JUSTITIENOUTATIȘTIRI BUZAU

Procurorul George Mărgărit de la DIICOT Buzau, zis si Păcănele, va face INCHISOARE

procuror-margarit-diicot-buzau

George Mărgărit, fostul procuror de la DIICOT Buzău, care a jucat la jocuri de noroc banii ridicaţi la percheziţii, a fost condamnat definitiv la 3 ani și jumătate de închisoare. ICCJ a respins apelul formulat de fostul procuror DIICOT, împotriva pedepsei cu executare decise de prima instanţă în acest proces.  Judecatorii l-au obligat totodată să restituie toate sumele confiscate și apoi pierdute la jocurile de noroc.

Pedeapsa la inchisoare cu executare se bazează şi pe recunoaşterea integrală a faptelor şi vine ca urmare a acuzaţiilor pentru abuz în serviciu, în formă calificată. Fostul procuror DIICOT a mai fost condamnat de magistraţii Inaltei Curti de Casatie si Justitie la doi ani de închisoare pentru delapidare, iar după contopirea celor două pedepse, instanţa a stabilit ca acesta să execute sentinţa cea mai grea, de trei ani şi jumătate.

Fostul procuror George Mărgărit a demisionat din magistratură în 2013, la scurt timp după izbucnirea scandalului monstru și a recunoscut integral faptele.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, în perioada 2012 – 2013, George Mărgărit nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu referitoare la activitatea de urmărire penală desfăşurată în şase dosare penale, privind dispunerea măsurilor asigurătorii de indisponibilizare, prin instituirea sechestrului, asupra sumelor de bani şi a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiilor, în sumă totală de 420.313 lei, 7.140 de euro, 121 de dolari şi 30 de lire sterline.

Mărgărit şi-a mai însuşit 13.500 de euro, dintr-un fond de flagrant de 40.000 de euro. Procurorul ceruse cei 40.000 de euro de la conducerea DIICOT – Structura Centrală pentru a realiza o acţiune de prindere în flagrant delict a unor persoane suspectate că ar comite infracţiuni de trafic de droguri de risc. Această sumă a fost recuperată ulterior.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.