NATIONAL

Povestea care a impresionat întreaga lume: Micuța Liza, fetița de 4 ani, a fost ucisă de rachetele rusești

Pe o fâșie de iarbă din fața ruinelor magazinului Jubilee din Vinița se află un cărucior roz căzut pe o parte și plin de sânge. Aparținea unei fetițe în vârstă de 4 ani, Liza. Este unul dintre cei trei copii uciși în atacul rusesc din Vinița.

Trei copii au murit joi, când rachetele rusești au lovit centrul orașului Vinița. Liza era unul dintre ei. Mama micuței, Irina Dimitreva a fost grav rănită în atac.

23 de persoane și-au pierdut viața, iar alte opt sunt încă date dispărute. Alte zeci de persoane se află încă în spital.

Irina a postat o filmare, cu câteva minute înainte ca rachetele să lovească. Era o zi caldă, soarele strălucea, Liza râdea privind spre cerul albastru, și împingând căruciorul roz. Aveau programare la logoped și vorbeau toate prostiile din lume.

Dar ziua aceea a trecut.

Acum, mama Lizei e în spital, iar Liza nu mai e.

”Liza era foarte veselă, îi plăcea să vină la noi. Era un copil foarte amabil. Pentru mama ei, ea era tot sensul vieții. O iubea la nebunie. Nici nu-mi pot imagina ce tragedie este pentru familie”, a declarat Valeria Korol pentru BBC.

Ea conduce centrul LogoClub pentru nevoi speciale, unde Liza participase la o ședință în acea dimineață, așa cum făcea în majoritatea zilelor.

Micuța Liza avea sindromul Down, iar mama ei o iubea mai mult decât orice pe lume. Contul ei de Instagra e plin de poze ale fetiței. ”Faceți cunoștință cu micul meu îngeraș”, a fost prima postare.

Liza a fost un copil iubit.

LogoClubul la care mergea Liza se află la o stradă de Piața Victoriei, unde au lovit rachetele, iar personalul îi dusese pe toți copiii la adăpost atunci când a sunat sirena de raid aerian.

Dar, la fel ca mulți oameni, Liza și mama ei erau încă în stradă.

Când a început războiul, se întorseseră la Vinița din Kiev pentru siguranță, deoarece acest oraș era departe de liniile de front. Dar niciun loc nu mai este sigur în Ucraina.

Valerriia a spus că Irina o venera pe Liza și că era foarte deschisă în legătură cu faptul că avea sindromul Down. Ea voia ca oamenii să știe că nu este nimic de care să se rușineze, „că astfel de copii nu sunt diferiți de noi, sunt foarte dulci și buni”, spune Valeriia.

”Este îngrozitor. Copiii nu ar trebui să sufere și să moară, și nici mamele lor nu ar trebui să moară”, a declarat Valeriia pentru BBC, cu vocea tremurândă. „Nu știu dacă Irina știe deja despre Liza, dacă familia ei i-a spus sau nu. Ca mamă, nu știu cum este posibil să dai cuiva o astfel de veste, pur și simplu nu știu. Este o tragedie”, a declarat Valeriia pentru BBC.

Doi băieți au fost, de asemenea, uciși în acest atac. Maksim Zharii, care avea șapte ani, a murit alături de mama sa, Viktoriia. Poliția ucraineană a declarat că acesta se afla la o programare la centrul medical de la parterul centrului Jubilee. Aici nu a mai rămas nimic din clinică, în afara pereților înnegriți de foc.

Un băiat de opt ani care a murit nu a fost încă identificat. Acesta își aștepta unchiul într-o mașină parcată în apropiere și a fost prins de focul violent.

Ministerul rus al Apărării a emis vineri o declarație despre acest atac, în care nu a făcut nicio mențiune despre moartea copiilor. În schimb, a susținut că Rusia a tras rachete de „înaltă precizie” și a „distrus” o întâlnire a oficialilor militari și străini ucraineni care discutau despre livrările de arme. La fața locului nu a existat însă absolut nimic care să confirme acest lucru.

Ceea ce Rusia a lovit de fapt a fost o clădire numită Casa ofițerilor din Piața Victoriei. Dar singurul lucru militar în legătură cu ea pare să fie numele său, care datează din perioada sovietică. Este o sală de concerte unde trebuia să aibă loc un spectacol joi seara. Unul dintre membrii grupului se afla în mijlocul unei probe de sunet când rachetele au lovit clădirea. El a murit mai târziu la spital. Alți membri ai trupei au fost răniți în exterior.

Oficialii de aici spun acum că 352 de copii au murit și alte sute au fost răniți de când Rusia a lansat acest război. Președintele Volodimir Zelenski a calificat ultimele crime drept un act de terorism.

Sursa: antena3.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.