MEDICAL

Pomeni pentru vaccinaţi, ca la alegeri! Iată ce le va da Guvernul românilor imunizaţi!

Guvernul lui Florin Cîţu caută variante prin care să-i convingă pe români să se vaccineze. De aceea, autorităţile pregătesc facilităţi pentru oamenii care s-au imunizat deja.

Ce primesc românii vaccinaţi?
Oamenii care au fost imunizaţi cu serul anti-Covid ar putea intra la teatru, la cinematograf sau la concerte fără să fie testați.

În momentul de față, majoritatea discuțiilor care au avut loc cu reprezentanții din HoReCa, autoritățile au spus că se încearcă să se ajungă la un scenariu în care să se acorde o serie de facilități pentru persoanele care s-au vaccinat, dar fără să îi discrimineze pe românii care nu au apucat sau nu își doresc să se vaccineze.

HoReCa face presiuni să-şi deschidă porţile
Miniştrii caută soluţii pentru redeschiderea sectorului HoReCa. Grupul de lucru constituit în acest sens se va întâlni pentru prima dată la Ministerul Economiei și va reuni reprezentanți din Ministerul Edeucației, Ministerul Economiei, Ministerul Sănătății, Ministerul Culturii și cei din HoReCa.

În două săptămâni ar urma să se stabilească un prim scenariu pentru redeschiderea hotelurilor și a turismului.

Circulă mai multe date posibile pentru redeschiderea HoReCa. Reprezentanții acestui segment de activitate își doresc și o data stabilită pentru redeschiderea turismului din România, fie că vorbim de data de 1 mai, 15 mai sau cel târziu 1 iunie, aceștia doresc să știe clar care va fi capacitatea de redeschidere și modalitatea în care românii vor putea avea acces.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.