NOUTATIPOLITICA

Program de guvernare al PSD: Românii de rând vor fi IMPOZITAȚI și controlați la sânge

PSD a venit cu un program de guvernare halucinant. Au promis mult mai mult decât se poate da și părea că au găsit pe undeva vreo comoară, altfel nimeni nu putea înțelege de unde ar scoate bani.

Ei bine, răspunsul este destul de simplu. Unul dintre principalii autori ai programului de guvernare este Darius Vâlcov, fosta mâna dreaptă a președintelui Traian Băsescu. Este curios cum PSD care și-a construit întreaga strategie de comunicare pe Jos Băsescu, aduce un om important din era Băsescu să-i conceapă programul de guvernare. Iar Vâlcov nu este oricine, ci un politician care are la activ trei dosare de corupție. Procurorii DNA îl acuză că ar fi luat șpăgi de milioane de euro care ar fi prejudiciat statul român, adică pe noi toți cu foarte, foarte mulți bani.

Vâlcov este și fost ministru de Finanțe în Guvernul Ponta. Cât a fost în activitate a reușit să dea Fiscul peste cap și aproape să blocheze întregul sistem pentru că nimeni nu mai înțelegea ce și cum trebuie să plătească. Impozitele impuse de acesta erau atât de mari, încât de exemplu, în sistemul medical, doctorii nu mai rămâneau nici măcar cu 2.000 de lei pe lună. Totul se transformase în haos, care a fost totuși estompat de Anca Paliu Dragu, ministrul de Finanțe în Guvernul Cioloș.

Dezastrul provocat de acesta este pe cale să fie relansat cu ajutorul ALDE, mai exact al lui Daniel Chițoiu, care pare a fi autorul TAXEI pe gospodărie. De fapt proiectul este unul mai vechi, repus acum pe rol, când ALDE este din nou la butoane, având chiar o putere mai mare decât PSD în acest moment. Altfel este inexplicabil cum PSD execută fără discuție toate ordinele ALDE. De asemenea, cota unică de 16% ar deveni istorie. Dacă proiectul s-ar implementa așa cum este acum, țara ar fi condusă efectiv spre faliment. Iresponsabilitatea Guvernului este halucinantă!

La prima vedere, lucrurile nu par atât de grave. În realitate însă totul este un DEZASTRU și pare a fi doar în avantajul PROFITABIL al lui Chițoiu și al prietenilor lui.

Aceștia vor să angajeze 35.000 de consultanți fiscali, plătiți cu 2.000 – 3.000 de euro ca să ne verifice nouă celor care muncim, bonurile. Și la ASF erau angajați pe mii de euro soțiile, nepoții, amantele, fiicele, fiii etc politicienilor care nu se satură niciodată.

Așadar dacă o familie câștigă într-o lună, să zicem 5.000 de lei, dar consumă 3.000 de lei pentru care trebuie să prezinte bonuri valorice (ATENȚIE! Nu toate cheltuielile sunt deductibile!) rămân cel puțin 2.000 de lei care să fie încă o dată impozitați. De fapt, stabilesc consilierii fiscali ce, cum și cât trebuie impozitat. Și dacă ați pierdut vreun bon sau vreao chitanță… Și atenție că trebuie să le strângeți tot anul că declarația GLOBALĂ se depune doar o dată pe an.

Consultanții trebuie să știe pe ce ne cheltuim noi banii munciți. Ei trebuie să știe tot și vor fi plătiți regește din banii noștri. Dacă vor încasa impozite mai mari, poate vor fi chiar și recompensați. Un fel de Big Brother în materie de finanțe, conceput se pare de Daniel Chițoiu, om de bază al ALDE și fost vicepremier în Guvernul Ponta.

Fostul șef de la Fisc, Gelu Diaconu explică foarte bine cum stau lucrurile cu TAXA pe gospodărie, într-o postare pe facebook.

„Curata coincidenta!

Imediat dupa ce am publicat pe blog cele 13 argumente care sustin ideea ca introducerea impozitului pe venitul global pe gospodarie este ” o prostie in stare pura”, Ministerul Finantelor a facut public proiectul actului normativ respectiv. Ce nu stie multa lume este ca varianta actuala reprezinta un proiect mai vechi, usor modificat, care a mai circulat intr-un grup restrains de minti inferbantate, adversari ai cotei unice.

Va rog sa mai observati inca o data ca:

-veniturile din pensii se globalizeaza/impoziteaza;

-este o monstruozitate de birocratie administrativa imposibil de pus in aplicare in termenele asumate de PSD;

-antreneaza costuri de administrare uriase (35.000 de consultanti???)

-complica viata contribuabilior si va duce la blocarea activitatii/sistemului informatic al ANAF plus la esuarea proiectului cu Banca Mondiala;

-transfera responsabilitatea declararii venitului de la platitor (cum este cazul veniturilor cu retinere la sursa de astazi) catre “responsabilul” de gospodarie pentru toti membrii realizatori de venituri din acea gospodarie!;

-ofera un venit considerabil sigur consultantilor fiscali (multi dintre acestia functionari ai MFP si ANAF!), sursa a multor incompatibilitati mascate;

P.S. Trecand de la retinerea la sursa lunara la plata anuala a impozitului pe venit cine va suporta, timp de un an, „gaura” facuta de min. 10% bugetului? Propagandistii populisti ai PSD-ului din studiourile de televiziune?

Stiati ca 80% din impozitul pe venit revine autoritatilor locale?

P.P.S. Cat priveste reactia PNL si/sau USR pe aceasta tema, doar atat: despre morti numai de bine!”, scrie Gelu Diaconu pe Facebook.

Sursa: Extra News

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.