JUSTITIE

Planeta Moldova/Dascăl bisericesc, reținut după ce a ademenit o fetiță de 10 ani să-i facă sex oral timp de un an de zile!

Cântăreţul pervers din strana bisericii din localitatea de domiciliu a fost dat afară după ce s-a aflat că ar mai fi avut o relaţie amoroasă cu o consăteancă.

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, dintr-o localitate de lângă municipiul Piatra Neamţ, fost cântăreţ bisericesc, a fost arestat preventiv pe 10 noiembrie 2020, după ce a fost pus sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, relatează Adevărul.

Victima infamei fapte a fost o fetiţă de doar 10 ani, acesta fiind agresată sexual în repetate rânduri. Conform actelor de urmărire penală, faptele au avut loc în perioada 2019 -2020, adică din timpul când minora avea doar 9 ani.

Profitând de vulnerabilitatea părţii vătămate, de naivitatea specifică vârstei, dar şi starea materială precare a familiei din care făcea parte, individul a ademenit copila cu sume modice de bani, 10-20 de lei şi ar fi întreţinut cu aceasta relaţii sexuale orale.

Surse apropiate anchetei au dezvăluit că despre comportamentul deviant al sexagenarului s-a aflat prin sat, fetiţa ar fi fost consiliată psihologic după implicarea primăriei din localitate şi ancheta desfăşurată de Direcţia de Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Neamţ, iar la un moment dat copila a detaliat ceea ce s-a petrecut.

După sesizarea organelor judiciare, autorul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, iar magistraţii de la Judecătoria Piatra Neamţ au decis privarea de libertate.

„Dispune arestarea preventivă a inculpatului C. Ion, aflat în stare de reţinere (…), cercetat în dosarul penal nr. 368/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată (…), pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 10.11.2020 şi până la data 09.12.2020, inclusiv“, conform Judecătoriei Piatra Neamţ.

Riscă până la 12 ani de închisoare

Dacă în alte speţe de acest gen, autorii se resemnează cu starea de detenţie şi nu contestă sentinţa, pentru a nu se întoarce în familie şi comunitate unde ar fi expuşi oprobiului public, nu aşa stau lucrurile în acest caz. Ioan C. a depus o cerere prin care solicită înlocuirea arestului cu o măsură mai blândă, respectiv controlul judiciar sau arestul la domiciliu.

Urmează ca o soluţie definitivă în ceea ce priveşte cererea acuzatului să fie pronunţată, zilele viitoare, de către magistraţii de la Tribunalul Neamţ. Inculpatul din acest dosar este căsătorit, are doi copii majori, care lucrează în străinătate, în Italia. Ioan C. şi-a pierdut calitatea de cântăreţ bisericesc la aşezământul din localitatea de domiciliu în urma unei aventuri amoroase.

A fost dat afară după ce s-a aflat că ar fi avut relaţii cu o femeie, consătenii nefiind de acord ca el, persoană însurată, să slujească alături de preot, la sărbători. După acest episod a ajuns la un schit din zonă, unde a prestat tot ca dascăl. Cât despre minora violată, ea este singurul copil al familiei, una cu resurse materiale limitate, dar în care soţii nu se prea înţeleg, scandaluri izbucnind pe fondul consumului de alcool.

Articolul 218 din Noul Cod Penal prevede că raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Numai că, în cazul în care victima este minoră, sancţiunea este între 5 şi 12 ani.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.