JUSTITIENOUTATI

Polițisti bătuți. Agresori în libertate. Procurorul a dat ”ultimul pumn”

Doi polițisti din județul Hunedoara au fost bătuți în timpul serviciului. Agresorii au fost identificați. Cel care a dat ultima lovitură, pumn în plexul autorității, a fost procurorul de caz. Acesta a decis, până în acest stadiu al cercetărilor, că fapta este una ușoară care nu pune în pericol siguranța nimănui. Pe cale de consecință, cercetare în stare de libertate pentru bărbații care i-a lovit pe polițisti.

Mai multe lovituri aplicate unor polițisti
Doi polițiști din Petroșani au devenit victimele unui ultraj. Agresiunea a avut loc miercuri seara, la Petroșani.

Solicitarea de intervenție, la care au participat mai mulți polițști din Petroșani, a venit tocmai de la unul dintre agresori. Apelul indica o situație scăpată de sub control. Incidentul a avut loc în zona Restaurantului Parângul din Petroșani.

În scandalul de acolo, izbucnit, pe fondul consumului de alcool, au fost implicați doi frați din localitate – Cătălin și FLorin A. Aceștia au devenit până la urmă și agresorii celor doi polițiști. Unul dintre frați i-a lovit pe polițiști în timp ce aceștia încercau să-i imobilizeze.

Așadar, cazul nu a rămas cu autor necunoscut și parcurge linia cercetării penale.

Cea mai dură lovitură a fost cea dată de procuror
Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a decis cercetare cu agresorii în stare de libertate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe Lângă Judecătoria Petroșani, procurorul Robert Scorța, cercetările nu au fost încheiate.

Reprezentantul Parchetului susține că infracțiunea săvârșită este de ultraj raportat la infracțiunea de lovire.

Până în acest stadiu al cercetărilor au fost identificate două persoane asupra cărora continuă cercetările, în stare de libertate.

Pentru acest tip de infracțiune, explică specialiștii, cercetările sunt efectuate exclusiv de procuror.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.