Preot plecat la Cer la vârsta de 43 de ani
Este doliu printre credincioșii parohiei „Sfinții Voievozi” din Focșani, care și-au pierdut preotul în vârstă de 43 de ani, răpus de o boală nemiloasă. Părintele Cristi-Daniel Ilie suferea de o afecțiune rară a inimii, pe care o descoperise în urmă cu zece ani.
Potrivit editiedevrancea.ro, părintele Cristi-Daniel Ilie s-a stins din viață ieri, 15 noiembrie 2023. Preot slujitor la biserica „Sfinții Voievozi” din Focșani, tată a doi băieți, părintele suferea de o afecțiune rară a inimii. Acum zece ani, când i s-a descoperit boala, prognosticul medicilor nu era deloc îmbucurător. Credința, postul, rugăciunea și iubirea de care a avut parte în familie l-au ținut însă lângă cei dragi încă un decenii.
Ieri, firul vieții s-a rupt. Fostul său coleg de seminar, preotul buzoian Romeo Ene, a fost cel care a anunțat pe Facebook mutarea la Domnul a împreună-slujitorului Bisericii:
Cristi-Daniel ILIE. Cristi Ilie , preotul cu inimă bună.
Dragul meu coleg de Seminar, prieten de o viață și împreună-slujitor al Bisericii, s-a mutat la cele veșnice.
Inima lui, mare și plină de bunătate, a cuprins pe toți cei cărora le-a slujit, iar acum a cedat. În ultima postare pe această rețea de comunicare, pe 8 noiembrie, de Sfinții Arhangheli, cu prilejul hramului bisericii unde slujea, îi îndemna pe credincioși: SUS INIMA, CREȘTINE VREDNIC, LA RUGĂCIUNE ȘI IUBIRE!, amintea de îndemnul pascal, „unii pe alții să ne îmbrățișăm”, mulțumea familiei și enoriașilor (pe care îi numea familia extinsă), îi asigura că totul va fi bine și îi binecuvânta cu sănătate, pace și liniște, încheind cu cuvintele: „Sunteți neprețuiți în sufletul meu!”
Dumnezeu să-i așeze sufletul în rândurile aleșilor Săi! Te voi purta în inimă și în rugăciuni, prieten drag…”, a scris părintele profesor Romeo Ene.
Pr. Cristi Ilie era absolvent al Seminarului Teologic „Chesarie Episcopul” și al Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București. Slujea la parohia vrânceană de 20 de ani, împliniți anul acesta, pe 14 octombrie. Era tatăl a doi băieți, în timp ce soția sa este învățătoare la Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” din Focșani.
Anul acesta, pe 13 decembrie, părintele ar fi împlinit 44 de ani. Trupul neînsuflețit va fi depus la Biserica Sf. Voievozi din Focșani.
Dumnezeu să-l rânduiască în ceata drepților! Condoleanțe familiei greu încercate!
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: