INTERNATIONALSTIRI

POLONIA INTERZICE AVORTUL

Polonia interzice avortul. Singurele excepții admise sunt în cazul sarcinilor rezultate după un viol sau un incest sau atunci când viaţa mamei este în pericol.

Polonia interzice avortul. Autorităţile au anunţat, miercuri, că decizia Tribunalului prin care avortul este practic interzis intră în vigoare după publicarea hotărârii, în aceeaşi zi, în Monitorul Oficial, informează AFP.

„Tribunalul constituţional a prezentat o justificare scrisă a hotărârii privind protecţia vieţii. Conform prevederilor constituţionale, hotărârea va fi publicată astăzi (miercuri) în Monitorul Oficial”, a anunţat Centrul de informare al guvernului, pe Twitter, potrivit Agerpres.

Tribunalul constituţional a interzis în octombrie întreruperea voluntară a sarcinii în caz de malformaţie gravă a fătului, statuând că aceasta este „incompatibilă” cu textul Constituţiei, ceea ce duce la interzicerea practic a tuturor întreruperilor de sarcină, exceptând în cazul celor rezultate după un viol sau un incest, sau atunci când viaţa mamei este în pericol.

După anunţarea hotărârii Tribunalului, reformat de partidul ultra-catolic Lege şi Justiţie (PiS), la putere, şi care s-a conformat cererilor acestuia pe 22 octombrie, manifestaţii în masă au avut loc în toată Polonia împotriva acestei măsuri.

Manifestaţii au fost anunţate şi miercuri seara în faţa sediului Tribunalului Constituţional din Varşovia, precum şi în mai multe oraşe ale Poloniei.

„Cerem tuturor să iasă în stradă. (…) Exprimaţi-vă furia după cum credeţi de cuviinţă”, a declarat miercuri Marta Lempart din partea „Grevei femeilor”, principala mişcare aflată la originea protestelor.

„Întreaga Polonie se mobilizează, nu doar Varşovia, noi suntem gata! Atunci când vorbim despre infernul femeilor, putem acum să vorbim de infernul guvernului. Vă vom pregăti noi un infern”, a adăugat Klementyna Suchanow, tot din partea „Grevei femeilor”.

„Este inuman, este o dovadă de dispreț să obligi pe cineva să ducă o sarcină până la termen, mai ales dacă fătul are malformașii. 98% din avorturile legale efectuate în Polonia se sunt cauzate de malformațiile fetale”, a spus activista poloneză pentru drepturile femeilor Antonina Lewandowska

În prezent, se fac mai puţin de 2.000 de avorturi legale pe an în Polonia, potrivit datelor oficiale. Cu toate acestea, organizaţiile feministe estimează că circa 200.000 de întreruperi voluntare de sarcină sunt făcute anual de poloneze ilegal sau în străinătate.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.