PNL sta pe un butoi cu pulbere: Liderii se amenință cu DEZVALUIRI INCENDIARE
Tensiunea în PNL a depășit bariera politicului, iar liderii se amenință cu dezvăluiri incendiare.
După ce Ludovic Orban i-a acuzat pe liderii PNL de trădare, cei mai mulți trecând de partea lui Florin Cîțu, actualul șef liberal cunoaște răspunsuri tăioase de la colegii de partid.
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a avut o reacție dură la adresa lui Ludovic Orban, căruia i-a adus aminte că mai bine nu mai vorbește în public despre problemele partidului pentru că s-ar putea să urmeze dezvăluiri chiar despre el.
„S-ar putea ca nervii mei, care şi aşa sunt întinşi la maxim să plesnească şi atunci lucrurile vor arăta extrem, extrem de rău, şi nu cred că e bine pentru nimeni, în niciun caz pentru el”, a adăugat eurodeputatul PNL.
„Cred că lucrurile acestea trebuie ţinute în interiorul PNL. El a ales să vorbească în afară, lucrurile au ieşit în afară. Spre ca Ludovic Orban să termine cu atacurile, să fie o bătălie de idei şi să nu continue pentru că, dacă eu mă apuc să vorbesc, îl va durea stomacul rău de tot. Mai bine tac. Îl rog din suflet să încerce să oprească această campanie murdară şi să nu mai continue ceea ce a început astăzi pentru că s-ar putea ca nervii mei, care şi aşa sunt întinşi la maxim să plesnească şi atunci lucrurile vor arăta extrem, extrem de rău. Şi nu cred că e bine pentru nimeni, în niciun caz pentru el”, a afirmat Rareş Bogdan, sâmbătă seara la România Tv.
Ce a afirmat Ludovic Orban
Ludovic Orban a afirmat că a fost părăsit de către echipa de negociere pentru alcătuirea coaliţiei desemnată de PNL din care făceau parte Raluca Turcan, Rareş Bogdan şi Robert Sighiartău, iar aceştia au încercat să convoace un BPN al partidului pentru a arunca în aer formarea coaliţiei de guvernare.
Raluca Turcan a declarat că adevărul este cunoscut în tot partidul şi anume faptul că liderul PNL a renunţat la trei ministere importante – Fonduri Europene, Transporturi şi Dezvoltare pentru a obţine funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. „Orice penelist responsabil avea dreptul să fie nemulţumit de această tranzacţionare care pe fond a afectat PNL, prin forţa pe care o are în Guvern”, a adăugat ministrul Muncii.
Premierul Florin Cîţu a spus despre negocierile pentru formarea coaliţiei că declaraţiile lui Orban nu sunt adevărate.
„Nu cred că sunt declaraţiile domnului Orban, pentru că înseamnă că nu sunt adevărate. La împărţirea ministerelor au participat doar preşedinţii de partid, nici măcar premierul desemnat”, a explicat Cîţu, sâmbătă la Sibiu.
La rândul ei, Alina Gorghiu a precizat că „victimizarea poate fi o strategie pentru unii, dar trebuie combătută cu adevărul în interiorul PNL”.
Sursa: evz.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: