POLITICA

PNL îl atacă pe Ciolacu: Nu o să mai acceptăm toate prostiile! Ciolacu aduce ghinion românilor

Deputatul PNL Robert Sighiartău a declarat luni că liberalii şi-au schimbat fundamental strategia în relaţia cu PSD şi că nu vor mai accepta „toate prostiile venite să sugrume mediul privat” din România, informează Agerpres.

Precizările au fost făcute în contextul în care deputaţii liberalii au anunţat că vor depune un proiect de lege prin care ar urma să fie anulate noile plafoane privind plăţile în numerar. Astfel, s-ar reveni la forma iniţială a Legii 70/2015, prin care plafoanele rămân la 50.000 de lei pentru tranzacţii între persoane fizice şi 10.000 de lei între societăţile comerciale.

Într-o declaraţie de presă susţinută la Camera Deputaţilor, Robert Sighiartău a precizat că în PNL nu s-a dat un vot pe conţinutul întregului pachet de legi pe care s-a asumat răspunderea. El a reamintit că a fost printre cei care au votat împotriva asumării.

„E clar că Ciolacu aduce ghinion românilor, e clar că el a decis să pornească un război împotriva mediului privat şi mă bucur că PNL şi conducerea restrânsă şi-au dat seama de acest lucru şi încă de sâmbătă strategia PNL s-a schimbat fundamental în relaţia cu PSD. Nu o să mai acceptăm toate prostiile venite să sugrume mediul privat din România, iar PNL a început cu acest proiect de rectificare a unei mari greşeli, care blochează pur şi simplu fluxul economic în această ţară. Mai ales al agenţilor economici mici, din zona rurală, din zona urbanului mic”, a spus Robert Sighiartău.

El a precizat că „felul în care s-a făcut asumarea nu a fost în regulă”, deoarece deciziile au fost luate în grup restrâns.

„Faptul că deciziile s-au luat în grup restrâns şi nu a fost discutată asumarea în partid nu a fost în regulă. Ei bine, s-au făcut câteva greşeli. Am spus foarte clar că acest proiect de asumare vizează, din păcate, doar mediul privat şi că va crea o problemă la bugetul de stat şi, inclusiv, probleme de funcţionare a fluxului economic în România. Ia uite că s-a întâmplat. În acest moment, PNL face un lucru bun şi rectifică parte din marile greşeli pe care PSD le-a introdus în acel proiect de asumare”, a declarat Robert Sighiartău.

Liberalul a susţinut că are informaţii conform cărora UDMR este de acord cu o variantă de eliminare a plafonului. Totodată, s-a declarat convins că şi celelalte partide vor susţine „o eliminare a unei asemenea aberaţii”. În acest sens, el a apreciat că va exista o majoritate pentru adoptarea proiectului, chiar dacă PSD va fi împotrivă.

„Putem vorbi de o alianţă, însă nu în condiţiile în care PSD ne bagă tot timpul pumnul în gură şi încearcă să atace exact propriul electorat al PNL, şi aici mă refer la mediul de afaceri. Asta nu înseamnă că alianţa se rupe mâine. Asta înseamnă că există un alt mod de lucru cu care vom aborda în continuare lucrurile”, a explicat el.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.