SOCIETATE

Poliţist, cercetat după ce a scris că refuză să dea amenzi pentru măşti neconforme: Eu unul indiferent de orice dispoziție dată de șefii ierarhici nu voi controla!

Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța refuză să aplice sancțiuni pentru nepurtarea măștii de protecție, asta deși măsura a intrat din nou în vigoare din 8 ianuarie.

Agentul și-a făcut publică decizia, scrie ziarul local ReplicaOnline. Mesajul său a ajuns și în atenția superiorilor care îl cercetează acum.

„Eu unul indiferent de orice dispoziție dată de șefii ierarhici nu voi controla și nu voi sancționa nici un cetățean român privind autenticitatea măștii purtate. NU am pregătire de specialitate, nu există bază legală în fișa postului meu, NU am pregătire medicală de specialitate”, a spus polițistul, care este agent șef principal de Poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța pe Facebook.

Reclamat

Agentul care a anunțat că refuză să aplice sancțiunile este acum verificat de superiori. „La data de 10 ianuarie a.c., la nivelul instituției noastre au fost demarate verificări prin Biroul Control Intern”. Demersurile reprezentanților IPJ au fost făcute în urma unor sesizări scrie ziarul local ReplicaOnline. Începând cu 8 ianuarie, a intrat în vigoare măsura: obligativității purtării a măștii de protecție doar tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne. Mai exact, măștile textile nu mai sunt permis. Într-un interviu acordat Digi24, ministrul de interne a spus în urmă cu câteva zile că cei care poartă mască textilă, după ce noile restricții intră în vigoare, riscă să fie amendați cu până 2.500 de lei. Întrebat cum o să fie făcută verificarea în teren, pentru a vedea cine ce mască poartă și care vor fi indicațiile pentru agenți, Lucian Bode a precizat că „nu este nevoie de indicații, ci de lege”. „Câtă vreme hotărârea CNSU și Hotărârea de Guvern sunt clare, iar ordinul de ministru vine în completarea celor două, polițișii și jandarmii, cei care verifică respectarea acestor măsuri, trebuie să aibă fundament legea, nu indicațiile ministrului”, a declarat Lucian Bode.

După apariția noii reguli, Sindicatul Europol a criticat „prevederile lipsite de claritate și de logică” și i-a îndrumat pe polițiști să refuze să controleze conformitatea măștilor de protecție. „Pe toată durata pandemiei, profesia de polițist a fost cea mai versatilă. De la intenția ministrului Vela de a împărți Lumina sfântă de către polițiști, identificarea și transportarea celor care sunt surprinși în afara locuinței unde trebuiau să fie carantinați și până la noile sarcini de a verifica măștile de protecție, ne așteptăm ca, în curând, guvernanții să îi pună pe polițiști să efectueze teste PCR, să consulte persoane care prezintă simptome sau, de ce nu, să efectueze operații pe creier acolo unde nu există chirurgi. Viitorul ne aparține!”, au transmis reprezentanții Europol.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.