Presa Austriaca: Comunistii de tranzitie, autointitulati social-democrati, au revenit la putere in Romania
Intr-un articol despre umbra totalitarismului asupra prezentului, publicatia austriaca Die Presse propune o analiza a situatiei politice din tarile est-europene.
„Deficientele democratice in multe dintre tarile est-europene sunt o urmare a neprelucrarii trecutului fascist si stalinist”, explica istoricul Marci Shore, pentru Die Presse.
„Revolta a maselor impotriva Guvernului in Ucraina, militie fascista pe strazi in Ungaria; un neonazist la varful administratiei regionale in Banska Bystrica, Slovacia; comunisti de tranzitie, autointitulatii social-democrati, care au revenit la putere in Romania; neliniste de luni bune in Bulgaria; un Guvern laudat la nivel international pus in pericol de nationalisti in Polonia; alegeri prezidentiale in Cehia influentate de castigatoarea carte sovinista a decretului Benes.
Peste tot in Estul Europei, realizarile tranzitiei de dupa 1989 sunt puse in pericol. Ce se intampla?”, se intreaba jurnalistii austrieci.
„1989 nu este finalul unei povesti. 1989 nu a fost triumful liberalismului, ci infrangerea comunismului. Ea nu a venit fiindca toti incepusera sa vada lumina liberalismului din Vest.
Nu este suficient sa spunem ca oamenii s-au rupt de marxism si fascism si traiesc acum intr-o lume hiper rationala. Oamenii au avut nevoie de mituri, ca vietile lor sa capete un sens. Liberalismul este atat de subtire din punct de vedere existential, incat nu poate duce povara blestemului unui trecut totalitar, un lucru evident in Estul post-comunist al Europei”, raspunde istoricul Marci Shore.
Cat priveste speranta tarilor din Estul Europei, ea consta in noua generatie, in opinia istoricului. „Oamenii tineri, neformati de acest sistem, nu sunt afectati de combinatia de complex de inferioritate si falsa superioritate a generatiilor mai in varsta”, a incheiat Shore.
Sursa: Ziare.com
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: