Poveste de lux

Nu știu dacă ați aflat care e scandalul momentului. Nu, nu are legătură cu Ucraina, cu economia americană sau cu altceva cu adevărat flagrant ci cu … gențile de lux. Cu toate că nu abordez astfel de subiecte, ceea ce se întâmplă zilele acestea mi se pare cât se poate de relevant pentru gradul de putreziciune în care ne aflăm.

A făcut valuri în presă o așa-numită investigație a unui procuror italian din Milano – unde altundeva să găsești cretini mai autentici? – care spune că a pătruns într-o rețea dubioasă. Ce face rețeaua? Fabrică genți de lux! De-aici începe nebunia deoarece procurorașii cei viteji au dat și titluri pompoase în presă, numai bune de înghițit de către prostimea mainstream: „Dior vinde cu 2600$ o geantă care a costat 53$!”. Vă dați seama, s-au turmentat tutele când au aflat. E jale, nu-și vor mai cumpăra genți Dior, ci Armani deoarece ăștia dau 93$ pe o geantă pe care o vând cu 1800$. Smart, nu-i așa?

Trebuie să fii tare tembel dacă nu ți-ai dat seama până acum că întreaga industrie a luxului e un fake oribil. În mai multe rânduri am expus modul în care funcționează. De exemplu, despre Luxottica am scris încă de prin 2010, asta în timp ce unii, chiar și acum, aleargă după nu știu ce firmă de ochelari convinși că sunt mai buni decât unii no name produși pe aceeași bandă, din exact aceleași materiale. Am scris, de asemenea, despre ceasurile de lux și despre cum produse absolut comune, ajung să coste sute de mii de euro în condițiile în care sunt produse pe o banală bandă de producție.

Să revenim acum la subiectul măreței anchete. Ceea ce spun cu emfază porcurorații italieni este că gențile de lux erau produse într-o rețea care angaja imigranți. Au, asta chiar că doare! În mod evident, nu ai voie în mult prea comunista Europă să spui ceva negativ despre imigranți, dar porcurorașii cei tembeli au băgat-o pervers: arunci în comunicate faptul că gențile sunt produse cu mână de lucru de imigrant pentru a sugera că nu sunt chiar atât de italiene pe cât s-ar aștepta tutele. Și, ca să-ți aperi fundul că ai zis ceva negativ despre imigranți, o dai cu „munca la negru” și ca să fie treaba și mai în temă cu politica diktată Europei, mai amintești că firmele respective erau … chinezești. Păi dacă ai spus China, deja toate standardele corectitudinii politice nu se mai aplică! Fac însă precizarea că dezvăluirea prețurilor de achiziție(care, după cum veți vedea nu-s prețurile de achiziție!) este o golănie în adevăratul sens al cuvântului, menită a gonfla subiectul.

Ce-ați zice dacă v-aș spune că cel mai scump procesor din lume, Intel Xeon MAX 9480 – care se vinde la peste 13 000 $ bucata – are un preț de producție de câțiva cenți? Hai s-o luăm logic: din ce anume e făcut procesorul ăla? Din câteva grame de nisip. Păi cât să te coste, frate, câteva grame de nisip de-l vinzi cu 13 000? E o mostră de gândire comunistă, perfect compatibilă cu cea a procurorilor prostovani de la Milano.

Bomba abia acum vine: cu toate că au pronunțat mărcile Armani și Dior, respectivele nu sunt părți ale investigației. De ce? Pentru că porcurorii de acolo investighează niște firme către care a fost externalizată producția de genți. Recunoașteți aici lucrătura specifică DNA-ului koveșist? Se vede de la o poștă, doar i-au avut ca traineri pe aceiași retardați din FBI care i-au învățat să facă anchete solide precum aia cu amestecul rușilor în alegerile americane. Te doare capul!

Și uite-așa, o anchetă răsunătoare se dovedește a fi o bășină, o banală anchetare a unor firme care lucrează în sistem lohn și care, pentru a-și optimiza costurile, au apelat la oarece imigranți angajați la negru. Un dosar cât se poate de banal. Ceea ce e fabulos este că boii de la Procuratura din Milano nici măcar nu au habar cum funcționează sistemul lohn întrucât banii pe care-i avansează ei ca fiind costul genții reprezintă de fapt ceea ce s-a plătit pentru manoperă. Culmea, prețul este unul chiar bun! Dacă în loc să le producă în Italia ar fi ales China sau Bangladesh, pentru o calitate absolut identică, ar fi plătit maxim 20$. Și nici nu s-ar mai fi găsit porcurorași lini pe creier care să investigheze nimic.

Dacă e să ne gândim logic, putem pune în discuție noțiunea de lux. Ce anume mai poate fi considerat lux la o geantă făcută din imitație de piele? Un plastic ceva mai moale și puțin mai flexibil nu are cum să fie produs de lux, oricât de mult te-ai chinui să-i atribui proprietăți excepționale. La fel, actualele mașini, pline de plastice ordinare, sunt departe de luxul anilor de aur ai automobilismului. Totul s-a deplasat înspre derizoriu și flagrant.

Că luxul actual e o fraudă ține de așezarea societății. Mai nimeni nu mai înțelege ce e cu adevărat un produs de calitate, astfel încât segmente masive de public devin idioții preferați ai marketingului agresiv. Nu mi se pare absolut nimic imoral în chestia asta. Dacă e ceva imoral este societatea, în ansamblul său, nicidecum speculantul care, prin tehnici de alba-neagra, reușește să-i păcălească pe proști. Doar că, atunci când în proces intervin așa-zișii justițiari sub forma procurorilor italieni – deja legendari în prostia lor – totul capătă aspecte tragicomice.

Dan Diaconu