare. (E drept că abilitatea de a identifica postacii ne-am dezvoltat-o și noi, așa cum colegul care se documentează pentru rubrica „Școală, stradă și bordel“ poate să miroasă dintr-o sută o recenzie care e, de fapt, reclamă mascată, dar nu deținem un aparat matematic ferm pentru așa ceva și ne bazăm doar pe intuiție și experiență.) Avem, așadar, de a face cu o adevărată știință, cu softuri și algoritmi complicați, cu conferențiari și profesori universitari, cu congrese și cu pișcoturile aferente congreselor. Iar Liviu Dinu este unul dintre specialiștii importanți ai acestei ramuri. O să vă cităm doar două dintre lucrările dumnealui mai importante: Authorship Identification of Romanian Texts with Controversial Paternity, în colaborare cu Marius Popescu și Anca Dinu, și Rank Distance as a Stylistic Similarity; pentru restul puteți da pe scholar.google și o să aveți în față întreg pomelnicul de zeci de lucrări ale autorului, care în 2007 a luat pentru cercetările în acest domeniu Premiul „Grigore Moisil“ al Academiei Române.

Ce crede un specialist cu patalama despre plagiatul lui Ponta

Aici, domnul Dinu nu e deloc original și poate să spună cam ce a spus toată lumea: cînd copierea se face cu copy-paste, competențele de citire în limba română, căpătate de un elev mediocru pînă în clasa a doua, sînt suficiente și nu e nevoie să mobilizăm un instrumentar sofisticat de tehnici, operate cu ajutorul unor softuri cu mare putere de calcul. În articolul „Stilistica plagiatului“, Rodica Zafiu a analizat motivele pentru care textul lucrării lui Ponta este pe alocuri ușor diferit de textul din lucrarea originală, Curtea Penală Internațională. Istorie și realitate, a lui Dumitru Diaconu, judecător din Pitești care l-a eliberat pe pesedistul Constantin Nicolescu, șeful CJ Argeș. Unul dintre motive ar fi că Ponta a copiat cu cartea în față, nu cu copy-paste, și asta face ca în textul său să apară unele stîngăcii. Să dăm și cîteva exemple, că nu e loc de mai multe: 1) La pagina 30 a lucrării lui Ponta, o frază se încheie cu „în orașul Nürnberg, în Germania“, în timp ce aceeași frază de la pagina opt a cărții lui Diaconu se încheie cu „în orașul Nürnberg din Germania“, așa cum firesc ar rectifica un corector; 2) În teza lui Ponta apar foarte multe virgule puse total aiurea, chestie care nu se mai repetă în cartea judecătorului.

Dar ar mai fi o explicație pentru care textul lui Ponta…

…arată ceva mai prost decît originalul. Este foarte probabil, deși nu avem de unde ști sigur, ca Ponta să fi executat un copy-paste după o variantă a textului anterioară publicării, variantă care nu apucase să fie editată, corectată și aranjată, așa cum se întîmplă cu orice manuscris înainte de a merge la tipar. Se naște, firește, întrebarea: de unde avea doctorandul Ponta varianta aceasta? Și, dacă sîntem în continuare răutăcioși, am putea să mai producem o ipoteză: e posibil ca cineva să-i fi făcut, fie și cu copy-paste, lucrarea de doctorat, și cînd a copiat, s-a folosit de varianta mai la îndemînă, cea existentă într-un calculator în varianta mai brută și mai puțin corectată, de manuscris. De exemplu, eu, dacă aș fi plătit să-i redactez teza cuiva copiind în ea niște texte publicate de mine în ziar, aș căuta în calculatorul propriu și aș da copy-paste la o variantă mai brută a documentului, varianta finală care apare în revistă fiind rafistolată și corectată de un editor și de un corector. În felul acesta, textul lucrării clientului meu ar fi apropiat de textul apărut în ziar, dar cu ceva virgule puse total aiurea (cum e cazul în lucrarea lui Ponta) sau cu anumite stîngăcii care, repet, sînt eliminate în procesul de editare ce precede publicarea.

Ceea ce v-am prezentat aici este doar o altă ipoteză la care s-a gîndit un om specializat în stabilirea paternității textelor, Liviu P. Dinu. Cum a fost exact nu cred că vom afla vreodată, mai ales că acea Comisie de etică a Universității a anunțat că, în mare, ar avea nevoie de cîte o zi de deliberare pentru fiecare literă a lucrării cercetate pînă să iasă cu verdictul. Așa că, în faza asta, noi ne-am mulțumit să consemnăm ipotezele emise de oameni de meserie. – de Alexandru Duțu

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.