POLIȚIA BUZĂU NU MAI AMENDEAZĂ BABE PENTRU PATRUNJEL. A TRECUT LA ALTA ETAPĂ: „Mascații” buzoieni au DESCINS peste un pensionar care vindea medicamente obișnuite cu un leu/bucata
NEXT LEVEL! NU MAI AMENDEAZĂ BĂTRÂNE PENTRU VANZAREA ILEGALĂ A PĂTRUNJELULUI. AU TRECUT LA PENSIONARI DE 70 DE ANI CARE VÂND MEDICAMENTE CE SE OBȚIN FĂRĂ REȚETĂ.
Un buzoian de 69 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce modul în care a vrut să mai facă un ban, pe lângă pensie, a ajuns în atenția polițiștilor, întrucât era ilegal.
Oamenii legii au descins la locuința acestuia, unde au găsit peste 90 de cutii de medicamente și folii de substanțe medicale, unele dintre ele fiind expirate. Potrivit unor surse apropiate anchetei, bărbatul vindea medicamente obișnuite, care se găsesc în orice farmacie și pentru achiziția cărora nu este nevoie de prescripție medicală. În general era vorba despre medicamente administrate pentru dureri, inflamații și afecțiuni ușoare. El avea un stand amenajat în curte, clienți fiind preponderent vecinii săi, care apelau la ”farmacia” improvizată atunci când aveau nevoie. Aceleași surse au precizat că bărbatul vindea medicamentele la bucată, având un tarif unic, de 1 leu pastila.
”Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat două percheziții domiciliare la imobile din municipiul Buzău.
Percheziţiile s-au desfăşurat la domiciliul unui buzoian de 69 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii și comercializarea de produse alterate.
Din cercetări a reieşit că buzoianul ar fi oferit spre vânzare medicamente, depozitate în spaţii neamenajate, la domiciliul acestuia. În urma perchezițiilor au fost ridicate peste 90 de cutii și folii de substanțe medicale”, au transmis polițiștii buzoieni.
VEZI ȘI – Ce spun buzoienii despre IPJ Buzău (recenzii pe Google)
Deocamdată nu se știe de cât timp vindea bărbatul medicamente și nici de unde le avea, dar e foarte probabil ca acestea să fi fost cumpărate legal, cu scopul de a le vinde ulterior cu mai mulți bani.
Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a buzoianului.
VEZI ȘI – ȘTIRI PE SURSE BUZĂU: Șeful IPJ, Laurențiu Pantazi, implicat într-un dosar penal controversat
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: