OPINIIPOLITICA

Pronosticul mareșalului ION ANTONESCU și condamnarea lui LIVIU DRAGNEA

Domnule profesor ION COJA, îmi permit să vă invit la o discuție despre condamnarea domnului Liviu Dragnea, condamnare pe care ați etichetat-o ca fiind o „rușine pentru justiția română”. Vă cer câteva explicații.

Este o rușine și pentru clasa politică, ca și pentru mass media, care, în unanimitate au primit vestea condamnării lui Liviu Dragnea ca pe ceva normal și legal. Eu te-aș ruga să privim acest eveniment în cheia cea mai înaltă la care eu am acces! Și ca să fiu mai bine înțeles am s-o iau mai de departe, de la o ședință de guvern din primăvara anului 1944, când mai mulți miniștri, printre care și Mircea Cancicov, au început să se lamenteze, că ce nenorocire se abate asupra României prin ocuparea Țării de către Armata Roșie, care îi va instala la guvernarea Țării pe membrii Partidului Comunist din România, adică pe niște minoritari evrei, unguri, ucraineni, numărul românilor din componența PCR fiind insignifiant. Guvernarea comunistă va avea un caracter anti-românesc vădit și va aduce mari suferințe pentru poporul român! Mareșalul Ion Antonescu, care prezida ședința de guvern, a intervenit și a vorbit cam așa: „Domnilor, nu vă pierdeți cu firea. E adevărat că în momentul acesta Patidul Comunist este dominat numeric de evrei și alți minoritari. Dar când vor ajunge să guverneze, comuniștii vor fi nevoiți să-și lărgească baza de mase, vor fi nevoiți să primească printre ei și mulți români, din ce în ce mai mulți români, iar când românii vor fi majoritari în PCR, eu nu mă îndoiesc că politica anti-românească a comuniștilor va fi abandonată. Iar românii din PCR vor impune o politică a interesului românesc, național!” Și exact așa s-au petrecut lucrurile. Primii ani după 23 august 1944, cu Ana Pauker, Vasile Luca, Iosif Kișinevschi și alți kominterniști pregătiți la Moscova au fost anii de comunism anti-românesc. Opoziția la acest anti-românism a început prin Gheorghiu Dej, Lucrețiu Pătrășcanu, Petru Groza… Și a culminat cu alegerea lui Ceaușescu ca secretar general al Partidului. Nota bene: cei de la Moscova, din conducerea PCUS și din alte entități care au vreun amestec în desfășurarea politicii mondiale, au fost convinși că Nicolae Ceaușescu, cu aerul său de troglodit, de activist obtuz, va fi un pion ascultător și obedient față de mai marii săi din Internaționala comunistă, cei de la Moscova. Aceștia, în august 1968, și-au dat seama că Nicolae Ceaușescu, dincolo de aparențele de activist bolșevic ascunsese un suflet de patriot, așa cum înțelegea el acest patriotism, la un nivel adeseori rudimentar, dar patriotism!…

Vreți să spuneți că Nicolae Ceaușescu i-a păcălit pe superiorii săi din ierarhia kominternistă, i-a făcut să creadă că-i un ins fără pesonalitate, care va sacrifica orice ca să se mențină la putere, ca să fie acceptat în continuare la șefia partidului comunist și a României?

Se poate spune și așa!… În orice caz, experimentul comunist a fost ratat și modelul kominternist s-a prăbușit atât în URSS, cât și în celelalte țări așa zis comuniste, sub presiunea renașterii naționalismului, iar în acest proces istoric Nicolae Ceaușescu a fost liderul naționalismului emergent din lagărul comunist. Nota bene: Șandramaua comunistă s-a prăbușit atunci când au decis cei care au ridicat-o! Ei au rămas la butoane mai departe și nu i-au iertat lui Ceaușescu că a fost atât de eficient în politica sa anti-kominternistă, împotriva internaționalei comuniste, a globalizării comunismului anti-național… Ceaușescu nu putea supraviețui în perioada care a urmat, căci ar fi fost cu siguranță un adversar neîmpăcat al noii ordini mondiale, de sorginte neo-comunistă. Nu uita cât de implicată a fost marea finanță americană în acțiunea revoluționară a lui Lenin și Troțky. Aceeași finanță mondială susține azi globalizarea planetei. Adică susține politica liberală, a drepturilor omului, a drepturilor minorităților de orice fel, împotriva ideii de stat național, împotriva Bisericii naționale etc.

Se poate spune că acești lideri mondiali au tras o concluzie: așa cum Ceaușescu le-a înșelat așteptările după 1965, după 1990, după căderea lui Ceaușescu, se puteau ivi și alți oameni politici români care să susțină o politică a interesului național.

Iar acei lideri politici naționaliști chiar au și existat după decembrie 1989. Au existat în mai toate partidele care s-au succedat la guvernare, dar ei au fost rând pe rând marginalizați și eliminați, au fost desființate partidele cu vocație patriotică asumată, ca PUNR, PSM, PDAR sau PRM. Am ajuns în situația ca în România, din 2008 să nu mai avem în parlament niciun partid naționalist român! În vreme ce în toată Europa naționalismul este în creștere, se revigorează, în România niciun partid parlamentar nu afirmă idei naționaliste, patriotice! Niciun partid parlamentar nu și-a propus, de pildă, renunțarea la facilitățile oferite străinilor care vor să cumpere pământ în România sau interzicerea exportului de bușteni sau cherestea! Teoretic, este posibil ca toată țara să fie cumpărată de câțiva investitori străini care ar pune jos banii necesari, echivalenți. Mă și mir că nu au făcut-o deja!

În acest context, dumneavoastră apreciați că poziția lui Liviu Dragnea a fost aceea de naționalist, de promotor al unor inițiative legislative benefice pentru viitorul românesc al României?

Exact! Și legea redevențelor din exploatarea gazului natural, și legea repatrierii aurului depozitat în Anglia, legea interzicerii exportului de bușteni, pe care Dragnea și câțiva colegi din PSD le-a intenționat, loveau în interesele companiilor internaționale care obțin în România profituri fabuloase grație unei legislații care nu protejează deloc interesele naționale, românești. Dragnea a încercat să corecteze legislația, s-o facă mai atentă la nevoile românului. Este deprimant să vezi că toți politicienii din celelalte partide s-au făcut că nu înțeleg acest demers al lui Dragnea și al PSD, până la urmă, și au ținut-o cu propaganda împotriva corupției, a penalilor din PSD, trecând sub tăcere faptele grave de corupție ale lui Johanis, infinit mai clar dovedite chiar în justiție, deși justiția a făcut toate scamatoriile posibile pentru a i le ascunde! Sau faptele de corupție ale lui Ludovic Orban, ignorate de procuratură, angajată trup și suflet pentru demonizarea lui Dragnea și a inițiativelor sale! Eu tot nu pot să înțeleg pentru ce a fost condamnat Dragnea atât de sever, care este prejudiciul moral și material adus se Dragnea societății românești, mai ales prin comparație cu alți competitori politici, alde Băsescu și Johanis în primul rând! Inclusiv Codruța Kovesi, care a lăsat dosare grele, de sute de milioane de euro fraudate, să intre în prescriere de termen. Te rog să-mi faci rost de motivarea sentinței de condamnare a lui Dragnea, să văd ce au putut să inventeze muierile alea!

Să ne întoarcem la ideea dumneavostră. Mai e nevoie de detalii.

Domnule, explicația mea se circumscrie unei ipoteze pe care nu trebuie s-o pierdem din vedere: în lumea noastră, de mai bine de o sută de ani acționează o forță supra-națională, bazată pe marea finanță mondială, forță care a generat nu numai așa zisa Mare Revoluție Socialistă din Rusia, dar și cele două războaie mondiale și rezultatele cu care aceste războaie s-au încheiat. Această forță este azi mai puternică ca oricând. Raportată la România, această forță a reținut faptul că România este o „nucă tare”, care și-a permis o serie de inițiative prin care românii au intrat în conflict cu această forță. Mă refer la acțiunea românilor prin care au împiedicat răspândirea revoluției bolșevice în țările din estul Europei, în Ungaria, în Austria, în Cehoslovacia… În vreme ce tot Occidentul susținea gruparea criminală bolșevică, românii au înțeles caracterul anti-creștin și anti-național al propagandei bolșevice. Și la vremea aceea noi, românii, am fost singura forță politică lucidă, care a apărat ideea de stat național.

O lovitură neateptată au primit kominterniștii și din partea legionarilor, primul partid politic cu program anti-comunist din lume. Succesul de care s-au bucurat Căpitanul și camarazii săi a fost o mare surpriză pentru toată Europa. O mișcare politică atât de idealistă, animată de cele mai morale imperative, părea că nu are nicio șansă să genereze adeziunea a sute de mii de români, a „jumătate din România”, ca să citez o sursă comunistă! Lothar Rădăceanu…

A urmat guvernarea mareșalului Ion Antonescu, model de corectitudine morală și politică! S-au cheltuit eforturi teribile pentru a calomnia Mișcarea Legionară și guvernarea Mareșalului, ca nu cumva să rămână în mentalul colectiv românesc ca niște repere, ca niște modele de excelență românească. Apoi a fost momentul Nicolae Ceaușescu, cu totul neașteptat pentru păpușarii planetei. Felul bestial în care Ceaușescu a fost lichidat trebuia să aibă o semnificație precisă: cine va mai face ca el, ca el o s-o pățească… După 1990 propaganda kominternistă și strategia globalistă au fost preocupate să compromită orice tentativă de a impunea ideea interesului național în dezbaterille publice, în programul partidelor politice. Și părea că au reușit să scoată ideile politice naționaliste din dezbaterile politice, din inventarul preocupărilor clasei noastre politice!

Pe această penurie de politicieni naționaliști, apariția programului Dragnea de guvernare nu m-a surprins deloc. Așteptam să se ivească un animator al ideilor naționaliste, era perfect firească revenirea la matcă, la matca normalității. Când am văzut că i se inventează domnului Liviu Dragnea niște procese penale absurde, complet nejustificate, am început să mă tem pentru soarta lui Dragnea. Dar surpriza cea mai mare și mai dureroasă pentru mine a fost că nu mă așteptam să se pronunțe în public o unanimitate de comentatori mincinoși, ticăloși de-a dreptul, care l-au diabolizat pe domnul Dragnea nu prin fapte invocate, nu prin argumente, ci numai prin țipete animalice, „hoții la pușcărie” și alte lozinci penibile. Lozinci și injurii, nu argument, nu probe!

Pun site-ul meu la dispoziția celor care vor putea argumenta motivele condamnării lui Liviu Dragnea. Eu singur nu am putut înțelege baza juridică și morală a acestei condamnări. Repet. o condamnare rușinoasă pentru justiția din România, pentru clasa politică și mai ales pentru mass media românească, pentru așa zișii comentatori de politică, toți gata să jure oricând ca sunt independenți!

Interesantă perspectiva pe care o propuneți și surprinzătoare. Nu cumva abuzați de niște date cam „trase de păr”?!

În concluzie, oricât de mult îi voi scandaliza pe unii: programul de guvernare al lui Liviu Dragnea se înscrie pe linia interesului național, Dragnea a încercat să reia firul curmat în decembrie 1989. Din păcate, nu și-a calculat bine pașii. Chiar în interiorul PSD nu a avut susținerea necesară. L-au trădat mulți! Iar adversitatea lui Johanis i-a fost totală! Iar Johanis a avut armele juridice prin care să-l contracareze pe Dragnea, arme rămase moștenire de la regimul abuziv conceput de Băsescu. Băsescu nu s-a putut abține să nu-l critice pe Dragnea pentru inițiativa de a corecta redevențele datorate României de companiile internaționale care exploatează gazul și petrolul din Marea Neagră. Ceea ce mă face să conchid că răul făcut de Băsescu României de-a lungul anilor a fost generat de un anti-românism genetic, irepresibil, pe care a știut să-l mascheze. Actor mare!

O ultimă întrebare: cum comentați intenția lui Dragnea de a aduce în țară aurul depus la Londra?

Domnule, este o măsură imperios necesară. Noi, cu o datorie externă de la an la an mai mare, riscăm să fim declarați o țară în insolvență, în neputință de plată a ratelor, a dobânzilor. În acel moment creditorii noștri își vor aduce aminte de aurul depus la Londra și îl vor dobândi printr-o simplă hotărîre judecătorească, a unui tribunal internațional. Cei care au protestat împotriva intenției lui Dragnea de a repatria aurul de la Londra s-au dat de gol câ nu sunt decât niște trădători de țară, în frunte cu Mugur Isărescu! Niște nemernici!

Aș avea o rugăminte pentru dumneata sau vreunul dintre cititori, care știe cum să procedeze pentru ca textul de mai sus să fie adus la cunoștința domnului Dragnea. Nu ne-am cunoscut, la cele mai multe apariții ale sale la TV am fost de acord cu cele afirmate de dînsul. Uneori m-am mirat și m-am întrebat dacă este sincer. Acum știu că a fost sincer în intențiile sale. Din păcate nu au fost mulți în PSD care să-i țină spatele! Eu, cât am putut am scris pe acest site texte de sprijin. Nu știu dacă i s-au adus la cunoștință. Bănuiesc că nu!… – A consemnat Petre BURLACU / Sursa: Ion Coja

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.