NATIONALNOUTATISOCIETATE

Primarul din Baia Mare a anuntat ca NU va demola “Zidul tiganesc”

Primăria din Baia Mare, prin edilul Cătălin Cherecheș, a pierdut procesul cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminăriii (CNDC) în ceea ce privește zidul ridicat în urmă cu doi ani, care delimita două blocuri sociale locuite de ţigani. Președintele CNDC, Asztalos Csaba Ferenc, a declarat pentru Ziare.com că decizia este definitivă și irevocabilă. Cu toate acestea, edilul a anunţat că nu va demola construcţia controversată.

„Este o hotărâre definitivă și irevocabilă, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe 27 septembrie 2013, adică vineri, care a admis recursul CNCD, adică a desființat hotărârea Curții de Apel de la Cluj și a menținut hotărârea inițială a CNCD, prin care s-a constatat că ridicarea zidului din Baia Mare, care delimitează blocurile locuite majoritar de cetățeni români etnie romă de strada principală, constituie fapte de discriminare. (…) În principiu, noi în hotărâre am recomandat demolarea zidului. Din punctul meu de vedere, cel puțin moral, ar avea această obligație. Din proprie initiativa ar trebui să demoleze zidul și ar trebui să caute alte soluții pentru problemele cu care se confruntă romii și cetățenii majoritari”, a declarat zilele trecute președintele CNDC, pentru Ziare.com.

Catalin-Chereches-le-a-pus-gand-rau-romilor-baimareni

După aflarea decizie instanţei, edilul a spus la rândul lui că nu va dărâma în niciun caz gardul. „Cred că s-a ales o soluţie de compromis care să mulţumească ambele părţi. Amenda am plătit-o a doua zi după ce am primit-o, toate procesele având la abază anularea ei. Nu mai are niciun rost să discutăm pe această temă. Ce pot să vă spun cu siguranţă este că gardul va rămâne în picioare. Noi am primit o recomandare de-al demola această construcţie, nu vom urma această recomandare şi gata“, a arătat Căîtălin Cherecheş, conform Adevărul.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis definitiv să menţină sancţiunea aplicată de CNDC. În noiembrie 2011, Consiliul a decis că ridicarea zidului din Baia Mare pentru delimitarea blocurilor locuite în majoritate de ţigani de pe strada Horea de strada principală constituie discriminare şi l-a sancţionat pe primarul Cătălin Cherecheş cu amendă contravenţională în valoare de 6.000 de lei, transmite Mediafax. Totodată, CNCD a recomandat să fie demolat zidul despărţitor si să fie luate măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuire a ţiganilor. Decizia CNCD a fost contestată de Cherecheş în instanţă, fiind anulată, însă consiliul a făcut recurs, instanţa supremă decizând definitif menţinerea sancţiunii.

Zidul înalt de 2 metri ridicat în 2011 a fost motivat de faptul că în zonă au avut loc mai multe accidente, copiii ţiganilor având obiceiul să se joace în stradă şi să arunce cu pietre după maşini. Zidul a fost construit de primarul Cătălin Cherecheş la cererea cetăţenilor şi a fost o mişcare politică inteligentă, acesta fiind reales. Subiectul a ajuns și în presa internațională și a stârnit numeroase reacții ostile, inclusiv din partea Ambasadei SUA în România. Acum un an, ziarul The New York Times aseamăna situaţia ţiganilor din Baia Mare nici mai mult nici mai puţin decât cu Holocaustul din Al Doilea Război Mondial (!?). Sursa: FrontPress.ro

w

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.