Povestea mărţişorului legionar pentru care posesorii riscau închisoarea: „Un capitol terifiant din istoria recentă“

Un vechi mărţişor de argint confecţionat într-o reţea clandestină legionară este unul dintre cele mai valoroase artefacte care vor putea fi admirate în viitorul Muzeu al Rezistenţei.

Povestea lui şi a altor câteva astfel de obiecte, păstrate cu riscuri colosale, a fost scrisă într-o organizaţia clandestină legionară din Bucureşti după 1941, perioadă în care mulţi legionari se aflau în închisorile antonesciene. Ele au fost confecţionate de susţinătorii încă liberi ai acestei mişcări, majoritatea tineri, printre care şi posesoarea lui, Gherghina Creţu (Anghelescu), pe vremea aceea o fetişcană al cărei frate a fost executat în aprilie 1941 de regimul Antonescu.

Ca mulţi dintre legionarii rămaşi nearestaţi, Gherghina Creţu colecta monede de argint, topindu-le şi realizând, cu ajutorul unor matriţe, mărţişoare, care mai apoi, erau vândute în cadrul unui sistem cvasiclandestin. Totul se întâmpla în cadrul aşa numitului Ajutor Legionar, o punere în practică a uneia din legile fundamentale ale cuibului, statuate de Corneliu Zelea Codreanu: “legea ajutorului reciproc”.

„Eu am văzut de-a lungul timpului câteva astfel de mărţişoare, pe la diverse persoane. Nu ştiu cât de multe mai există, pentru că ele reprezentau un obiect prohibit. Mărţişorul aflat în colecţia noastră îl reprezintă pe Sf. Arhanghel Mihail. Ca şi celelalte, a fost realizat în perioada anilor 1941-1944 de legionari din capitală, deşi probabil că asemenea mărţişoare s-au făcut şi-n alte părţi ale ţării. Este vorba despre cei care rămăseseră nearestaţi după aşa zisa rebeliune din ianuarie 1941. Mii de legionari au fost arestaţi şi condamnaţi, inclusiv elevi de liceu, care au primit până la 25 de ani de muncă silnică, în condiţiile în care ei nici măcar nu erau majori. Cei rămaşi nearestaţi, mulţi dintre ei neidentificaţi, ascunşi sau consideraţi nepericuloşi, continuau activitata de menţinere vie a organizaţiei, clandestin şi realizau aceste mărţişoare din mondele de argint pe care le colectau. Aveau o matriţă şi topeau monedele, iar din argintul respectiv turnau aceste artefacte”, explică, pentru Adevărul, muzeograful Florin Mihai Dobrescu, secretarul general al Fundaţiei „Ion Gavrilă Ogoranu”. Erau comercializate într-un sistem, de asemenea, clandestin. Mărţişoarele astfel obţinute erau vândute, pe ascuns, iar banii strânşi deveneau fonduri ce se constituiau în ajutoare acordate fie celor închişi, sub formă de pachete, fie familiilor lor rămase pe drumuri, în bani. „Erau comercializate într-un sistem, de asemnea, clandestin, nu la tarabă sau în orice alt spaţiu dechis. Banii erau folosiţi ca ajutor legionar. Era o anumită lege a ajutorului reciproc care spunea: ajută-ţi fratele căzut în nenorocire, nu-l lăsa! În baza acestei legi, una internă din cele şase care figurează în cărticica şefului de cuib de la perioada aceea, orice legionar era obligat, aşa cum era stipulat de Corneliu Zelea Codreanu, cel care a redactat-o, să ajute un alt legionar aflat în nenorocire, dar şi orice alt om aflat în dificultate. Această lege a funcţionat inclusiv în închisorile antonesciene”, mai spune Florin Mihai Dobrescu.

Producerea şi comercializarea acestor mărţişoare era, aşadar, o formă de a obţine bani iar respectivele sume erau mai mari decât valoarea în sine a mărţişorului. „În schimbul mărţişoarelor, se primeau, de fapt, nişte donaţii, care se centralizau, iar apoi erau folosite fie pentru a se cumpăra pachete pentru cei din închisori, fie pentru a fi ajutate cu alimente sau chiar cu bani familiile de acasă ale celor arestaţi, care sufereau din cauza marginalizării” mai spune muzeograful.

„Condamnată pentru o slujbă de pomenire Gherghina Anghelescu (foto jos, prima din stânga) cea care a donat mărţişorul colecţiei viitorului Muzeu al Rezistenţei, decedată în 2005, la vârsta de 93 de ani, a activat în tinereţea sa în această reţea împreună cu Niculina Marinescu (foto jos, a doua din stânga), Fredi Cureliuc, Nicolae Baticu şi Romeo Puşcaşu (foto jos, al treilea din primul rând) şi a păstrat cu sfinţenie, vreme de aprope cinci decenii, acest artefact într-o veche cutiuţă de metal, alături de ultimele sale monede de argint colectate şi rămase netopite după arestarea sa. Asta chiar dacă riscurile deciziei au fost uriaşe, la fel cum au fost pentru toţi ceilalţi legionari care au refuzat să distrugă dovezile acelor vremuri. În Bucureşti, reţeaua era alcătuită din băieţi şi fete. Eu am cunoscut câţiva dintre ei. Mărţişorul acesta l-am primit împreună cu o cutiuţă de aspirină în care se află câteva monede de argint cu Regele Mihai, rămase de atunci, din perioada repectivă, de la Gherghina Anghelescu (Creţu, pe numele de fată) care a făcut parte din Frăţiile de Cruce. A fost condamnată pe vremea lui Antonecu, între 1943 şi 1944 şi din nou arestată în 1948. Se întâmpla pentru că după evenimentele tragice şi încă neelucidate din ianuarie 1941, ea, împreună cu fratele ei, Gheorghe Creţu se ocupaseră de înhumarea victimelor de atunci. În 1948, când s-au împlinit şapte ani de la moartea acestora (între timp, şi fratele murise) ea şi familia, fiind moldoveni de origine – se trăgeau de undeva, din ţinutul Neamţului – au procedat la exhumarea acestor oseminte după rânduiala veche. S-a făcut o slujbă de către familie pentru aceşti tineri ale căror oseminte au fost înhumate în mormintele respective. Securitatea a aflat şi a considerat-o o formă de manifestare legionară deşi, pur şi simplu era o aslujbă de pomenire pentru acei oameni. Aşa a început pentru această femeie un nou calvar de mulţi ani de condamnare”, mai spune Florin Mihai Dobrescu.

Fabricarea acestor mărţişoare a continuat şi după 1944, ulterior arestării lui Antonescu, mai exact între 1945 şi 1946. „Asta pentru că foarte mulţi legionari rămăseseră în închisori, nefiind eliberaţi prin decretul de graţiere al lui Pătrăşcanu, rămânând în închisori până în 45-46 , când a inervenit acel pact de neagresiune între legionari şi Ministerul de Interne şi când au fost eliberaţi majortatea. Totuşi, după 1948, păstrarea unui astfel de mărţişor era un risc, pentru că cel asupra căruia era descoperit suporta rigorile legii sub acuzaţia că păstrează obiecte interzise, şi, pe de altă parte, pentru că a făcut parte dintr-o reţea de ajutor legionar. Foarte mulţi oameni au fost condamnaţi, potrivit documenteor din arhivele CNSAS, sub acuzaţia aceasta de ajutor legionar”, arată Florin Mihai Dobrescu.

Mărţişorul interzis, ca şi multe alte obiecte păstrate ascunse atâtea decenii de oameni care şi-au asumat riscuri uriaşe cu speranţa că, vreodată, ele vor constitui mărturii ale unei epoci de restrişte, vor putea fi admirate într-un viitor Muzeu al Rezistenţei, ale cărui baze abia se pun. „Noi, în colecţia noastră din expoziţia care constituie punctul pilot al unui viitor Muzeu al Rezistenţei, pe lângă multe alte artefacte din perioada respectivă, avem o sumedenie de obiecte, cărţi, documente, reviste cărţi, fotografii care au fost ascunse – fie zidite, fie îngropate, fie pitite în stupi, în şindrilele caselor, în tocul uşilor – şi care au fost scoase după ’99 de posesorii lor. Eu consider că toate aceste obiecte sunt martori ai acelor vremuri şi au o încărcătură deosebită de suferinţă şi de risc. Pentru că în 1945 a existat o succesiune de decrete prin care păstrarea acestor obiecte rerezenta un risc colosal nu doar pentru posesorul lor, ci şi pentru familia lui. Cine a făcut acest lucru, pe lângă faptul că a salvat nişte obiecte şi documente importante (cele găsite erau arrse) a salvat pentru noi posteritatea, aceste obiecte şi tocmai de aceea eu consider că ele trebuie să-şi găsească locul într-o formă expoziţională adecvată pentru că e un capitol terifiant din istoria noastră recentă”, încheie Florin Mihai Dobrescu.

Sursa – buciumul.ro