Principesa Elena l-a sfătuit pe fiul ei, regele Mihai să instaureze comunismul în România și să-i decoreze pe Stalin, Ribbentrop și Molotov
În timpul campaniei electorale pentru alegerea Președintelui României și cu scopul de a-i susține pe candidații adepți ai răposatei monarhii a fost deshumată din Elveția (în ziua de 10 octombrie 2019) și a fost adusă în țara noastră (în ziua de 18 octombrie a.c.), după 37 de ani de la deces, principesa Elena, fosta soție (pentru scurtă vreme) a principelui moștenitor Carol de Hohenzollern.
Televiziunea Română a repetat de nenumărate ori, în zilele de 18 și 19 octombrie a.c., că „Regina-mamă Elena s-a întors acasă”. Decedata s-a întors în România cu un avion militar al Armatei Române și a fost primită cu înalte onoruri, ca un răposat șef de stat, cu toate că aceasta nu a avut cetățenia română, ci pe cea elenă și nu a fost niciodată regină! Alte televiziuni centrale i-au dezinformat pe telespectatori în legătură cu demult răposata intrată acum în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România, se pare că pentru a-l sprijini pe candidatul alogen Klaus Werner Iohannis.
Pe crucea provizorie de lemn era scris: „ELENA REGINA”, iar în timpul slujbei de reînhumare de la Curtea de Argeș, preoții au vorbit despre Regina Elena a României.
Pe crucea definitivă din cimitirul din Elveția de la Lausanne, unde a fost înmormântată, într-un total anonimat, la sfârșitul lunii noiembrie 1982, era scris: „Principesa Elena a Greciei”. Dar, acum mincinoșii științifici oficiali au schimbat identitatea și biografia răposatei strămutate, ascunzând prin omisiune multe dintre faptele sale săvărșite împotriva Poporului Român și Armatei Române.
Adevărurile în legătură cu demult răposata Elena (la 28 noiembrie 1982), principesă a Greciei și Danemarcei, din neamul lui Israel, sunt următoarele:
– Aceasta s-a născut la 3 mai 1896, în familia regală a Greciei.
– Ea s-a căsătorit, la 10 martie 1921, cu principele moștenitor Carol de Hohenzollern și a venit grea în România. Legenda spune că în conceperea fiului ei s-a implicat șeful gărzii de la Palatul regal din Antena.
– La 25 octombrie 1921 s-a născut prematur, cu o greutate de 4,6 kilograme, copilul ei Mihai, pe care cunoscutul Pamfil Șeicaru l-a numit în presa vremii: „Mihai viteză” și „Mihai pripitul”.
– La 21 iunie 1928, după ce a aflat adevărul despre tatăl natural al lui Mihai I, principele Carol a divorțat de principesa Elena.
La 13 iunie 1930, regele Carol al II-lea a decretat că fosta lui soție Elena nu are voie să poarte niciodată titlul de regină!
– Principesa Elena nu a fost încoronată niciodată și nu a domnit nicăieri ca regină!
– Principesa Elena, fără să fi făcut Armata (i-a plăcut gradul de sub-colonel) a primit gradul de colonel al Regimentului 9 Roșiori.
– Principesa Elena nu a cunoscut Limba Română la fel ca evreul prusac Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, în traducere liberă domnitorul și regele Carol I, care în perioada 1866-1914 a condus România, împreună cu soția sa Elisabeta cu ajutorul unor translatori pentru Limba Română. Amândoi au refuzat să învețe și să vorbească în Limba Română! Având doar patru clase și fără nicio operă Carol I a fost ales Președintele de onoare al Academiei Române și protectorul acesteia.
– La 17 februarie 1932, principesa Elena s-a înțeles cu regele Carol al II-lea ca să plece în străinătate, în Italia, la Florența unde i-a cumpărat uriașul palat (cu peste 30 de camere) numit Vila Sparta și unde aceasta a beneficiat de o listă civilă, respectiv de o finanțare anuală din Bugetul Statului Român.
– La Florența, principesa Elena a scris despre România că este țara pe care a urât-o cel mai mult. Cunoscând acest Adevăr, regele Carol al II-lea a alungat-o din România și nu a acceptat-o lângă el nici în mormânt.
– Principesa Elena nu a fost niciodată în exil. Ea a fost evreică și s-a aflat în diasporă. Numai pentru evreii răspândiți în lume se folosește termenul de diaspora, de aproape 2.000 de ani, după Răstignirea Fiului lui Dumnezeu.
– Toate televiziunile centrale și toți invitații lor alogeni au subliniat și repetat faptul că: „regina mamă Elena a fost principalul sfătuitor și confident al regelui Mihai”, în perioada 8 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947, până la abdicarea lui și la abolirea definitivă a monarhiei în România.
– Principesa Elena a insistat la conducătorii Statului Român să-i acorde fiului ei, regele Mihai, gradul de general de divizie (în ziua de 14 septembrie 1940, când se apropia de 19 ani) și de mareșal (în ziua de 10 mai 1941) când el a avut vârsta de 20 de ani.
– Principesa Elena l-a sfătuit pe regele Mihai să trimită la Moscova, în ziua de 14 septembrie 1944, cele 300 plăci mari din aur din Tezaurul de la Sinaia, pe care este scrisă Istoria Poporului Primordial Get, strămoșul real al Poporului Român, în primele două milenii înainte de Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos.
– Principesa Elena a colaborat cu tovarășa Anna Pauker, trimisa specială din Uniunea Sovietică a lui I.V.Stalin în România, pentru instaurarea Regimului comunist împotriva Poporului Român.
– Principesa Elena l-a sfătuit pe regele Mihai să-l numească pe Dr. Petru Groza ca să formeze primul Guvern comunist și a participat, la 6 martie 1945, la instaurarea Comunismului în România de către fiul ei, regele Mihai.
– Principesa Elena, împreună cu regele Mihai, a patronat acțiunile Securității comuniste (condusă de alogeni) împotriva a peste trei milioane de români, dintre care câteva sute de mii au fost torturați și au murit în închisori și la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
– Principesa Elena și regele Mihai au negociat cu Guvernul Dr. Petru Groza condițiile abolirii monarhiei în România, respectiv: să plece din țară cu două trenuri (în noiembrie 1947 și 4 ianuarie 1948) cu peste 20 de vagoane pline cu bunuri din averea Poporului Român; să primească fiecare o rentă viageră de 10.000 de dolari pe lună.
– În luna mai 1948, principesa Elena și fostul rege Mihai care a abdicat de bunăvoie la tronul României la 30 decembrie 1947, au renunțat la cetățenia română, rămânând cu cetățenia greacă.
– Principesa Elena nu a reușit să-l convingă pe regele Greciei ca să accepte, prin decret regal, căsătoria fostului rege Mihai cu principesa catolică daneză Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon Parma. Ca urmare, cei doi nu s-au căsătorit legal niciodată, iar cele cinci fete ale lor s-au născut (începând cu anul 1949) în afara căsătoriei. Cele cinci fete ale principesei Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon Parma nu s-au născut în nicio familie regală! Pe cale de consecință, titlurile regale cu care sunt acestea apelate nu au niciun temei legal.
– Începând cu vara anului 1948, principesa Elena a refuzat să-l primească și să-l găzduiască pe fiul ei Mihai, împreună cu concubina acestuia, la Vila Sparta din Florența. Mincinoșii științifici oficiali și discipolii lor le-au vorbit românilor despre „regina-mamă”, dar fără nicio acoperire în Adevăr.
– În anul 1966, principesa Elena l-a convins pe fiul ei Mihai să renunțe la religia ortodoxă și, la Vatican, el a trecut la religia catolică.
Acestea sunt doar câteva adevăruri ascunse despre fosta principesă Elena a Greciei și Danemarcei, o străină de Neamul Românesc care nu a avut cetățenie română și ale cărei oseminte au fost scoase la plimbare din Elveția în România, pe cheltuiala Poporului Român, pentru a participa la campania electorală prezidențială din țara noastră și pentru a pune în umbră plecarea în veșnicie a marii artiste Tamara Buciuceanu-Botez care a fost înmormântată în ziua de 19 octombrie 2019.
Dr. Gheorghe FUNAR
Președinte al Partidului România Noastră
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: