GENERAL

Profeţia lui Nostradamus despre invazia islamica în Europa

nst

Profeţiile lui Nostradamus au fost adesa interpretate în diferite feluri, mai exact sau nu, iar un catren de-al său revine în atenţie odată cu invazia imigranţilor în Europa. Specialiştii spun despre catren că e o profeţie legată de momentul şi desfăşurarea celui de-al treilea război mondial.

În Dunăre şi Rhin va veni să bea,
Cămila cea mare, și nu e pocăință
Ronul va tremura mai tare decât Valea Loarei
Și în apropiere de Alpi, Cocoșul îi va ruina”.

Acest catren se referă la al treilea război mondial va începe în clipa în care cămila va bea apă din Dunăre și Rhin. Nostradamus și-a scris versurile mult mai codificat decât își imaginează foarte mulți, iar din punctul de vedere al cercetătorilor, „Cămila” este asemuită cu o coaliție formată din statele arabe și care va invada Europa tocmai până la Dunăre și Rhin.

Deşi acest scenariu era considerat departe de a se produce în următorii 20 de ani, acum, odată cu numărul mare de imigranţi din statele arabe care ajung în Europa, lucrurile stau diferit.

Într-o altfel de perspectivă, „Cămila” poate să fie populația arabă care trăiește în întreaga Europă, cu precădere în Franța și Germania. Potrivit acestei teorii, arabii ca și ceilalţi locuitori ai țărilor prin care trece Dunărea, beau apă din Dunăre, fapt pentru care primul vers al catrenului lui Nostradamus se regăsește în realitate.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.