Prima categorie de români chemată la vaccin. Guvernul a făcut lista
Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, a declarat că cea mai expusă clasă de persoane va primi prima dată vaccinul.
Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID care se va desfășura la nivel național, a explicat, luni, la Antena 3, care sunt persoanele care vor primi cu prioritate vaccinul când acesta va sosi în România.
„Categoric, persoanele vulnerabile, ceea ce înseamnă persoane peste 65 de ani și persoane cu boli cronice, începând de la boli pulmonare cronice, boli cardiovasculare, obsezitate, diabet zaharat, neoplazii, cancere, sunt boli prioritare care îi poziționează pe pacienți în primele categorii ca beneficiari ai campaniei de vaccinare.
Este evident ca prioritatea campaniei de vaccinare să fie aceea de a proteja lucrătorii din sistemul de sănătate, în primul rând, și în al doilea rând de a proteja categoriile vulnerabile, tocmai pentru a scădea riscul de deces. Motiv pentru care la aceste categorii deja menționate se adaugă activitățile esențiale din infrastructura critică și protejarea persoanelor care deservesc aceste tipuri de activități.
Ceea ce trebuie să înțelegem este legat de tipul de comorbiditate pentru că sunt vaccinuri care vor avea o pleiadă de indicații și de contraindicații, dar din punct de vedere strategic persoanele cu boli cronice sunt persoanele prioritizate pentru a primi în primele etape vaccinarea împotriva SARS-COV-2”, a spus dr. Valeriu Gheorghiță, la Antena 3.
Câți sunt bolnavi de Covid-19 în România?
Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului a publicat ultimul bilanţ al pandemiei de Coronavirus în România.
Astfel, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 130 de noi decese, 4.207 de persoane infectate cu COVID, în timp ce la ATI sunt internaţi 1.160 de pacienți.
Până astăzi, 23 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 422.852 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 296.844 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.207 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Până astăzi, 10.177 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: