Premierul, AMENDAT după poza devenită virală. BREAKING
Premierul Ludovic Orban a achitat, sâmbătă, două amenzi, în valoare cumulată de 3.000 de lei, pentru fumat și nepurtarea măștii de protecție în spații închise, a anunțat Guvernul.
Potrivit informării, premierul a plătit sâmbătă cele două amenzi prin intemediul platformei ghiseul.ro.
„Prim-ministrul Ludovic Orban a achitat astăzi, 30 mai a.c., prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, două amenzi în valoare cumulată de 3000 de lei, la cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat și nepurtarea măștii în spații închise”, au transmis reprezentanții Guvernului.
Conform acestora, premierul consideră că „regulile trebuie respectate în aceeași măsură de către orice cetățean, indiferent de poziția pe care o ocupă, iar în cazul în care acestea sunt încălcate trebuie aplicate sancțiunile stabilite de lege, fără a face distincție”.
O poză în care premierul fumează, în biroul său, a devenit virală. Ludovic Orban a precizat, pentru MEDIAFAX, că poza a fost făcută cu ocazia zilei sale de naştere şi că, dacă este nevoie, va plăti amenda pentru că a fumat într-un spaţiu închis.
„Este o poză de ziua mea, după ora 15 că eram cu mai mulţi colegi de-ai mei, mi-au făcut o surpriză şi au venit să-mi ureze la mulţi ani. După ce au venit i-am servit, vedeţi că sunt farfurii pe masă. I-am servit cu o gustare, cu un pahar de bere, de whiskey. Faptul că nu purtam mască se datora în primul rând faptului că eram după ce mâncasem şi îi servisem pe colegi cum e firesc „, a declarat premierul Ludovic Orban, vineri seară, pentru MEDIAFAX.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: