Previziunea lui Bill Gates! A spus ce se va întâmpla peste doar doi ani
Conceptul „metaverse”, pentru dezvoltarea căruia Facebook a anunțat că angajează 10.000 de oameni, poate părea o versiune îmbunătățită a realității virtuale. Dar mulți cred că acesta ar putea fi, de fapt, viitorul internetului. Printre ei se află și Bill Gates, care spune că acest concept va găzdui majoritatea întâlnirilor la birou în „doi sau trei ani”, scrie CNBC.
După ce a reflectat la ceea ce consideră că a fost „cel mai neobișnuit și dificil an al său”, co-fondatorul Microsoft a început să privească spre 2022 și mai departe, mai ales în ceea ce priveșe „viitorul nostru mai digitizat”.
Într-o postare de sfârșit de an pe blogul personal, co-fondatorul Microsoft a inclus o predicție despre cum va arăta munca pe viitor și despre cum ar putea fi schimbată de ascensiunea metaversului, lumile virtuale fiind construite de giganți precum Meta ( fost Facebook) și Microsoft, unde utilizatorii vor putea să lucreze, să se joace și să socializeze, scrie CNBC.
Covid-19 a „revoluționat” deja munca
Bill Gates scrie că pandemia Covid-19 a „revoluționat” deja munca, mai multe companii ca niciodată oferind flexibilitate angajaților care doresc să lucreze de la distanță. „Aceste schimbări se vor intensifica în anii următori”, scrie Bill Gates. El spune că munca de la distanță va trage mai mulți oameni în metaverse.
Practic, în locul unui computer sau al unui smartphone, în metaverse se va folosi o cască pentru a intra într-o lume virtuală, care conectează tot felul de medii digitale.
Întâlnirile virtuale se vor muta în metaverse, un spațiu 3D cu avatare digitale virtuale
„Anticipez că, în următorii doi sau trei ani, majoritatea întâlnirilor virtuale se vor muta de pe la grile de imagini ale camerei 2D, la metaverse, un spațiu 3D cu avatare digitale virtuale”, scrie Bill Gates în postarea de pe blog.
De altfel, în rândul investitorilor bogați și al marilor firme de tehnologie există un mare interes în privința metaversului, pentru că nimeni nu vrea să rămână în urmă dacă acesta se va dovedi a fi viitorul internetului. Facebook, de exemplu, a experimentat cu o aplicație de întâlniri VR numită Workplace și un spațiu social numit Horizons, ambele folosind sisteme cu avatar virtual.
Ne vom folosi avatarul pentru a ne întâlni cu oameni într-un spațiu virtual
”Ideea este că, în cele din urmă, vă veți folosi avatarul pentru a vă întâlni cu oameni într-un spațiu virtual, care reproduce sentimentul de a vă afla într-o cameră reală cu ei”, scrie Gates. Gates crede însă că utilizatorii vor trebui să poarte căști de realitate virtuală și/sau ochelari de protecție pentru a face acest lucru.
Miliardarul american, care a demisionat din consiliul Microsoft în 2020, susține că fosta sa companie lucrează la adăugarea de avatare 3D și alte elemente prietenoase cu metaversul la software-ul său Teams. De altfel, Teams ar putea chiar să aibă o rampă clară de lansare către metaverse, în condițiile în care Microsoft colaborează cu Mark Zuckerberg și Meta pentru a face rețeaua socială Workplace compatibilă cu Teams.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: