Povestea asta chiar merită citită!
Directorul Poliţiei Locale Sighetu Marmaţiei, Florin Ciobanu, a povestit, marţi, pentru News.ro, filmul evenimentelor în urma cărora adolescenta de 13 ani dispărută timp de o săptămână a fost salvată. El spune că a primit o informaţie „aproape incredibilă”, pe care a mers să o verifice singur, îmbrăcat în civil, considerând că nu are nimic de pierdut.
Salvatorul nu crede că fata a fost bătută, iar părerea sa, personală, este că ea nu îl cunoştea dinainte pe bărbatul care a ţinut-o într-o locuinţă mizeră timp de o săptămână, poliţistul ţinând să sublinieze, în acest context, că ancheta va lămuri acest aspect. Poliţistul mai spune că persoana care a dat informaţia cu privire la locul în care se afla adolescenta nu ia în calcul să primească recompensa promisă de familia fetei.
O sursă de informaţii aproape incredibilă
„Sursa informaţiilor a fost una atât de bizară încât părea incredibilă. Nu pot să spun prea multe detalii, pentru că sunt date care fac parte din anchetă, dar 99% era necredibilă. Şi atunci am zis: hai să mă duc să verific respectiva locaţie, ce mă costă? Încă una în plus sau în minus, după atâtea verificări… Hai să o verific! Mi-am lăsat maşina în apropiere, m-am dus pe jos, în haine civile, aşa cum eram. Când am ajuns la locaţia respectivă, este o curte interioară, şi când am intrat în curtea interioară persoana care mi-a furnizat acel capăt de informaţie l-am găsit în curtea respectivă îmbrâncindu-se cu cineva. Atunci m-am gândit că ceva nu e bine. I-am liniştit, pe cel mai calm ton posibil”, povesteşte poliţistul.
Florin Ciobanu spune că unul dintre cei implicaţi în altercaţie era chiar bărbatul care o ţinea pe adolescentă. Poliţistul s-a prezentat şi, conştient fiind că nu are nici mandat, nici vreo armă asupra sa, a încercat să-l convingă pe bărbat să îl lase în casă.
„Un mic control, aş vrea să văd unde staţi, pentru că ştiţi, noi căutăm o persoană dispărută. Şi am rămas foarte surprins când a spus: «Da, cum să nu, puteţi să veniţi!». În momentul ăla m-am gândit că nu e nimic, pentru că nimeni nu te cheamă aşa, hai să vezi, să verifici pur şi simplu. Şi m-am dus după el”, continuă Florin Ciobanu.
Locul în care se afla fata, „ca-n filmele horror”
Potrivit acestuia, locul în care a intrat era „ca-n filmele horror”: întuneric beznă pe hol, întuneric pe scări. A urcat la etaj şi, la capătul holului, o uşă termopan ducea către o locuinţă socială a Primăriei Sighet. Imagini „ca-n filmele horror” erau şi în spatele uşii.
„Când a deschis uşa, m-am uitat de două ori, arăta groaznic: pereţi scorojiţi, căzuţi, tencuială spartă. În dreapta era o baie dezafectată, fără curent electric, fără uşă, fără nimic şi în stânga era o pătură mizerabilă, agăţată pe post de uşă. M-a chemat: «Haideţi înăuntru!». Am înregistrat cu telefonul fiindcă aveam nevoie de permisiunea lui verbală ca să intru în locuinţă. Intrând, el trage pătura şi spune: «Intră». Acolo am văzut, pe o saltea pe jos, pe fata respectivă. În prima secundă am rămas blocat. Semăna cu ea, dar nu ştiam ce să cred, dacă e ea. Era nespălată, după atâtea zile era vai şi amar de ea”, mai spune salvatorul.
El spune că singurul lucru bun în toată mizeria care o înconjura pe fată era faptul că acolo era cald, nu era ţinută în frig. Cel care o ţinea în casă i-a spus de asemenea că i-a adus de mâncare.
„Mi-am dat seama că e o problemă în interiorul ei şi nu poate spune”
Poliţistul s-a convins că este vorba despre adolescenta dispărută când fata i-a spus numele ei.
„Mi-a îngheţat inima, m-am bucurat, erau multe sentimente. Nu îmi venea să cred, adică după atâta căutare… eram deja nedormit cam de o săptămână. Prima reacţie am trimis de pe telefon locaţia mea unui comisar de la IPJ şi i-am scris: «Urgent, vino, am găsit-o!»”, mai povesteşte Florin Ciobanu.
Poliţistul a ieşit din cameră, după ce a luat cheile din uşă, ca să nu îl închidă afară. Afară din locuinţă se afla bărbatul pe care îl ştia şi care dăduse pontul. I-a spus să aştepte pe poliţişti şi să le spună unde să urce.
„M-am întors, m-am aşezat pe scaun şi am început să vorbesc cu ei pe cel mai calm ton posibil ca să trag de timp. Era ca şi cum «am venit la tine la o cafea». El a devenit agitat. Am vorbit cu Sara, am întrebat-o dacă e bine”, spune poliţistul.
Şeful Poliţiei Locale a povestit şi care era starea de spirit a fetei: „I-am spus că totul va fi bine, că nu se va întâmpla absolut nimic. Şi după ce am discutat puţin cu ea, pe tonul ăsta calm, la un moment dat s-a ridicat în picioare şi mi-a spus: «Pot să vă iau în braţe?». Şi atunci am luat-o în braţe şi mi-am dat seama că era ceva… se temea, era nevoia de a se apropia, mi-am dat seama că e o problemă în interiorul ei şi nu poate spune”.
În timpul conversaţiei avute în mizera locuinţă socială, fata nu l-a acuzat de nimic pe bărbat.
Discuţia pe ton calm a avut loc până s-a auzit prima sirenă. Imediat ce au ajuns poliţiştii de la IPJ, bărbatul a fost încătuşat şi adolescenta preluată şi dusă la un centru de primiri urgenţe.
Fata, luată de pe stradă. Poliţistul nu crede că se cunoşteau
Sara a ajuns în mâinile bărbatului care are de aproape trei ori vârsta ei şi care este acuzat că a profitat de ea, după ce acesta a găsit-o în ploaie, pe stradă. Se întâmpla în seara zilei de 7 noiembrie.
„A găsit-o în zona parcului, la izvor, udă, ploua, şi acesta ar fi chemat-o. Fetiţa are 13 anişori şi legislaţia spune că nu ai discernământ la vârsta aceea. Dar respectivul e om în toată firea şi avea obligaţia să sune autorităţile”, spune Florin Ciobanu.
Acesta nu crede că cei doi se cunoşteau.
„Opinia mea este că nu s-au cunoscut. S-o fi cunoscut cu alţii pe internet, dar nu cu respectivul. Sincer vă spun, nu pare o persoană care să se priceapă să butoneze bine un telefon. Nu am certitudine asupra acestei informaţii. Nu ştiu cum a decurs ancheta. El a susţinut că nu s-au cunoscut înainte. Eu am fost foarte mirat de naivitatea fetiţei. Cred că din lipsă de alternativă s-o fi dus cu el”, mai spune Florin Ciobanu.
După vizionări ale imaginilor captate de camerele de pe spaţiul public, dar şi de pe camere amplasate pe proprietăţi private, poliţistul nu îşi explică cum a reuşit să o ia şi să o ducă pe fată în locuinţa socială fără ca cineva să fi observat.
„Am căutat pe sute de ore de filmări şi înregistrări video. Avem un centru de prelucrare a informaţiei video şi am muncit aici până am avut ochii roşii. Dar pe undeva, nu ştiu pe ce rută au luat-o, unde au ajuns, dacă au ajuns aşa. (…) Ultimele imagini cu fata au fost surprinse de o cameră privată de supraveghere, la ora 11:30, în dimineaţa de 7 noiembrie. Se afla în zona unui parc, lângă dig. De acolo, a dispărut, nu mai apare pe camere”, spune poliţistul.
Fata a fost căutată în clădiri abandonate, în zone suspecte, în zone montane, greu accesibile.
„Nu ştiu ce nu am făcut”, spune poliţistul. El mărturiseşte că multe persoane nu s-au gândit că fata ar mai putea fi găsită vie.
„Nu am vrut să cred că e moartă. În calitate de părinte, am refuzat să cred că a păţit ceva. Speram să fie în alt oraş, dar aici, în Sighet, nu m-am gândit. Bunul Dumnezeu a vrut să o găsim, că dacă nu verificam o informaţie absurdă, nu o găseam mult şi bine”, mai spune poliţistul.
„Nu cred că a bătut-o. Nu ştiu dacă el e în deplinătatea facultăţilor mintale”
Deşi fata are semne pe braţe, salvatorul ei nu crede că a fost bătută. După cum nu crede că cel care a ţinut-o o săptămână e în deplinătatea facultăţilor mintale.
„Bărbatul, sincer să vă spun, eu am convingerea că nu e în deplinătatea facultăţilor mintale, cel puţin eu aşa l-am perceput atunci. Îşi schimba atitudinea, devenea de la agitat, la calm, la nervos, la liniştit. Nu cred că a bătut-o. Avea pe mâini zgârieturi, vânătăi, dar nu ştiu de unde sunt, nu păreau recente. Nu ştiu dacă a fost violenţă asupra ei. Mi-a spus că i-a dat de mâncare, că s-a purtat frumos cu ea. Dar eu nu am nicio certitudine, din moment ce în întreaga locuinţă era o singură saltea. Mă iertaţi! Unde a dormit individul?”, adaugă Florin Ciobanu.
Salvatorul s-a interesat, marţi, de soarta fetei pe care a salvat-o.
Nu se pune problema să ceară cineva recompensă
Poliţistul răspunde celor care cred că fata a fost găsită după ce familia ei a promis 10.000 de euro recompensă.
„Nici persoana de la care a venit informaţia nu vrea să ştie nimeni de ea. A spus clar: «Nu-mi trebuie niciun leu». Nimeni nu a primit nicio recompensă, nimeni nu a avut vreun gând cu privire la bani. Toată lumea nu şi-a dorit decât să o găsească. Nimeni nu a pomenit vreodată, doar vocile rele au vorbit despre recompensă, atât!”, mai spune comandantul Poliţiei Locale Sighetu Marmaţiei.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: