Președintele urii și minciunii

Ce blestem să fie pe bietul nostru popor de-a trebuit să suporte să fie condus zece ani de un dezgustător turnător la securitate și alți zece ani de un monument de ură și mediocritate? Două decenii din viață, două decenii negre, în loc de ceea ce putea fi un timp luminat al acestui popor.

Dacă admitem că interesele poporului român sunt să fie tratat cu demnitate de bruxelime, să nu fie spoliat de politicile evazioniste ale multinaționalelor, să scape de statul paralel, să fie eliminate ura și dihonia din societate etc, atunci putem spune că votul din 24 noiembrie este un vot al poporului împotriva propriilor sale interese. Adică, e o lovitură cu tesla în genunchi. Se va vedea acest lucru începând din acest an.

Cum se explică acest vot? Prin două lucruri: a) campania stupefiantă, de ură și minciuni, a lui Iohannis și b)„anestezia” PSD, provocată de acoperiții ce au penetrat până în vârful partidului.

Despre PSD sunt mai multe de spus, dar să așteptăm ce decizii se vor lua în ședința de astăzi.

Campania lui Iohannis merită, însă, un studiu de caz, fiind singura campanie electorală din ultimii treizeci de ani care a fost croită pe modelul verificat al propagandei naziste.

Campania lui Iohannis n-a fost despre proiectele proprii ale acestui candidat; n-a fost nici despre idei sau viziuni comparative, de aceea a și refuzat dezbaterea obligatorie. Campania lui Iohannis a fost strict una de ură și minciuni, orchestrată profesionist împotriva PSD. A fost o campanie uluitoare prin grobianismul minciunilor despre „antieuropeni” și „catastrofa economică”, prin valul de lături și ură pe care l-a vărsat în capul a milioane de români, prin reîncălzirea stupefiantă a ciorbei băsiste despre comunism și comuniști ș.a.

Iohannis și-a plasat toate discursurile între două borne: ce a făcut și ce va face el ca președinte. Despre ce-a făcut în cinci ani de mandat a spus, concis, că s-a opus pesediștilor, altfel statul de drept s-ar fi rupt; iar despre viitor, a spus la fel de scurt doar că va face „o Românie norrrmaaală”, pe care a echivalat-o cu o țară din care PSD va fi eliminat.

Între aceste două propoziții – despre ce-a făcut și ce va face – fondul principal de exprimare al acestui personaj n-a depășit 200 de cuvinte.

Știind că românilor nu le este proprie o stare de conflict și că, până la urmă, nici nu le prea păsa de aceste alegeri, Iohannis a folosit din greu diaspora pe post de fitil aprins care să amorseze explozia nemulțumirilor celor din țară. A speculat mârșav dorința intimă a majorității românilor eșuați din diaspora de a reveni în țară, spunându-le până la saturație că, dacă îl vor vota pe el, atunci la întoarcerea acasă vor găsi o țară ca afară. (Mircea Badea spunea că, acum, cei 1 milion care au votat cu Iohannis n-au decât să se întoarcă acasă în convoaie, pe apă și pe uscat, pentru că idolul lor a preluat deja întreaga putere în stat).

Celuilalt tronson de alegători, aflați în țară și risipiți de la proletariatul corporatist la lumpenul cartierelor, cărora le-a încurajat în permanență huliganismul politic, Iohannis le-a amintit și reamintit continuu de bătălia lui extraordinară cu „penalii” și „pesediștii”.

Prin toate aceste manipulări, Iohannis a creat ceea ce Goebbels numea „psihoza de război”, arătând celor mistuiți de tot felul de nemulțumiri, frustrări și complexe nerezolvate că „vinovații” pentru situația lor sunt pesediștii.

Schema de identificare a inamicului pe care a urmat-o Iohannis este inspirată din propaganda nazistă. Lui Goebbels i se atribuie afirmaţia potrivit căreia „dacă repeţi o minciună de o mie de ori, atunci ea sfârşeşte prin a fi crezută“. Este exact ceea ce a făcut și Iohannis: a introdus în fiecare discurs, peste tot în țară, invective și insinuări dintre cele mai perfide la adresa PSD; a repetat la saturație, peste tot, de nenumărate ori, aceleași și aceleași minciuni despre „guvernarea eșuată”, „dezastrul economic”, „pesediști toxici”, „scoaterea țării din Europa” etc, până când ele au părut fapte de necontestat. Și pentru această stratagemă, Iohannis a avut nevoie tot de 200 de cuvinte.

A identificat un adversar, l-a satanizat prin ieșiri care frizează psihopatologia și l-a aruncat în groapa cu lei a nemulțumiților de tot felul: devorați-l! Iar aceștia s-au „răcorit” la vot, salivând cu poftă la spectacolul loviturilor de cizmă primite de un PSD adormit. (Este antologic comunicatul grețos pe care șeful sindicatului gardienilor l-a dat chiar în ziua întemnițării lui Dragnea! Merită pus în ramă, într-un memorial al victimelor Statului paralel…Dar nimeni nu s-a sesizat de comportamentul deviant al acestui funcționar public). În această avalanșă de ură, n-a mai contat de unde s-a început și unde s-a ajuns. Mai știe cineva pentru ce a fost condamnat, oficial, Dragnia de două ori? Mai știe cineva întrebările puse de Iohannis la referendum? Nu mai contează, propaganda și-a atins scopul, satana a fost zdrobită.

După continua inoculare a urii împotriva PSD, ani în șir, seară de seară, pe un post de televiziune de către țucălarul cu batistuță și pantofi bicolori, discursurile terne și repetitive ale lui Iohannis din timpul campaniei n-au făcut decât să producă detonarea urii acumulate. „Psihoza de război” deja se crease printr-o propagandă infernală ce exploatase cele mai joase instincte ale unei populații ce avea frustrări vechi, din cauze diverse: depărtarea de țară, ratarea profesională sau invidia feroce, vecină cu dușmănia, care bântuie, și lăuntric și la vedere, într-o societate debusolată, destructurată, divizată, cu elitele distruse și tabla de valori pulverizată.

Tot vreo 200 de cuvinte i-au fost necesare lui Iohannis și pentru a-și da importantul său mesaj imediat după anunțarea victoriei: ca viitor președinte a anunțat că…războiul cu PSD va continua! Asta va fi preocuparea lui de „președinte al tuturor al românilor”, cum a avut grijă să anunțe, la fel de mincinos.

În Germania postbelică se înființase un tribunal care se chema „de denazificare”, la care au fost condamnați în scopul reeducării cei care nu intraseră în filtrul de la Nurnberg. Iohannis a vorbit și el despre reeducarea pesediștilor, iar miniștrii din Guvernul Orbannis s-au și conformat, astfel că, de când au preluat funcțiile, lucrează cu sârg la strângerea de probe pentru dosare penale împotriva pesediștilor.

Depesedizarea anunțată de Iohannis este condiția pentru a avea „o Românie norrrmaaală”. Și va trece tot pe la tribunale. Ca în Germania.

P.S.1. Pe 3 mai 1933, Goebbels scria în jurnalul său: „Suntem stăpânii Germaniei”. Hitler devenise cancelar în ianuarie același an și numai în 4 luni rezolvase problema puterii absolute. Iohannis a anunțat că se va implica în Parlament pentru a face o nouă majoritate, necesară declanșării alegerilor anticipate. Se spune că acestea sunt pregătite în secret pentru luna martie. Tot cam la 4 luni de la întronarea iubitului Conducător.

Cât despre Constituție…care Constituție?…

P.S.2. La PSD se petrec câteva lucruri interesante.

Primul: partidul este târcolit de tot felul de hiene care adulmecă o pradă grasă. Patronul televiziunii care a dat cu PSD de pământ seară de seară, timp de peste doi ani, se oferă acum cu insistență să facă pro bono pe reformatorul din „funcția de simplu membru”! Iar Ponta, un etalon al derbedeismului politic căruia i se datorează și căderea Guvernului Dăncilă, încearcă să dea un bodicec întregii conduceri a PSD, pentru a-i lua locul.

Al doilea lucru: apariția la ceas de seară a generalului-sufragerie Gabriel Oprea la „căpătâiul mortului” a fost primul semnal că Statul paralel continuă să destupe „conservele”. Însă numirea stupefiantă a acestuia, pe ușa din dos, ca vicepreședinte al PSD este, îmi pare rău, suficientă pentru ca dna Dăncilă – femeie delicată și luptătoare, de altfel – să plece învârtindu-se din conducerea acestui partid.

Al treilea lucru: autoinstalarea intempestivă, în vârful trebii, a lui Ciolacu arată că acoperiții au înțeles ordinul Comandatului suprem, dând cu grăbire partidului direcția unică spre cimitir. Parcă acest PSD merita alt destin decât să fie manevrat în aceste zile de un absolvent de Ecologică, dar și de, binențeles, colegiile militare fără a căror patalama nu exiști. Președintele executiv și secretarul general or fi plecat în munți sau li s-a spus mucles?

Sursa: Cotidianul.ro