Probleme imense pentru omul lui Klaus Iohannis: Poliţia a intervenit de urgenţă
Probleme imense pentru omul lui Klaus Iohannis. Poliţia a fost nevoită să intervină, de urgenţă, chiar de Ziua Naţională.
Dacă preşedintele a avut parte de băi de mulţime de Ziua Naţională, fiind primit cu aplauze şi încurajări de oameni şi la parada de la Arcul de Triumf, dar şi la cea de la Alba Iulia, omul de încredere al şefului statului a avut mari dificultăţi.
Casa consilierului prezidenţial Delia Dinu, şefa departamentului de Protocol al Preşedinţiei, a fost prădată de hoţi sâmbătă. Imobilul din Domneşti a fost spart în timp ce Delia Dinu l-a însoţit pe Iohannis la paradele de la Bucureşti şi Alba Iulia.
”Poliţiştii din Ilfov au fost sesizaţi ieri, 1 decembrie, în privinţa acestui incident, iar în prezent, aceştia desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a anunţat, Dragoş Romanescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov, conform mediafax.
Delia Dinu este şefa Departamentului Protocol din Administraţia Prezidenţială. Ea a fost numită Consilier Prezidenţial la data de 1 iulie 2016. Delia Dinu a activat în cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază în perioada 2000-2012. Între aprilie 2005 şi mai 2008 şi-a desfăşurat activitatea în calitate de consilier în cadrul Compartimentului Protocol al Administraţiei Prezidenţiale.
În perioada mai 2008 – august 2012 a coordonat Compartimentul Protocol al Administraţiei Prezidenţiale. În august 2012 a fost numită Consilier de Stat la Compartimentul Protocol al Administraţiei Prezidenţiale. A participat la Conferinţa Globală a Şefilor de Protocol – Washington 2012 şi Conferinţa Globală a Şefilor de Protocol – Seul 2014.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: