ECONOMIC

Polițiștii au decis să blocheze sistemul

Polițiștii declară război total Guvernului. Obiectivul, blocarea sistemului

Enervați că toată lumea face grevă sau amenință cu greva, obținându-și, astfel, drepturile, polițiștii au decis să treacă la atac și să intre într-un rozboi total împotriva Guvernului. Sindicaliștii anunță, astfel, măsuri cât de poate de legale, care, însă, vor bloca sistemul. Printre acestea se numără tăierea comunicațiilor prin refuzul de a-și utiliza telefoanele personale, verificări amănunțite la vamă și blocaj la eliberarea documentelor de identitate și a pașapoartelor.

”Până să blocheze magistrații activitatea, putem bloca noi țara, inclusiv instanțele și parchetele”, au transmis liderii Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC). Aceștia au condamnat politica salarială păguboasă și discriminatorie, pe care Guvernul a dus-o, în ultimii ani, nu doar la adresa polițiștilor, ci și la adresa întregului personal din familia ocupațională Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, care a fost amânat, timp de doi ani, de la plata drepturilor salariale prevăzute în grilele Legii-cadru 153/2017. ”Consecința acestor politici nefericite și a lipsei cronicizate de predictibilitate în salarizare, carieră și în pensionare, a fost majorarea deficitului de personal din SAOPSN la 50.000 de oameni (polițiști, polițiști de penitenciare, militari, personal contractual). Astfel, numărul demisiilor a crescut alarmant, calitatea serviciului public prestat către stat și societate s-a diminuat, iar autoritatea instituțiilor statului s-a degradat. Mai mult, tinerii nu mai sunt atrași ca altădată de această profesie, ba din contră (a se vedea ultima sesiune de admitere la școlile militare și de poliție din MAI, unde s-a înregistrat un record negativ, fiind ocupate doar jumătate dintre locurile scoase la concurs, iar la MApN, tot din acest motiv, s-a decis eliminarea probei scrise din calendarul de admitere în școlile militare)”, se arată într-un comunicat al SNPPC. Sindicaliștii au mai semnalat faptul că au solicitat, oficial, noului prim-ministru să reconsidere modul de abordare, în legislația viitoare, a familiei ocupaționale Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, care a fost tratată superficial și discreționar până acum, aproape cu dispreț.

Linia roșie: pensiile militare

SNPPC a criticat dur intenția de modificare a regimului juridic al pensiilor militare de stat, în condițiile unui conflict armat, de amploare, la granița României, care poate determina oricând Guvernul să dispună mobilizarea rezerviștilor militari, prin celebrul Plx 244/2023, în care polițiștii și militarii au fost introduși abuziv, invocându-se niște prevederi ambigue din PNRR. ”În contextul comunicatelor oficiale, de ieri, ale unor instanțe de judecată și parchete de rang înalt din Capitală și din alte zone, care precizează că vor adopta diferite forme de protest, precizăm că, în limitele legii, vom solicita și noi polițiștilor din toate structurile MAI să adopte forme similare de lucru. Printre acestea, se numără amânarea și/sau maximizarea termenelor de soluționare in lucrările cu caracter penal/petiții/lucrări diverse. Dacă magistrații, care nu au nici măcar dreptul la sindicalizare, amână/blochează activitatea, făcând parte și noi din sistemul judiciar, mergem pe similaritate; – blocarea instanțelor, prin amânarea/imposibilitatea executarii mandatelor de aducere”, se mai precizează în comunicatul SNPPC.

Intervenții, doar la 112

Pentru că sunt puțini și nu fac față activităților, polițiștii anunță că vor interveni preponderent la apelurile 112 sau în situații care nu impun amânarea soluționării. Totodată, angajații MAI vor manifesta conștiinciozitate și scrupulozitate maxime în controalele efectuate, inclusiv în toate punctele de trecere a frontierei, cu ocazia verificării documentelor etc, iar eliberarea documentelor de identitate, auto, pașapoarte se va face în raport cu timpul efectiv de lucru, cu logistica la dispoziție și cu personalul (insuficient) existent. În plus, polițiștii anunță extinderea acțiunilor de donare de sânge în scopuri caritabile, prin care vor beneficia de o zi liberă, conform legii, precum și neutilizarea telefoanelor personale, inclusiv a aplicațiilor de comunicare, în interes de serviciu. ”A nu se uita: mai avem și alte soluții extreme pentru a determina decidenții să ne rezolve revendicările perfect legitime! Reiterăm, și pe această cale, ideea că predictibilitatea în carieră, în salarizare și în pensionare, prin legi eficiente și cu bătaie lungă, este esențială pentru stat, pentru cetățeni, pentru societate și pentru Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, aflat la un moment trist de răscruce”, a mai transmis SNPPC.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.