SOCIETATE

Polițiștii i-au umblat prin mașină, i-au luat numerele și i-au pus nisip în rezervor

Situație incredibilă în Prundu Bârgăului, unde un cetățean acuză că doi polițiști de la Serviciul Rutier Județean i-au cotrobăit prin mașină, i-au luat numerele de înmatriculare și i-au băgat nisip în rezervor, ceea ce a dus la defectarea sa, informează bistriteanul.ro.

Inspectoratul de Poliție Județean spune însă că cetățeanul a fost urmărit de cei doi agenți și a abandonat autoturismul pe o stradă și a dispărut. Bârgăuanul spune că se simte amenințat de cei doi polițiști și le-a făcut plângere penală.

Potrivit acestuia, într-o seară și-ar fi lăsat autoturismul de firmă pe o stradă din Prunru Bârgăului, iar când s-a întors la mașină, aceasta nu mai avea numerele de înmatriculare, iar în zona rezervorului avea urme de nisip.

„Am sunat la 112 și am făcut reclamație. În momentul acela au venit doi agenți s-au uitat 5 minute și au plecat”, precizează bărbatul.

Omul susține că o cameră de supraveghere din zonă i-a „arătat” ce s-a întâmplat. Pe imaginile surprinse apar cei doi polițiști care se apropie de mașină. Oamenii legii o deschid, se uită în partea din față, dar și în portbagaj și în cele din urmă iau numerele de înmatriculare și pleacă.

Bărbatul susține că polițiștii nu doar că i-au luat numerele de înmatriculare, ci i-ar fi băgat și nisip la rezervor, ceea ce ar fi dus la defectarea motorului. Mai mult, ar fi cerut alte numere de înmatriculare și i s-ar fi eliberat fără nicio problemă, semn că polițiștii n-ar fi înregistrat în sistem faptul că au luat numerele de pe mașină.

Acesta a și depus o plângere penală la poliție pe numele celor doi, pe care îi acuză că i-au luat numerele de înmatriculare și că i-au defectat mașina.

Inspectoratul de Poliție Județean, pe de altă parte, spune că bărbatul fusese urmărit de polițiști, a abandonat mașina și a fugit și era normal ca cei doi agenți să verifice autoturismul pe care-l urmăriseră.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.