Președintele unei asociații naționaliste şi-a pus capăt zilelor chiar de Ziua României folosind Tricolorul
Președintele Asociației Culturale „Valea Dacilor”, Rareș Demian, a fost găsit mort, în această dimineaţă, în Orăștioara de Sus, Hunedoara. Bărbatul şi-ar fi pus capăt zilelor chiar de Ziua României, folosindu-se de un tricolor, potrivit observator.tv.
Ziardehunedoara.ro anunţă că Rareş Demian și-ar fi pus capăt zilelor folosindu-se de tricolor, dar nimeni nu știe care a fost motivul acestui gest extrem.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
„Se fac cercetări cu privire la circumstanțele în care a survenit decesul bărbatului de 33 de ani. Din primele verificări, trupul acestuia nu prezenta urme de violență, neexistând suspiciuni de comiterea vreunei fapte penale. Cauzele morții vor fi stabilite în urma necropsiei cadavrului”, a declarat comisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Pasionat de trecutul înaintașilor noștri, Rareș Demian, în calitate de președinte al Asociației „Valea Dacilor”, s-a implicat în organizarea de evenimente cu tematică istorică. Festivalul de reconstituire istorică „Frăția Lupilor”, care a ajuns în acest an la a III-a ediție, a fost una dintre manifestările care l-au avut ca organizator.
Împreună cu ansamblul de dansuri tradiționale, hunedoreanul a fost la Roma, unde a jucat Călușul la „Natale di Roma”, sărbătoare europeană dedicată fondării fostei Capitale a Imperiului Roman.
Detalii aici – S-A SPANZURAT DE ZIUA ROMANIEI FOLOSIND TRICOLORUL! Președintele Asociaţiei „Valea Dacilor” Rareş Demian, GASIT SPANZURAT!
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: