Propunere legislativă: închisoare pe viață pentru Subminarea Economiei Naţionale!
„Legea Conștiinţei Naţionale”
Am sesizat un lucru îngrijorător. În Noul Cod Penal, s-a eliminat Art 165 din vechiul cod penal care prevedea infracţiunea de Subminare a Economiei Naţionale. Un asemenea lucru nu numai că este strigător la cer, dar ne dă dovada clară că lobbyul antiromânesc a ajuns atât de influent încât acum poate să-şi pună la adăpost criminalii care luptă activ împotriva României şi a dezvoltării sale economice. Acest lucru nu poate rămâne aşa, nu numai pentru că în toată lumea o asemenea acuzaţie, odată dovedită, este aspru şi imediat pedepsită, ci, mai ales, pentru că, după 89, România a fost atacată şi subminată economic în mod concertat şi planificat, iar crima de acest fel aduce prejudicii atât României ca stat independent, cât şi fiecărui român în parte prin îndepărtarea acestuia de la nivelul de trai pentru care trudeşte zilnic.
Eludarea Articolului 165 este o infracţiune în sine şi nu are drept scop decât ascunderea celor vinovaţi de jecmănirea averii naţionale, a distrugerii economiei şi a agriculturii la ordinul unor Entităţi Asociative Externe ale căror interese sunt total potrivnice intereselor noastre, ca stat şi naţiune. Şi mai îndrăznesc să cred că anumite modificări ale Noului Cod Penal au fost atent studiate şi atent alese în laboratoare, pentru ca mai apoi să fie susţinute şi implementate prin cozile de topor deja vândute aflate la Bucureşti, conanţionali pârâţi care acţionează numai la îndemnul stăpânilor lor din afara graniţelor, nulităţi vestite în mişmaşuri mizerabile.
A şterge Articolul 165 din Noul Cod Penal este sinonim cu a dezincrimina trădarea de Ţară, cea mai ignobilă dintre infracţiunile posibile.
Şi mai înseamnă ceva: de ce s-ar dezincrimina subminarea economiei naţionale? Pentru că, aceasta fiind acum la liber, tot mai mulţi agenţi duşmănoşi îşi pot exercita activitatea antiromânească fără a risca nimic. Dar, gândiţi-vă ce urmează.
Odată la pământ, praf şi pulbere, urmează dezmembrarea României, lucru din ce în ce mai declarat de diverse forţe politice şi economice externe. Decesul economic al României va fi urmat, imediat, de sfâşierea trupului naţional. Ori, aşa ceva nu putem permite, fie şi numai în numele milioanelor de români care au luptat, au murit pentru unitate şi independenţă.
De asemenea, la un moment dat, subminarea economiei naţionale, crimă sinonimă cu sabotarea Ţării, se pedepsea cu închisoarea între 10 şi 20 de ani. Să ne înţelegem, dacă era prins un individ că a subminat „numai puţin” economia României, acesta lua 10 ani. Dacă infractorul avea peste 60 de ani, şi cu ceva bună purtare, başca vreo trei patru cărţi scrise la răcoare, criminalul ieşea din penitenciar după vreo trei ani! Un lucru incalificabil. La banii care se învârt în societăţile ce cobesc împotriva României, nici nu vreau să mă gândesc câţi astfel de infractori s-au înhămat să submineze, zi şi noapte, economia noastră naţională.
Astfel de greşeli sunt cele care ne costă ca Naţiune, Ţară şi Stat.
Nu ne mai putem permite să închidem ochii şi să ne lăsăm la îndemâna păpuşarilor multiculturalişti-progresişti-internaţionalişti care numai binele nu ni-l doresc.
Crima crimelor, sabotarea Ţării nu poate rămâne nepedepsită.
Pe cale de consecinţă prin proiectul de lege propus astăzi, nu fac decât să îndrept de fapt o nelegiuire şi sunt convins că toţi românii sunt în asentimentul meu şi îmi sprijină iniţiativa.
Trădarea de Ţară nu se poate pedepsi decât cu închisoarea pe viaţă, orice pedeapsă mai uşoară nu face decât să lase portiţe acestor criminali de naţiuni.
De asemenea, vă rog să remarcaţi că am introdus că această crimă poate fi făcută şi la îndemnul, în favoarea sau în sprijinul unor organizaţii române, pentru că, este arhicunoscut, pe teritoriul României activează sute de organizaţii susţinute financiar din exterior şi care au o anumită activitate declarată, în fapt lucrând împotriva intereselor Neamului Românesc.
Autor: Ninel PEIA, Deputat de Ilfov
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: