MEDICALNATIONALSTIRI

Pompierii lui Arafat NU cred în vaccin. Au cea mai mică rată de vaccinare din cadrul structurilor MAI

Pompierii de la ISU și SMURD au cea mai mică rată de vaccinare din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, ne spun sindicaliștii de la Europol. Motivele reticenței față de imunizare a pompierilor sunt legate de faptul că aceștia nu cunosc efectele secundare și nu vor să facă parte din experimentele procesului vaccinării. Și la polițiști procentul de vaccinare este scăzut, deși acesta a fost umflat cu personal civil și funcționari publici.

Personalul din subordinea lui Raed Aradat, adică pompierii de la ISU și SMURD, are cel mai mic procent de vaccinare, situat chiar sub cel național. Pompierii se tem de efectele secundare ale vaccinului anti-Covid și spun că nu vor să fie cobaii sistemului.

”Pompierii au cea mai mică rată de vaccinare din personalul MAI, circa 27%, iar polițiștii au undeva la 40%. La polițiști informațiile sunt cosmetizate, că folosesc personal civil, funcționari publici. În Ministerul Afacerilor Interne au intrat cu japca peste ei, păi cum să nu se vaccineze, că domnul ministru, că e incident de securitate sanitară la adresa ministrului, că folosesc scările din MAI. Neoficial, s-a pus problema în minister ca nevaccinații să folosească scara de incendiu din spate. Eu am fost foarte curios de ce este rata de vaccinare atât de scăzută la pompieri. Și, discutând cu ei, mi-au spus că nu înțeleg și nu cunosc efectele secundare ale vaccinului, că nu vor să fie experimentele procesului de vaccinare și, mai mult decât atât, majoritatea dintre ei au trecut prin boală. Au văzut care sunt efectele, au văzut că pot duce boala pe picioare”, ne-a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol. Cu excepția comorbidităților, practic vaccinul ameliorează cumva efectele Covidului, dar sub nicio formă nu se pune problema despre faptul că vaccinații nu pot să transmită virusul și că nu se pot infecta, susține Cosmin Andreica, care arată că tocmai de aceea mulți dintre pompieri au spus că nu consideră legitimă o astfel de obligație de a se vaccina.

”Iar polițiștii sunt foarte iritați de faptul că este un fel de dictatură medicală impusă, în condițiile în care timp de peste un an și jumătate ei nu au fost sprijiniți cu nimic, niciodată, nici măcar cu teste gratuite, cum s-a făcut în cazul altor categorii profesionale. Acum au devenit niște cifre tentante, ca să ajungă premierul la obiectivul dorit, și vor să fie lăsați în pace”, a afirmat președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, Cosmin Andreica.

Nu pot obstrucționa dreptul la muncă
Sindicaliștii din MAI spun că Guvernul vrea să împingă salariații spre vaccinare, însă nu este posibil așa cum se dorește în acest moment, pentru că se ajunge în zona interzicerii unor drepturi constituționale, respectiv dreptul la muncă. ”Pe polițiștii nevaccinați, care nici nu se testează, vor trebui să-i scoată din stradă sau de la ghișee și să-i mute în alte activitați, unde nu au contact cu publicul. Oricum, eu sunt ferm convins că totul este o miză politică. Cîțu a afirmat la începutul anului că va atinge un procent de 70% vaccinare și se apropie congresul PNL, unde va fi atacat cu această nerealizare. Și atunci încearcă sub toate formele posibile să-i determine pe bugetari să contribuie la succesul electoral al asumării acestui obiectiv din primăvară”, ne-a mai precizat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

Efectul invers al obligativității
Impunerea vaccinării va avea un efect invers, ne mai spune Cosmin Andreica. Acesta a dat exemplul Franței, unde oamenii s-au vaccinat cu prima doză și totul a fost ok până când au venit cu legislația de interzicere și condiționare. ”A fost o revoltă atât de mare, încât 40% din cei care erau între prima și a doua doză au refuzat a doua doză de lehamite față de această presiune excesivă din partea statului. S-a redus atunci cu 80% gradul de vaccinare”, a afirmat Cosmin Andreica.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.